Politică

Mona Musca cauta reabilitarea in Justitie

11.07.2008, 18:05 14

Fostul deputat Mona Musca a solicitat Curtii de Apel Bucuresti revizuirea hotararii judecatoresti prin care a fost declarata colaborator al fostei Securitati, cerere introdusa dupa ce Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a decis ca a facut politie politica. Cererea Monei Musca a fost introdusa la Sectia de contencios administrativ a Curtii, iar in 30 iunie, in urma dezbaterilor, s-a decis ca judecarea actiunii este de competenta Sectiei civile. Musca a demisionat din Parlament in 7 martie 2007, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti i-a respins contestatia la decizia CNSAS conform careia a facut politie politica. Mona Musca s-a retras din PLD si din Camera Deputatilor, dupa ce Colegiul CNSAS a dat un verdict de colaborare a acesteia cu Securitatea, iar contestatia ei a fost respinsa de instanta de judecata. Curtea Constitutionala a decis in 31 ianuarie ca Legea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) este neconstitutionala, admitand exceptia ridicata in procesul Dan Voiculescu - CNSAS. Presa a relatat recent ca Mona Musca ar putea reveni in politica, lideri ai PD-L exprimandu-si sustinerea fata de aceasta si fata de o eventuala candidatura a sa pentru un mandat parlamentar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO