Politică

Autoritatile romane, prinsein chingi

06.02.2004, 00:00 25

Opozitia s-a repliat ieri, dupa apartia pericolului ca negocierile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana sa fie inghetate.


Theodor Stolojan, liderul PNL, si Traian Basescu, omologul sau de la PD, au cerut ieri ca aderarea ca atare a Romaniei sa nu fie suspendata, dar Bruxelles-ul sa monitorizeze atent domeniile criticate de cativa europarlamentari care sustin intreruperea procesului de aderare. Este vorba de depolitizarea justitiei, de rezultate in lupta impotriva coruptiei, de asigurarea independentei presei si a unui regim mai bun in inchisori. Nu in ultimul rand, este vorba si despre miezul problemei - adoptiile internationale, care au fact obiectul unei scrisori critice, fara precedent, din partea comisarului european pentru extindere, Gunther Verheugen.



Atac la guvern


Apelul care avea ca tinta Uniunea Europeana s-a transformat intr-un atac la adresa guvernului. Stolojan a cerut premierului Adrian Nastase sa dea publicitatii scrisoarea de la Verheugen, "fara sa fie masluita". "Ma asteptam la multe porcarii, a spus Stolojan, dar nu la exportul de copii. Nu-i surprinzator ce se intampla - Romania este condusa de oameni apropiati de varful regimului comunist, iar comunistii au inventat exportul de sasi si de evrei!", a spus Stolojan.


El a cerut instituirea unei comisii parlamentare de ancheta - o propunere care a mai fost anuntata de catre alianta PNL-PD, dar care a fost respinsa de catre PSD.


Si Traian Basescu a criticat regimul adoptiilor internationale, care, in opinia sa, ascunde, de fapt, traficul de tineri care ajung, sustine liderul PD, sa alimenteze bancile de organe si retelele de pedofilie. Spre deosebire de Stolojan, Basescu l-a atacat si pe Ion Iliescu, pe care l-a considerat responsabil de girarea unor oameni corupti care s-au infiltrat in cele mai inalte unghere ale puterii.


Actiunea Populara, prin Smaranda Enache (fost ambasador in Finlanda) a cerut ca guvernul sa-si asume raspunderea pentru periclitarea sanselor Romaniei de a se integra in 2007 in UE. Victor Ciorbea, liderul PNTCD, a anuntat ca s-a dus a Congresul anual al Partidului Popular European (din care face parte si Arie Oostlander), unde sustine ca l-ar fi convins "sa ceara nu suspendarea negociilor, ci monitorizarea stricta" a Romaniei.



Scrisoarea Despinei Neagoe catre Daily Telegraph


Purtatorul de cuvant al guvernului, Despina Neagoe, a trimis o scrisoare (un drept la replica mai degraba) ziarului londonez Daily Telegraph, cel care a facut publica existenta scrisorii critice a comisarului Gunther Verheugen.


Neagoe solicita ziarului sa indrepte ceea ce numeste "informatii partinitoare" si sa corecteze informatiile imprecise. Partinitoare sunt considerate de catre guvern afirmatiile din articol potrivit carora adoptiile ar fi, de fapt, exporturi de copii care ajung, in unele cazuri, sa ingroase victimele pedofiliei. Stiri Imprecise, mai spune purtatorul de cuvant al guvernului, ar fi cele potrivit carora Gunther Verheugen ar fi spus in scrisoarea catre Nastase ca blocheaza banii UE pentru asistenta copilului si ca Romania nu ar fi indeplinit criteriile politice.


In privinta acestei scrisori, PNL a avut sa-i reproseze PSD ca, intr-o discutie care a avut loc la varf inainte de deplasarea delegatiei parlamentarilor romani la Bruxelles, partidul de guvernamant "ar fi mintit" prin omisiune in privinta scrisorii.


N ziar din Romania a publcat ceea ce a anuntat a fi textul integral al scrisorii lcomisarului european. Potrivit acelui text, comisarul Verheugen a amenintat cu suspendarea si returnarea fondurilor UE pentru protectia copilului si a apreciat ca Romania nu a indeplinit criteriile politice.




Ecouri in presa internationala


O publicatie on-line care apare la Bruxelles, EUObserver, a anuntat ca agitatia care s-a produs in randul clasei politice romanesti in aceste zile "ar putea insemna intarzierea aderarii acestei tari in 2007, din cauza esecului in sistemul judiciar". EUObserver considera ca suspendarea negocierilor reprezinta cel mai dur tratament care i-a fost aplicat vreodata unei tari candidate. Tot EUObserver mai informeaza ca, desi Gunther Vergeugen declara oficial ca suspendarea negocierilor "nu se afla pe agenda" Comisiei, in acest moment ia in considerare" propunerile baronesei Nicholson.


Agentia bulgara de stiri Novosti titra ieri stirea despre posibilitatea suspendarii negocierilor cu Romania. Erau invocate si declaratii recente ale politicienilor de la Sofia, precum si una a purtatorului de cuvant al guvernului Saxacoburgotki, potrivit carora Romania tine in loc Bulgaria in procesul de aderarae, datorita deficitelor pe care le are. Si agentia poloneza de stiri, PAP, scria ieri despre criza relatiilor dintre Romania si UE, asa cum si site-ul BBC-ului de la Londra continea un report pe aceasta tema.
adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO