Politică

23 dintre actualii europarlamentari ataca un al doilea mandat. De ce i-am vota? cum comentati?

23 dintre actualii europarlamentari ataca un al doilea mandat. De ce i-am vota?

Marian Jean Marinescu (PD-L - afiliat la Partidul Popular European, PPE)

01.06.2009, 19:12 32

In 7 iunie, 23 din cei 35 de actuali europarlamentari (in viitorul Parlament vor fi doar 33) le cer din nou romanilor un vot, incercand sa-si reinnoiasca mandatul. Ce au facut ei si partidele lor pentru romani in Parlamentul European?

In contextul unei campanii electorale puternic "prezidentializate", deputatii europeni incearca sa le explice romanilor cum stau lucrurile cu fondurile europene - "noi nu le aducem fonduri, dar le putem spune oamenilor cum sa acceseze proiecte", afirma Renate Weber (PNL - afiliat la grupul liberal, ALDE) - sau cum o zona desertificata din Dolj a devenit subiect de reflectie pentru o Europa din ce in ce mai secetoasa Corina Cretu (PSD - afiliat la grupul Socialist, PSE)- Marian Jean Marinescu (PD-L - afiliat la Partidul Popular European, PPE).
"Prioritatile sunt legate de eradicarea saraciei si de eliminarea diferentelor dintre bogati si saraci sau dintre tarile bogate si tarile sarace", spune si Corina Cretu (PSD - afiliat la grupul Socialist, PSE).
Cei trei deputati europeni sunt dintre cei mai vocali reprezentanti ai Romaniei in Legislativul de la Bruxelles: Marinescu face parte din Comisia de transport, Cretu din Comisia de dezvoltare, iar Weber din cea de libertati civile. De ce trebuie sa-i votam pe ei si pe partidele din care fac parte?
 
PD-L - partidul cu programul
"Avem doua teme majore pe care le sustinem in campanie: ca Uniunea Europeana sa fie solidara in fata crizei economice. Cea de-a doua tema se refera la doua libertati care sunt garantate de UE: anume libera circulatie a cetatenilor europeni, astfel incat granitele sa fie libere pentru toata lumea, si libertatea pietei muncii, iar noi luptam ca ultimele 9 tari care mai au restrictii pentru Romania sa le ridice", spune Marinescu. Cum poate actiona concret un eurodeputat pentru liberali-zarea pietei muncii?
"Eu am initiat proiectul Blue Card - potrivit caruia o tara care are restrictii pe piata muncii pentru o alta tara din UE nu poate sa faca angajari din afara Uniunii Europene. Adica sa nu angajeze indieni, ci sa deschida mai intai piata muncii pentru romani si poate romanii vor fi mai buni ca indienii", afirma Marinescu. El spune ca proiectul inca nu a primit toate avizele de la Parlament (dezbaterea unei legi europene este o procedura laborioasa - n.n.), dar ca spera ca deputatii sa-i fie alaturi.
Pe de alta parte, Marinescu, care este vicelider al Partidului Popular European - cel mai important grup din Parlamentul European, spune ca eurodeputatii din PD-L sunt cei mai buni pe care romanii pot sa-i voteze. "Noi suntem singurul partid care avem un program concret, avem cele mai multe interventii, declaratii la Parlament si am initiat o serie de rezolutii cu un impact foarte mare pentru Romania." El enumera intre aceste rezolutii pe cea referitoare la sinergia Marii Negre, "foarte importanta pentru noile trasee de energie" - care a fost initiata de actualul presedinte al Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, pe vremea cand era europarlamentar, cea referitoare la facilitarea de vize pentru Republica Moldova sau raportul pentru accesul pe piata muncii in UE. Cat despre motivele pentru care Marinescu spune ca trebuie sa fie votat: "Sunt printre primii 30 de eurodeputati din Legislativ ca activitate, ca numar de interventii si pot sa spun ca tot grupul a crescut ca valoare in timp".
El are un proiect de suflet pentru Uniunea Europeana, legat de desertificare, care a plecat de la judetul sau natal, Dolj.
"Este vorba de un proiect pilot in valoare de 1 milion de euro pentru combaterea desertificarii. Acesti bani se aloca pentru cercetare si schimb de experienta intre tari, pentru ca nu numai Romania este afectata de acest fenomen, ci din ce in ce mai multe tari din UE", afirma Marinescu.
 
Votam PSD - votam eradicarea saraciei
"Eradicarea saraciei si eliminarea diferentelor dintre tarile sarace si cele bogate" este cel mai important proiect al social-democratilor, spune europarlamentarul social-democrat Corina Cretu. "Eu am facut totRenate Weber (PNL - afiliat la grupul liberal, ALDE) ce am putut sa fac in calitate de europarlamentar ca
sa-i ajut pe romani", sintetizeaza fostul purtator de cuvant al lui Ion Iliescu activitatea ei in ultimii doi ani. Ea spune ca s-a concentrat in principal pe problemele sociale, legate de copii sau de mamele care traiesc in conditii modeste in localitatile rurale. De ce sa o votezi pe Corina Cretu si PSD? "Eu pot sa fac ceva spre binele oamenilor. Am avut interventii legate de dezvoltarea agriculturii, statutul muncitorilor, situatia romanilor din Italia, violenta in familie sau abandonul scolar."
La randul sau, eurodeputatul Adrian Severin a declarat ca PSD, formatiunea pe care o reprezinta in Legislativul de la Bruxelles, face parte dintr-un grup foarte puternic, care este onest cu cetatenii si ale carui programe sunt in sprijinul cetatenilor, iar el insusi ar trebui sa primeasca votul romanilor, pentru ca are experienta. Despre experienta vorbeste si Corina Cretu, care spune ca s-a rodat suficient la Bruxelles si Strasbourg pentru a fi votata din nou. Ea mai afirma ca o mare problema cu care s-a confruntat in campanie a fost sa explice alegatorilor ca eurodeputatii nu pot aduce fonduri europene in tara (banii de la UE fiind o tema principala de dezbatere), dar ca ceea ce pot ei sa faca este sa usureze procedurile romanilor penru accesarea acestor fonduri.
 
Liberalii se lauda cu sms-uri mai ieftine
De ce sa votam PNL: "Foarte simplu", explica Renate Weber, "am facut o analiza la inceputul campaniei, plecand de la activitatea fiecaruia dintre cei sase europarlamentari liberali si a reiesit ca am avut de doua ori mai multe activitati decat reprezentantii PD-L sau PSD, adica mai multe rapoarte, am pus mai multe intrebari".
Cu ce se lauda liberalii: cu tarife mai ieftine la roaming - un proiect la care au muncit Adina Valean si Ramona Manescu, cu rezolutia privind libera circulatie: "care a fost grupul care a luat prima data atitudine referitor la situatia romilor din Italia? ALDE (liberalii)", afirma Weber. Un alt proiect la care au participat deputati liberali a fost cel privind etichetarea corecta a produselor, oprirea defrisarilor sau cel referitor la drepturile pacientilor (privind asistenta medicala peste granita), care nu se aplica inca, dar se afla pe lista de prioritati a PE.
Ce poate sa faca Renate Weber pentru romani? "In afara de fondurile europene foarte mari, de la Comisie se pot accesa direct bani pentru diverse proiecte de catre comunitatile locale. Eu am vorbit primarilor liberali despre aceste proiecte si o sa le ofer asistenta celor care vor sa le acceseze. Cineva de la biroul meu, un asistent, va tine permanent legatura cu primarii sau cei care le acceseaza", afirma Weber.
 
Proiecte importante in care au fost angajati europarlamentari romani
  • Reducerea tarifelor la roaming
  • Ridicarea restrictiilor pe piata muncii (mai sunt 9 tari cu restrictii totale sau partiale)
  • Libera circulatie (a adus in atentia PE problema romilor)
  • Sinergia Marii Negre (impact energetic)
  • Protectia copiilor abandonati de familiile care muncesc in strainatate
  • Etichetarea produselor
  • Drepturile pacientilor
 

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO