Politică

Alianta PNL-PD interzice filialelor colaborarea cu PSD

04.05.2004, 00:00 15



Alianta D.A. PNL-PD a decis ieri, preventiv, sanctiuni drastice pentru filialele celor doua formatiuni politice care vor incheia intelegeri post-electorale cu PSD. Mai exact, conducerile filialelor PNL si PD care vor colabora cu partidul de guvernamant pentru formarea majoritatii in Consiliile Locale sau Judetene vor fi dizolvate, urmand sa fie organizate noi alegeri pentru stabilirea liderilor locali. Presedintele liberal, Theodor Stolojan, a explicat ca in acest fel Alianta D.A. PNL-PD doreste sa transmita un mesaj catre filialele celor doua formatiuni. Anume, ca liderii Aliantei nu vor accepta nici o abatere de la Protocolul incheiat la constituirea coalitiei dintre PNL si PD. In acest document, negociat mai multe luni de liberali si democrati, PD a reusit sa impuna ideea ca este exclusa orice colaborare post-electorala cu partidul de guvernamant.



O alta ratiune a acestei decizii este, potrivit lui Theodor Stolojan, eliminarea oricaror speculatii privind o eventuala colaborare cu PSD, dupa alegerile locale. "Obiectivul Aliantei este sa scoata PSD din cat mai multe Consilii Locale si Judetene intrucat acest partid a deturnat principiile democratiei. Guvernarea PSD este toxica iar PSD este raul care sta in spatele coruptiei care a ocupat intreaga Romanie", a declarat ieri Stolojan, drept argument pentru interzicerea oricarei intelegeri politice intre Alianta si partidul de guvernamant. Pozitia transanta luata ieri de Stolojan poate fi citita si intr-o alta cheie. Ar putea fi considerata un avertisment la adresa curentului de opinie din PNL, care sustine ca formatiunea liberala sa intre la guvernare alaturi de PSD dupa alegerile parlamentare din noiembrie.



Presedintii celor doua formatiuni Theodor Stolojan si Traian Basescu au sustinut ieri ca, cel putin deocamdata, nu au semnale din teritoriu ca reprezentantii PNL si PD ar dori sa faca intelegeri post-electorale cu PSD iar decizia luata ieri ar fi doar de natura sa previna eventuale intelegeri politice.



Presa a relatat despre unele intelegeri politice la nivel local intre partidele de opozitie, in special PD, si partidul de guvernamant, mai ales in judetele Teleorman si Constanta. Pus in fata acestor exemple concrete, presedintele PD, Traian Basescu a dat inapoi. "Nimeni nu spune ca nu exista cazuri de colaborare intre consilierii PD si PSD sau PNL si PSD dar din momentul alegerilor locale vrem sa punem capat acestui mod de colaborare", a spus Basescu, dand asigurari ca astfel de intelegeri nu vor mai fi incheiate dupa alegerile locale. Presedintele PD a mai prezentat un argument in privinta interzicerii oricarei colaborari cu partidul de guvernamant. El a facut publica o lista de asa zisi baroni locali ai PSD unde erau mentionati pe langa deja cunoscutii Marian Oprisan, Dumitru Sechelariu, Radu Mazare, Gavril Marza, Culita Tarata, si nume mai putin cunoscute: Constantin Nita (Brasov), Gheorghe Ciocan (Satu Mare), Dorel Popa (Arad), Eugen Nicolicea (Mehedinti), Tudor Nitulescu (Teleorman).



Ideea interzicerii oricarei colaborari politice cu PSD a fost sustinuta, si ulterior impusa, ca politica a Aliantei de presedintele PD Traian Basescu. Tot el a impus in ultima vreme ca discurs al Aliantei tonul virulent la adresa partidului de guvernamant, preluat si de liderul liberal Theodor Stolojan, precum si de alti membri ai conducerii liberale.
mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO