Politică

Parchetul vrea sa-l condamne penal pe Vadim

03.04.2003, 00:00 14

Reprezentatul Parchetului a cerut, miercuri, instantei supreme condamnarea penala a senatorului PRM Corneliu Vadim Tudor in procesul in care fostul consilier prezidential Dorin Marian il acuza de calomnie, Curtea Suprema urmand sa pronunte sentinta la 21 aprilie. De asemenea, acuzarea a solicitat obligarea lui Vadim Tudor la plata a jumatate de miliard de lei despagubiri catre persoana calomniata. In replica, avocatul senatorului PRM a cerut achitarea lui Corneliu Vadim Tudor, motivand ca acesta ar fi relatat informatiile despre Dorin Marian in urma aflarii datelor respective de la persoane cu functii inalte in stat.
La audierea din 15 mai 2002, senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a sustinut ca a aflat de la Radu Timofte (actualul director al SRI) si de la Ion Honcescu (senator PSD si membru al Comisiei de abuzuri) despre implicarea consilierului in afacerea tigareta ll. Senatorul PRM declara, in fata magistratilor Curtii Supreme de Justitie, ca a aflat de la cei doi ca Dorin Marian a fost implicat in mod direct in contrabanda cu tigari de pe Aeroportul Otopeni. "Zborul cu tigari de contrabanda care au facut obiectul afacerii tigareta II a fost aprobat in Consiliul Suprem de Aparare a tarii, inclusiv de Dorin Marian. Mentionez ca Radu Timofte a facut afirmatia ca sume de bani obtinute din afacerea tigareta II de catre Dorin Marian au fost depuse in banci din Elvetia in contul Fundatiei Romane pentru Democratie", afirma Vadim Tudor, la audierea din 15 mai anul trecut. La termenul de miercuri, instanta suprema ar fi trebuit sa-l audieze ca martor pe Radu Timofte, chemat de mai multe ori in acest proces si care nu s-a prezentat. Serviciul Roman de Informatii (SRI) a trimis o adresa in care arata - potrivit celor citate in instanta - ca, "in contextul actual intern si international, seful SRI nu se poate prezenta la proces". Senatorul a fost inculpat dupa ce, in seara de 24 aprilie 1998, in cadrul unei emisiuni de televiziune, l-a acuzat pe Dorin Marian de afaceri ilegale, numindu-l "omul la care duc toate firele mafiei". Considerandu-se lezat, Dorin Marian a depus plangere impotriva lui Vadim Tudor, solicitandu-i acestuia despagubiri in valoare de 500 de milioane de lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO