Politică

Ministrul elvetian al economiei: Nu se poate progresa cu salarii scazute

10.09.2008, 19:51 21

"Exemplul altor tari, noi membre ale UE, demonstreaza faptul ca diferenta de salarii se reduce rapid cu media europeana. Un investitor care vine exclusiv pentru salariile scazute ale romanilor risca sa fie curand deceptiont. Dupa parerea mea, piata romaneasca are in sine un potential foarte interesant: cresterea puterii de cumparare a romanilor, necesitatea de a adapta infrastructura ofera sanse pentru investitorii straini", sustine ministrul elvetian al economiei intr-un intervui pentru ZF.
Potrivit statisticilor romanesti, Elvetia (care nu este membru al UE) se afla pe locul al 12-lea in topul investitorilor straini in Romania. Potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului, la finele anului trecut in Romania erau inregistrate 1.856 de societati comerciale cu participare elvetiana de capital, volumul total al aportului elvetian de capital social fiind de 469 mil. euro (ministrul elvetian al economiei vorbeste despre investitii de 750 mil. euro, dar adauga ca cifrele sunt contradictorii). Printre cele mai cunoscute firme multinationale care au si capital elvetian si care activeaza in Romania se numara Holcim, Nestle, ABB, Skia sau Schindler.
Locul 12 in topul investitiilor in Romania este mult sau putin pentru Elvetia?
"Relatiile economice s-au dezvoltat puternic in ultimii ani. Elvetia exporta in Romania (de 460 mil. euro in 2007, in vreme ce importurile din Romania au fost de 160 mil. euro - n.n.) indeosebi produse chimice si farmaceutice, precum si masini. Eu sunt optimista, consider ca vom imbunatati aceasta pozitie. Multe se dezvolta in Romania, firmele si investitorii straini se stabilesc pe o piata dinamica, in crestere, care promite sanse mari in ciuda anumitor probleme si riscuri. Exista diverse sectoare, care ar putea fi interesante pentru investitorii elvetieni, de exemplu turismul, infrastructura, industria alimentara, farmaceutica si chimica, agricultura, precum si bancile si asigurarile", spune Doris Leuthard.
Care sunt totusi riscurile de care vorbeste ministrul economiei dintr-una dintre cele mai bogate tari ale lumii cand vine vorba despre investitiile in Romania?
Doris Leuthard nu pomeneste cuvantul coruptie, dar atinge tangential subiectul justitiei. "Trebuie lucrat obligatoriu pe conditiile cadru interne: transparenta si stabilitatea proceselor, punerea in aplicare a dreptului sunt exemple de factori ce nu trebuie neglijati de catre un investitor", spune Doris Leuthard.
Este important pentru potentialul investitor elvetian faptul ca Romania este, de aproape doi ani, membru al Uniunii?
"Romania s-a comportat exceptional pentru a putea adera la Uniunea Europeana", spune Doris Leuthard, dar adauga: "In calitate de membru al UE Romania este obligata sa respecte standardele si normele europene. Acest fapt intareste siguranta legala si este un aspect pozitiv pentru investitori. Romania are acces la peste 30 de miliarde de euro ajutor financiar pana in 2013, fapt care are de asemenea un efect stimulativ. In general aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a facut ca aceasta tara sa fie neindoielnic mai atractiva pentru investitori - inclusiv pentru cei din Elvetia".
Recent premierul Calin Popescu-Tariceanu ii invita pe antreprenorii romani sa iasa dintre granitele Romaniei si sa investeasca in tarile din jur. Cum procedeaza Elvetia in acest domeniu si cum reuseste sa pastreze acasa intreprinderile pentru a asigura locurile de munca impacand in aceeasi vreme si nevoia organica a companiilor de a se extinde si de a cauta zone cu un cost de productie cat mai scazut?
Doris Leuthard nu are dubii in aceasta privinta. "In epoca globalizarii progresive numai companiile competitive international pot asigura locuri de munca pe termen lung. De aceea, Elvetia tinde sa devina locul pentru puternicele activitati de valori nou create si pentru tehnologiile de viitor. Exemple in acest sens sunt centrele Shared Service si organizatiile de cercetare si dezvoltare din cadrul firmelor multinationale. Acestea apreciaza in Elvetia forta de lucru bine pregatita, infrastructura robusta, stabilitatea politica, nivelul de trai ridicat, precum si un climat financiar atractiv. La randul sau guvernul acorda atentie imbunatatirii conditiilor cadru in domeniul productiei, al calificarii fortei de munca, al mediului de afaceri, precum si mentinerii unui nivel de trai ridicat. Drept urmare, Elvetia se numara printre cele mai competitive tari ale lumii", spune ea.
Daca investitiile elvetiene in Romania sunt asteptate, ar fi o utopie sa vedem in viitorul apropiat investitii romanesti in Elvetia?
"Este adevarat ca pentru moment nu avem investitii romane directe. Cu toate astea sper ca ideea va deveni curand realitate. In calitate de ministru al economiei sunt interesata ca intreprinderi straine sa vina in Elvetia: ele favorizeaza schimbul tehnologic si asigura locuri de munca suplimentare. Fostele tari din Est investesc putin cate putin in strainatate si inclusiv la noi. Elvetia a fost pana la sfarsitul anului trecut prima tara de investitii pentru Croatia, cu mult inaintea Bosniei-Hertegovina si a Serbiei. Ca o anecdota, o societate alimentara croata a cumparat din nou in 2003 una dintre uzinele noastre de ciocolata!", afirma ministrul elvetian al economiei.

Deschiderea pietei, decisa prin referendum
Elvetia va decide anul viitor daca va deschide piata fortei de munca pentru cetatenii romani si bulgari, libera circulatie primind deja acceptul guvernului si parlamentului elvetian, a declarat, ieri ministrul elvetian al economiei, Doris Leuthard. Doris Leuthard a avut o intalnire cu ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian la Bucuresti, unul dintre punctele de discutie fiind libera circulatie a cetatenilor romani in Elvetia. "Guvernul si parlamentul elvetian au dat un acord pozitiv, urmeaza sa organizam un referendum, cel mai probabil anul viitor, pentru a deschide piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari", a spus Leuthard. (Mediafax)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO