Politică

Nastase vrea "bonusul" inapoi

21.10.2005, 21:11 8

Adrian Nastase afirma ca, daca va fi revocat din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, nu va accepta functia de vicepresedinte al acestui for (noul regulament al Camerei i-ar da acest drept), dar va cere renegocierea functiilor de conducere din cadrul comisiilor parlamentare, intrucat PSD a acordat un "bonus" partidelor care l-au sustinut pentru obtinerea acestei functii.

Camera a finalizat discutiile la noul regulament - in baza caruia ar putea fi schimbat Nastase -, dar potrivit intelegerilor politice este asteptata decizia Curtii Constitutionale, majoritar compusa din apropiati ai PSD.

In privinta functiilor de conducere din comisii, acestea sunt, potrivit cutumei, impartite in functie de algoritmul politic, iar potrivit lui Nastase, in momentul in care, dupa alegerile legislative, s-a discutat despre presedintia celor doua Camere, s-a negociat si sprijinul politic pentru obtinerea acestor pozitii: "In momentul in care am contat pe un anumit tip de majoritate, in cadrul acelei majoritati s-au facut anumite aranjamente care, fara indoiala, in momentul in care voturile ar merge spre o alta solutie, atunci ar fi foarte ciudat ca ceea ce noi am dat ca bonus, ca supliment in cadrul negocierilor respective sa fie pastrat, in conditiile in care voturile respective ar merge catre adversarii nostri din Parlament".

Remarcele lui Nastase au vizat formatiunea lui Dan Voiculescu. PC (fost PUR) si-a oferit suportul politic pentru alegerea lui Vacaroiu drept presedinte al Senatului si a lui Nastase la sefia Camerei Deputatilor. In schimbul suportului politic oferit in acel moment PSD, umanistii de atunci au primit, ca de altfel si PRM, mai multe posturi de conducere la nivelul comisiilor parlamentare decat le-ar fi permis dimensiunea grupurilor lor parlamentare. PC are conducerea Comisiei juridice si a celei de politica externa, iar PRM are Comisia de invatamant si pe cea de sanatate.

Nastase a aratat ca grupul PSD din Camera va finaliza, probabil pana martea viitoare, textul sesizarii pe care o va adresa Curtii Constitutionale in legatura cu neconstitutionalitatea unor prevederi din regulament.

Parlamentarii PSD incrimineaza indeosebi articolul 25 din noul regulament care se refera la revocarea din functie a presedintilor celor doua Camere in momentul in care se modifica raportul de forte din Parlament si care, spun social-democratii, nu ar fi in conformitate cu prevederile constitutionale.

Exista insa o anumita ambiguitate a textului constitutional in aceasta privinta care lasa loc diverselor interpretari. Articolul 64 al Constitutiei afirma ca presedintii celor doua Camere sunt alesi pentru un mandat de 4 ani, insa acelasi paragraf prevede si ca membrii birourilor permanente (presedintele este si el membru al Biroului Permanent din Camera) pot fi revocati pe perioada mandatelor lor.

Liderul social-democrat a declarat ca va accepta decizia Curtii Constitutionale in aceasta privinta, oricare va fi ea, exprimandu-si convingerea insa ca judecatorii Curtii vor da castig de cauza obiectiilor PSD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO