Politică

Ce avere are Viorica Dăncilă, candidatul PSD pentru scaunul de la Cotroceni: Liderul PSD deţine 8 conturi cu peste 500.000 lei şi bijuterii în valoare de 5 mii de euro

Ce avere are Viorica Dăncilă, candidatul PSD pentru...

Autor: Alexandru Costea, Mediafax

25.09.2019, 17:24 372

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat că deţine în opt conturi suma de 518.218 de lei şi că a obţinut, ca premier, venituri de 142.519 de lei. De asemenea, Dăncilă a declarat că deţine şi bijuterii de aur, inclusiv broşe, în valoare estimată de 5.000 de euro.

Conform declaraţiei de avere depuse de Viorica Dăncilă la Biroul Electoral Central, aceasta deţine, împreună cu soţul ei, Cristinel Dăncilă, un teren intravilan de 544 metri pătraţi.

De asemenea, cuplul Dăncilă deţine şi două terenuri moştenite: un teren intravilan de 1.200 de metri pătraţi şi un teren agricol de două hectare.

Soţii Dăncilă sunt proprietarii unui apartament, achiziţionat, de 100 de metri pătraţi iar premierul mai deţine unul moştenit, de 40 de metri pătraţi. Viorica şi Cristinel Dăncilă deţin împreună o casă de vacanţă de 417 mp şi una de locuit de 140 de mp.

Viorica Dăncilă are în proprietate bijuterii de aur (inele, cercei, pandantive, brăţări, broşe) în valoare estimată de 5.000 de euro.

În ceea ce priveşte maşinile, Viorica Dăncilă a declarat că este proprietarul unui Volkswagen Passat din 2014.

Prezidenţiabilul PSD are în opt conturi, dechise la trei bănci, suma de 518.218 de lei. Unul dintre aceste conturi este un fond de investiţii de pensii private în valoare de 43.859 de lei. De asemenea, Dăncilă are 57.615 euro în patru conturi şi 18.233 de dolari într-un alt cont bancar.

La categoria venituri, Viorica Dăncilă a declarat că a obţinut de la Secretariatul General al Guvernului suma de 142.519 de lei din activitatea ca premier şi suma de 32.628 de euro ca europarlamentar. La aceeaşi categorie a declarat că soţul, Cristinel Dăncilă, a obţinut venituri de 325.949 de lei de la OMV Petrom Piteşti.

Biroul Electoral Central a publicat, sâmbătă, decizia privind validarea candidaturii liderului PSD Viorica Dăncilă pentru alegerile prezidenţiale.

Dăncilă şi-a depus, săptămâna trecută joi, candidatura la alegerile prezidenţiale. Liderul PSD a strâns aproape 1.500.000 de semnături. Pentru validarea candidaturii este nevoie de 200.000 de semnături.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO