PDL va cere, vineri, constituirea unei comisii de anchetă care să analizeze acuzaţiile USL din cererea de suspendare a preşedintelui, a anunţat, joi, preşedintele PDL, Vasile Blaga.
"Am decis ca în plen mâine să cerem constituirea unei comisii de anchetă, care să analizeze cele formulate de USL în cererea de suspendare a preşedintelui", a spus Blaga, după şedinţa grupurilor PDL.
El a precizat că a prezentat parlamentarilor PDL poziţia sa de preşedinte legată de posibilul referendum de demitere a preşedintelui.
"Am spus că vom fi necondiţionat de partea preşedintelui, care nu face altceva decât să apere Constituţia", a spus Blaga.
El a precizat că a anunţat şi şedinţa Colegiului Director de luni, unde vor fi stabilite acţiuni în perspectiva referendumului de demitere a preşedintelui.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels