Politică

Guvernul a aprobat noua politica a ajutoarelor de stat

29.05.2006, 00:00 21

Ajutoarele de stat vor fi acordate intre 2006-2013 cu precadere pentru protectia mediului, dezvoltarea IMM, a zonelor ramase in urma si a cercetarii si inovarii, potrivit "Politicii in domeniul ajutoarelor de stat" aprobate de Guvern.

Strategia aprobata prin hotarare de guvern va obliga la modificarea legii 332/2001 privind investitiile cu impact semnificativ in economie care acorda facilitati companiilor care fac investitii de peste un milion de dolari.

Aceste facilitati constau in prezent in exceptari de la plata TVA pentru o serie de importuri si deduceri de 20% din profitul impozabil pentru unele investitii realizate in parcuri industriale. Aceste facilitati pot fi insa considerate ajutoare de stat, iar astfel de ajutoare sunt interzise in UE. Drept urmare, ele vor fi eliminate.

In Uniune sunt acceptate doar acele ajutoare de stat care nu distorsioneaza concurenta pe piata unica. Prin urmare dupa adoptarea politicii ajutoarelor de stat va aparea o noua lege a investitiilor care va inlocui legea 332. Recent ministrul de stat George Copos a afirmat ca legea investitiilor urma sa fie aprobata pana la finele acestei luni. Ajutoare de stat la angajare, pentru cercetare-dezvoltare sau training vor fi acordate firmelor, in noua lege, doar pentru investitii care depasesc 50 de milioane de euro, a aratat Copos.

Guvernul a reamintit ieri ca, de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se va realiza transferul de competente in ceea ce priveste autorizarea ajutoarelor de stat catre Comisia Europeana care isi va pune in practica propria-i politica.

"Din acest motiv, este necesara pregatirea pentru adaptarea la noile cerinte europene si evitarea unor sincope in autorizarea ajutoarelor de stat de care ar putea beneficia mediul economic romanesc", afirma Guvernul.

Tipurile de ajutor de stat compatibile cu regulile UE si care vor fi acordate in continuare sunt ajutorul pentru dezvoltarea regiunilor sau reducerea decalajelor dintre ele, ajutorul care incurajeaza investitiile pentru dezvoltarea IMM-urilor, ajutorul pentru cercetare-dezvoltare, ajutorul pentru protectia mediului, incurajarea investitiilor destinate imbunatatirii standardelor de mediu, ajutorul pentru ocuparea fortei de munca prin incurajarea crearii de noi locuri de munca pentru persoane defavorizate, ajutorul pentru instruirea an-gajatilor, ajutorul pentru salvarea si restructu-rarea intreprinderilor aflate in dificultate.

Vor mai putea fi acordate, potrivit normelor UE, ajutoare de stat sub forma capitalului de risc care urmareste corectarea unor esecuri ale pietelor financiare in furnizarea de capital, mai ales pentru intreprinderile nou infiintate sau cele care actioneaza in domeniul tehnologiilor de varf.

Una dintre criticile constante ale UE la adresa Romaniei a fost volumul mare de ajutoare de stat raportat la PIB, acordat de autoritati si care, in anii trecuti, ajungea si spre 4% PIB. In UE acesta nu depaseste 1% din PIB-ul Uniunii.

Guvernul a admis ieri ca Romania va trebui sa reduca ponderea ajutorului de stat in produsul PIB, "la fel ca si celelalte tari care au aderat la Uniunea Europeana, astfel ca este necesara o mai buna orientare a ajutoarelor de stat disponibile pentru a satisface cu prioritate necesitatile de dezvoltare economica".

Una dintre prioritatile prevazute de Politica in domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013 este legata de finalizarea procesului de privatizare intr-un orizont de timp cat mai scurt, in vederea consolidarii functionarii pietelor. Insa si legea privind privatizarile va fi modificata, pentru ca, de pilda, nu mai pot fi sterse datoriile istorice ale intreprinderilor, la privatizare.

Principalele tinte ale politicii ajutorului de stat sunt, potrivit Guvernului, cresterea competitivitatii operatorilor economici, reducerea decalajelor intre nivelul de dezvoltare al economiei romanesti si al celei comunitare, reducerea disparitatilor economico-sociale intre regiuni, fundamentarea politicii in domeniul ajutoarelor de stat pe o analiza economica rafinata a impactului acestora si aplicarea eficienta a acquis-ului comunitar in materia ajutorului de stat.

Schemele de ajutor de stat care urmeaza sa fie promovate de Guvern, in baza documentului aprobat saptamana trecuta vor fi elaborate pe baze multianuale. Ajutoarele de stat incluse in aceste scheme trebuie sa fie compatibile cu regulile de pe piata unica europeana.

iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO