Politică

Hardau crede ca Tariceanu cauta motive sa-i ia capul

Hardau crede ca Tariceanu cauta motive sa-i ia capul

Mihai Hardau (stanga) contesta intentia premierului de a o concedia pe Paloma Petrescu (dreapta), secretar de stat in MEC

19.06.2006, 22:31 12

"Au fost situatii mult mai grave in sistem si nu am vazut atata determinare la nivelul primului-ministru. Cred ca tinta premierului sunt eu si voi discuta la partid. Simt ca eu sunt tinta", a spus Hardau.
Este al doilea atac al ministrului la premierul Tariceanu, care ii cere lui Hardau demisia. La inceputul saptamanii trecute, Hardau a spus despre Tariceanu ca este "mincinos" pentru ca premierul nu vrea sa aloce bani pentru proiectele de infrastructura din Educatie.
Tariceanu a anuntat sambata ca o va demite pe Paloma Petrescu, secretar de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) - propusa de PD, aratand ca aceasta este responsabila de defectiunea semnalata la minister de un cotidian central. Un jurnalist a reusit sa intre in posesia subiectelor pentru examenul de capacitate, declinandu-si o identitate falsa la Ministerul Educatiei. Jurnalistul nu fost legitimat nici la intrarea in sediul ministerului, nici la intrarea in sala in care se aflau plicurile cu subiectele testelor nationale, programate sa inceapa astazi.
Dupa aceea, el a mers la Politie, unde a relatat modul in care a intrat in posesia subiectelor.
Premierul si-a motivat decizia demiterii prin faptul ca Petrescu este secretarul de stat responsabil de invatamantul preuniversitar si a spus ca incidentul este unul extrem de grav, care dovedeste carente organizatorice. "Cred ca in aceasta privinta, responsabilitatea revine ministrului educatiei, secretarului de stat si tuturor celorlalti, nu portarului. Sa fie foarte clar", a mai spus premierul.
Petrescu nu se considera vinovata si nici responsabila pentru incident, de aceea nu intentioneaza sa-si dea demisia din functia pe care o detine. "Nu intentioneaz sa-mi dau demisia. Mai mult chiar, lucrez la detalii privind testele nationale si bacalaureatul. Nu ma consider vinovata de nimic, intrucat, in calitatea de presedinte al Comisiei nationale de examen, am dispus pentru fiecare subaltern sarcini foarte precise, iar ei trebuie sa raspunda de felul cum si le indeplinesc. In plus, eu nu ma ocup de paza Ministerului Educatiei si Cercetarii", a declarat Petrescu.
Numele Palomei Petrescu, secretar de stat la MEC si in timpul guvernarii Nastase, a mai fost vehiculat in discutiile despre remaniere din vara anului trecut.
Politia si Corpul de Control al ministerului vor face anchete paralele privind incidentul. Potrivit lui Hardau, decizia demiterii secretarului de stat nu poate fi luata decat dupa finalizarea celor doua anchete. Hardau, aflat la randul sau in dizgratia premierului si a partenerilor de la UDMR si PC, sugereaza asadar o razbunare politica, motivata de faptul ca premierul Tariceanu i-a cerut demisia la inceputul saptamanii trecute, intr-o reuniune a conducerii Aliantei D.A. Seful guvernului i-a reprosat lui Hardau ca nu a pregatit proiecte de infrastructura pentru educatie si le-a spus partenerilor din PD ca daca ministrul nu le va prezenta, atunci il va demite in maximum trei saptamani.
Democratii sustin insa ca ministrul a prezentat mai multe proiecte premierului, dar ca acesta nu i-ar fi alocat banii promisi pentru ele. De altfel, tocmai banii alocati invatamantului au fost motivul pentru care fostul ministru se resort, Mircea Miclea, a demisionat in toamna anului trecut. El a cerut Finantelor sa acorde MEC echivalentul a 5% din PIB, asa cum este prevazut in lege. Simultan cu demisia ministrului, cadrele didactice au cerut majorari de salarii si au declansat o greva de proportii, care a fost oprita dupa mai multe runde de negocieri la Palatul Victoria.
Demisia lui Hardau nu este ceruta numai de premierul Tariceanu. Exista mai multe voci, chiar in PD, care sustin ca el ar trebui inlocuit. In ultimele zile, vicepremierul Marko Bela (UDMR), colegi din coalitie din PNL si PC, reprezentanti ai opozitiei au vorbit despre demiterea lui Hardau.
Vicepremierul a sustinut ca Ministerul Educatiei nu are activitate in ceea ce priveste reforma si legile invatamantului. El a precizat ca reproseaza conducerii ministerului faptul ca sunt probleme ce "continua sa astepte o rezolvare", mai ales in ceea ce priveste invatamantul superior. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, spune ca responsabilitatea incidentului cu fisele de examene ii apartine doar ministrului. "Daca ministrul Hardau mai are o umbra palida de decenta, ar trebui sa isi dea de urgenta demisia din guvern, pentru a demonstra ca este in stare, macar o data, sa-si asume barbateste raspunderea. Consider ca partenerii nostri din Alianta D.A. ar trebui sa analizeze cazul Hardau si sa ia masurile necesare pentru ca reforma sa poata demara si in domeniul Educatiei", se mai arata in comunicat semnat de Motreanu. Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a precizat ca incidentul de sambata a anuntat punctul culminant al esecului inregistrat la nivelul gestionarii acestui domeniu. "Faptul ca la 24 de ore de la incidentul intamplat in sediul Ministerului Educatiei nu exista nicio asumare de responsabilitate din partea conducerii ministerului reprezinta un gest de imoralitate fara precedent", a spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO