Politică

Europarlamentar român: Este o stare de panică generată. Sunt şocată

Europarlamentar român:  Este o stare de panică...

Autor: Gabriel Pecheanu

22.03.2016, 11:03 599

"Aici, la Bruxelles, este o stare de panică generată inclusiv de lipsa de informaţii clare. Se raportează atacuri teroriste inclusiv în mai multe staţii de metrou. Compasiunea mea se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de atacurile din Bruxelles. Sunt şocată de faptul că în inima Europei se petrec astfel de atrocităţi împotriva oamenilor nevinovaţi", a scris europarlamentarul Claudia Ţapardel pe Facebook.

Ea spune că europarlamentarii români traversează aeroportul din Bruxelles de cel puţin două ori pe săptămână.

"În fiecare zi, peste un milion şi jumătate de oameni călătoresc din toată lumea la Bruxelles şi viceversa. În fiecare dimineaţă, în jurul acestei ore, se pregătesc de decolare cursele către Bucureşti. Cu toţii suntem afectaţi. Atacurile din această dimineaţă sunt îndreptate împotriva umanităţii şi împotriva vieţii! Nici o cauză nu poate justifica astfel de gesturi", a adăugat europarlamentarul român.

''Absurd: am avut o sesiune de vot în comisia AFET, în timpul căreia am aflat că s-a comis un atentat în preajma clădirii PE. Politică sub teroare'', a scris pe Facebook şi europarlamentarul Cristian Preda, în vreme ce Sigfried Mureşan a precizat pe Twitter că a decolat de pe aeroportul Zaventem la 6 dimineaţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO