Politică

Cel mai mare salariu de demnitar: 11.750 lei/luna, salariul de baza al presedintelui CSM. Basescu, pe locul trei

Cel mai mare salariu de demnitar: 11.750 lei/luna, salariul de baza al presedintelui CSM. Basescu, pe locul trei
08.02.2009, 19:13 38

Salariile demnitarilor in 2009 se situeaza in cea mai mare parte la nivelul celor din decembrie 2008, se arata in legea bugetului de stat aprobata la finele saptamanii trecute, majorarile sau diminuarile situandu-se sub 1 procent.

Inghetarea salariilor demnitarilor si reducerea cheltuielilor din administratie este una dintre cele mai importante masuri anticriza anuntate de premierul Emil Boc. 
Seful statului Traian Basescu va beneficia in acest an de o majorare de 0,2% la salariul de baza, de la 9.555 lei in decembrie, la 9.583 lei in acest an. In 2009, cel mai bine platit demnitar va fi presedintele Consiliului Superior al Magistraturii Virgil Andreies, care va incasa 11.750 lei lunar.
In aceeasi vreme cheltuielile administrative au crescut la unele institutii de stat, este cazul Administratiei Prezidentiale.
In 2009 cheltuielile de personal ale Administratiei Prezidentiale sunt in crestere cu 19,2%, de la 11,4 milioane lei la 13,6 milioane lei, in timp ce costurile pentru bunuri si servicii sunt estimate in crestere cu peste 76%, de la 16,4 milioane lei la 28,9 milioane lei.
Cheltuielile de capital ale Presedintiei vor creste cu aproximativ 2%, la 3,5 milioane lei, conform proiectului de buget care a fost inaintat Parlamentului. Seful statului a primit de la Guvern cu 50% mai mult pentru deplasari externe, adica cu aproximativ 1 milion de euro in plus fata de 2008. Legea bugetului de stat se afla deja la Parlamen, urmand ca deputatii si senatorii sa formuleze amendamente, ca apoi sa intre in dezbaterea comisiilor de specialitate si a plenului reunit. Si Camera Deputatilor si-a majorat cheltuielile (isi voteaza singura bugetul) cu 22% fata de 2008.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO