Politică

Briefingul zilei de 20 noiembrie 2023

Briefingul zilei de 20 noiembrie 2023
21.11.2023, 00:00 34

» Consiliul European dă undă verde bugetului anual al UE pentru 2024

Consiliul European a aprobat luni textul comun privind bugetul general al UE pentru anul 2024. Textul comun a fost convenit în cadrul negocierilor cu Parlamentul European pe 11 noiembrie. Angajamentele totale sunt stabilite la 189.385,4 milioane, iar plăţile totale la 142.630,3 milioane de euro. 60 de milioane de euro au fost puse deoparte în cadrul plafoanelor de cheltuieli ale actualului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, permiţând astfel UE să reacţioneze la nevoi imprevizibile.

» Prejudiciu de 230 milioane lei în cazul a 445 de dosare de evaziune fiscală

Un număr de 445 de percheziţii au fost făcute în cursul săptămânii trecute, la nivel naţional, în dosare de evaziune fiscală al căror prejudiciu total se ridică la aproape 230 de milioane de lei, a transmis luni Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Investigaţiile vizează 207 persoane fizice şi 97 de persoane juridice.

» O navă comercială a fost capturată de rebelii Houthis în Marea Roşie. Un român este la bord

Echipajul format din 25 de persoane a fost luat ostatic, iar printre prizonieri este şi un român. Autorităţile din Japonia au anunţat luni că „au contactat direct" Houthis din Yemen după ce nava a fost deturnată şi echipajul a fost luat ostatic în Marea Roşie, potrivit Sky News. Ministerul Afacerilor Externe confirmă prezenţa unui român pe nava capturată de rebelii Houthis în Marea Roşie şi dusă lângă coasta statului Yemen.

» Constanţa: lucrările de restaurare a Cazinoului vor fi gata până în vara lui 2024

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa continuă după ce guvernul a adoptat un memorandum prin care se vor asigura fondurile necesare, a anunţat luni Primăria Constanţa. Potrivit instituţiei, Cazinoul ar urma să fie repus în valoare integral până la finalul lunii iulie a anului viitor. Primăria Constanţa anunţă că imobilul simbol al oraşului este în curs de restaurare, iar lucrările se desfăşoară conform graficului.

» Licitaţie pentru amenajarea unei sănii de vară în Poiana Braşov

Autorităţile au lansat licitaţia pentru amenajarea unei sănii de vară cu o coborâre de 990 de metri în Poiana Braşov. „Astăzi am făcut un pas important pentru realizarea strategiei noastre de a transforma Poiana Braşov într-o staţiune pentru toate cele patru anotimpuri. Am lansat licitaţia pentru construirea saniei de vară”, a anunţat Allen Coliban, primarul Braşovului.

» PNL vrea prelungirea perioadei de montare a repartitoarelor de căldură

Liberalii au depus luni la Senat un proiect de lege prin care montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc se prelungeşte cu un an. Potrivit proiectului PNL, montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc se prelungeşte până la 31 decembrie 2024. Iniţiatorii liberali vor compensarea costului achiziţiei şi montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei/locuinţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO