Politică

Ioan Mircea Pascu spune ca Ucraina vrea sa stabileasca granita NATO

27.09.2004, 00:00 22

Ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, a intervenit cu un comentariu in privinta diferendului cu Ucraina. Pascu este de parere ca la originea demersurilor tarii vecine referitoare la construirea canalului Bistroe r fi vorba despre o delimitare mai clara a granitelor care despart NATO de tarile care nu sunt membre ale Aliantei.
O parere similara fusese lansata de catre ministrul de stat Ioan Talpes. Pascu crede ca este vorba despre o "simbolistica" in problema canalului Bistroe, pentru ca Romania este o tara NATO si trebuie sa reactioneze la masuri pe care Ucraina le-a luat cu destula "agresivitate", in sensul unei politici care a caracterizat inceputul secolului XX, nu XXI.
"Nu putem sa fim atat de egoisti si individualisti, sa cautam o rezolvare exclusiv in favoarea unuia dintre parteneri intr-o asemenea relatie. Eu impartasesc opinia domnului Talpes, care a sustinut ca, probabil, Ucraina doreste sa stabileasca foarte clar granita dintre NATO si teritoriul non-NATO, dar, in acelasi timp, doreste sa demonstreze ca, desi suntem in NATO, iata ca ei pot sa faca tot ceea ce doresc", a afirmat Ministrul Apararii, Ioan Mircea Pascu.
Intrebat despre posibile implicatii militare, Pascu a raspuns ca MApN nu se angajeaza in aceasta disputa pentru ca nu a primit nici un ordin din acest punct de vedere si nu actioneaza decit atunci cind exista o solicitare din partea factorului de decizie politic.
Pe de alta parte, o implicare a factorului militar intr-o situatie care este destul de "complexa si tensionata", nu face decat sa ridice foarte mult miza jocului, sustine ministrul.
MAE a trimis, saptamana trecuta, autoritatilor ucrainene o nota verbala in care le solicita sa inlature "imediat" balizele amplasate in ultima vreme de partea ucraineana in apele teritoriale romanesti.



adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO