Politică

Hotărârea privind desecretizarea arhivei SIPA a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea privind desecretizarea arhivei SIPA a fost...

Autor: Firuta Flutur

09.06.2017, 19:48 67

Ministerul Justiţiei a anunţat deja că după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, o comisie formată din cinci specialişti va analiza documentele existente în arhiva SIPA pe parcursul a trei ani. Astfel, în termen de cinci zile de la publicarea hotărârii, se va face propunerea de constituire a comisiei.

Din aceasta vor face parte doi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, doi ai Secretariatului General al Guvernului şi un reprezentant al ANP. De asemenea, vor mai fi trei supleanţi, câte unul de la fiecare instituţie, şi doi secretari ai comisiei, a explicat ministrul.

Tudorel Toader a explicat că în arhivă sunt documente privind dovada vechimii unor angajaţi ai ANP care vor fi trimise instituţiei. În privinţa documentelor cu valoare culturală istorică, acestea vor fi trimise la Arhivele Naţionale.

Odată cu apariţia hotărârii în Monitorul Oficial, vor putea fi făcute publice şi cele două rapoarte ale comisiilor constituite în 2007 şi care s-au ocupat de arhiva SIPA.

Preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, a anunţat în urmă cu două zile că, după ce hotărârea de guvern privind arhiva SIPA va fi publicată în Monitorul Oficial, va face demersurile necesare pentru a acţiona în judecată Guvernul Grindeanu pentru modul în care a adoptat-o.

"Ceea ce s-a prezentat în comunicatul Ministerului Justiţiei pe data de 6 iunie nu este «avizul CSM», ci doar un «punct de vedere» al unei direcţii din cadrul CSM. Proiectul de hotărâre iniţiat în 2016 de ministrul Raluca Prună, şi cu atât mai puţin proiectul secret adoptat în 2017 de Guvern la iniţiativa ministrului Justiţiei Tudorel Toader, nu are nici un aviz din partea CSM. CSM-ul a clarificat într-un comunicat emis public pe data de 2 iunie aceste aspecte (...) Dezinformarea că CSM ar fi avizat această hotărâre de guvern este numai una dintre multele inadvertenţe din afirmaţiile ministrului Toader cu privire la această hotărâre de guvern, care a fost făcută în aşa mare secret încât nici până azi, la o săptămână după adoptare, nu-i ştim conţinutul", a transmis, miercuri, Dana Gîrbovan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO