Politică

Iliescu lanseaza in presa rusa ideea despagubirilor privind aurul romanesc

04.07.2003, 00:00 16



Impacare rece, ieri, la Moscova, intre partile romana si rusa, tensionate dupa 13 ani de relatii reci. De-o parte, presedintele Ion Iliescu facea cunoscut, intr-un interviu publicat pe 3 iulie, in influentul cotidian al lui Boris Berezovski Nezavisimaia gazeta (Gazeta independenta), ca este gata "sa se impace cu Rusia". Conditionat insa. Daca chestiunile privind teritoriile pierdute de Romania, spunea presedintele, "au mai degraba caracter moral", "aceasta nu priveste si problema aurului romanesc, predat spre pastrare Rusiei tariste in timpul primului razboi mondial". "Rezolvarea problemelor reparatiilor este necesara atat pentru Romania, cat si pentru Rusia insasi, pentru a arata si una si cealalta ca suntem capabili sa fim responsabili pentru trecutul nostru", spunea Ion Iliescu. De altfel, cotidianul rus titra pe prima pagina interviul, sub titlul impacarii cu Rusia, un al doilea: "Pentru aurul romanesc, Moscova trebuie sa plateasca". In plus, Agentia France Press (AFP) prelua ieri o alta declaratie a presedintelui din interviu, in care seful statului aprecia ca ar fi "fireasca" reunificarea Romaniei si a Republicii Moldova dupa integrarea Romaniei in UE si NATO. Solicitat sa comenteze afirmatiile facute in interviul din ziarul rusesc, presedintele Ion Iliescu a spus ieri ca "nu este textul sau". Cateva minute mai tarziu, purtatorul de cuvant al presedintelui, consilierul prezindential, Corina Cretu, a declarat oficial ca intrebarile interviului au fost trimise prin fax si raspunsurile la fel. Ea a precizat ca varianta aparuta in ziarul moscovit nu este varianta originala a institutiei prezidentiale.





Primakov dezvaluie ca Ceausescu a chemat trupele rusesti in 1989



Partea rusa, desi cordiala, nu a pierdut ocaziile de puncta. Cel putin Evgheni Primakov, fostul sef al diplomatiei ruse, fost rector al Institutului de Stat pentru Relatii Internationale din Moscova, a oferit la intalnirea de ieri dupa-amiaza cu Ion Iliescu, la institut, si o informatie istorica: anume ca, in decembrie 1989, Ceausescu i-a solicitat lui Mihail Gorbaciov trimiterea de trupe pentru inabusirea revolutiei. "Dar URSS era deja alta tara si rugamintea nu a fost indeplinita", a spus Primakov, precizand ca pe vremea aceea era membru al Biroului Politic al URSS.





Iliescu - "lider politic de talie mondiala"



Faptul ca Evgheni Primakov a venit sa faca recenzia cartii lui Ion Iliescu - "Romania, renasterea sperantei", la institut, arata clar cordialitatea rusilor. In



fond, Primakov a fost mult timp nemultumit ca Tratatul de baza romano-rus, negociat de el cu partea romana inainte de 1996, nu a fost adoptat. Totusi, fostul ministru de externe rus a adus aminte cu precizie in discursul sau de anii in care Ion Iliescu era secretarul PCR si de anii sai de disidenta. In cele din urma, Primakov l-a numit pe Ion Iliescu "un om politic de talie mondiala". Anatoli Torkanov, reprezentant al conducerii institutului, l-a provocat pe presedintele Ion Iliescu cu o greseala. El a spus in treacat ca seful statului a avut trei mandate prezidentiale. Ion Iliescu, foarte sensibil la acest subiect, a precizat ca anii 1990-1992 au fost cei ai unei conduceri de tranzitie, iar mandatele sale sunt doua, cele de dupa adoptarea Constitutiei. Ion Iliescu s-a intalnit ieri in prima zi a vizitei sale in Rusia cu presedintele Dumei de Stat, Ghenadi Selezniov, cu premierul Mihail Kassianov. Seara, Ion Iliescu nu a dormit in oras, ci in unul din apartamentele de la Kremlin.





4 iulie - ziua noului parteneriat romano-rus



"Putem dezvolta un adevarat parteneriat romano-rus, care sa duca la disparitia temerilor din trecut. (...) Sa ne redescoperim impreuna in noua ipostaza a Europei unite", a sintetizat Ion Iliescu, noua orientare a relatiilor romano-ruse. Astazi, dupa un tete-a-tete cu Vladimir Vladimirovici Putin, Ion Iliescu si presedintele rus semneaza Tratatul de baza romano-rus. oana.iurascu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO