Politică

Cainii fara stapan fac legea in Bucuresti. Eutanasierea, o solutie?

Cainii fara stapan fac legea in Bucuresti. Eutanasierea, o solutie?
25.08.2009, 00:00 132

Acest sistem a fost in vigoare pana acum doi ani. "Este imposibil sa mai permitem aceasta situatie. Pentru un caine aflat in intretinerea statului se cheltuiesc anual aproximativ 4.000 de euro pentru hrana si adapost", a calculat senatorul de Ilfov.

Potrivit reglementarilor in vigoare, promovate la inceputul anului trecut, primariile sunt obligate sa sterilizeze cainii in adaposturi specializate, ca apoi sa le dea drumul in zona din care au fost adusi. Bucurestiul are doua astfel de adaposturi, care pot gazdui maxim 1.000 de caini, in conditiile in care pe strazi umbla liberi 50.000 de caini, potrivit estimarilor ONG-urilor.

Primaria Capitalei nu a raspuns ieri solicitarilor ZF legate de numarul cainilor fara stapan si de costurile de intretinere ale celor aflati in adaposturi.

 

Cat costa un maidanez

Autoritatile din Bucuresti ar trebui sa cheltuiasca 600.000 de euro pentru sterilizarea celor 50.000 de caini fara stapan din capitala, pentru ca patrupedele sa dispara de pe strazi in aproximativ 5-6 ani. 

Asta in conditiile in care doar pe hrana cainilor fara stapan din capitala se cheltuiesc in medie 2 lei pe zi, deci aproximativ 1 milion de eur pe an, fara cheltuielile de intretinere, plata ingrijitorilor si a medicamentelor, potrivit asociatiei pentru protectia drepturilor animalelor Pfier Pfoten.

Problema cainilor fara stapan a devenit emblematica pentru capitala Romaniei, un oras unde in urma cu trei ani de zile un investitor japonez si-a pierdut viata dupa ce a fost muscat de un caine in fata blocului in care locuia.

Povestea a facut inconjurul globului, insa nu nea-parat pentru ferocitatea atacului, cat pentru ferocitatea cu care mai multe ONG-uri din Bucurestiului au luptat pentru drepturile acestui caine, care a fost botezat Boschet si a fost adoptat de o vedeta autoh-tona.

Lipsa fermitatii adminis-tratiilor care s-au succedat la conducerea capitalei in ultimii 20 de ani in privinta animalelor fara stapan din Bucuresti a condus catre instaurarea unui climat de neincredere si chiar de teroare in unele cartiere ale capitalei, unde haitele de caini fac legea.

Potrivit unui studiu al companiei globale de consultanta Mercer, cainii vagabonzi si apa potabila sunt bilele negre care tin capitala Romaniei in afara topului 100 al oraselor din punctul de vedere al calitatii vietii.

 

Din ce in ce mai multi oameni sunt muscati de caini

Gheorghe Iana, managerul Spitalului Universitar Bucuresti, spune ca pana la finele lunii iulie 136 de oameni au venit la acest spital pentru a primi ingrijiri, pentru ca au fost muscati de caini. "Este vorba doar de cei care au necesitat ingrijiri medicale, adica toaletarea ranii, cusutul ranii. Ei au fost vaccinati antirabic si antitetanos. Evident, costurile medicale sunt greu de evaluat pentru toti pacientii, pentru ca fiecare a fost ranit in mod diferit, dar este o cheltuiala care ar putea sa lipseasca", afirma Iana.

Numarul celor muscati este in crestere fata de 2008, cand in prima jumatate a anului la Spitalul Universitar au venit aproximativ 100 de oameni pentru a fi ingrijiti in urma muscaturilor de caini, mai spune Iana.

 

Cum de a ajuns Bucurestiul stapanit de caini

Istoria cainilor fara stapan este legata de modul in care regimul comunist si-a pus amprenta asupra orasului, demoland cartiere intregi de case cu curti, mutandu-i pe fostii proprietari la bloc si abandonand animalele. Cu o asemenea politica, nu este de mirare ca la finele anilor '90, Bucurestiul a ajuns sa fie dominat de haitele de "maidanezi" (cuvantul a devenit uzual la nivel national in urma cu aproximativ 15 ani). O buna parte din succesul fostului primar general Traian Basescu in cursa pentru Primaria Generala se datoreaza discursului sau intransigent in ceea ce priveste cainii. El a pus in practica legea prin care cainii fara stapan erau dusi la adaposturi, iar daca in vreme de 14 zile nu erau revendicati de stapani, erau eutanasiati. Potrivit estimarilor vremii aproximativ 50.000 de caini au disparut in acea perioada, provocand scandaluri imense in Occident, multe organizatii, printre care si cea a fostei actrite franceze Brigitte Bardot, acuzandu-l pe Basescu de barbarism.

Cert este ca legislatia s-a schimbat la presiunea societatii civile. In prezent, ca urmare a unei legi promovate de actualul vicepresedinte PRM Marius Marinescu, toti cainii trebuie sterilizati si retrimisi in mediul lor natural (adica de pe strada de unde au fost recuperati) pentru a nu-si pierde simtul orientarii, dupa cum explica reprezentantul Pfier Pfoten, Cuki Barbuceanu.

Legea a fost promovata, cainii au revenit pe strazi, iar in prezent aproape fiecare strada de bloc din Bucuresti este pazita de un patruped. Nicaieri in Occident o astfel de situatie nu este posibila.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO