Unul dintre cele mai importante acte normative adoptate îndomeniul bancar ce are ca scop transparentizarea pieţei serviciilorfinanciare şi care a generat o seamă de controverse este Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr.50/2000. Conform acesteia, încontractele de credit cu dobândă variabilă, rata dobânzii va firaportată la fluctuaţiile indicilor de referinţăEURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie devaluta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă,fixă pe toată durata derulării contractului.
Până acum, majoritatea băncilor au practicat o dobândă alcătuitădin dobânda de referinţă variabilă a băncii şi o marjă fixă.
Opinia unor bancheri conform căreia diferenţele dintre modul decotare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă nr.50/2010 şi cel practicatpână acum de bănci sunt doar de formă, nu şi de fond este eronatăşi se bazează pe faptul că, în primul caz, costul de lichiditatesuplimentar derivat din prima de risc de ţară este inclus în marjă,în timp ce în al doilea caz, este inclus în dobânda de referinţăinternă, rezultatul total fiind, cu mici variaţii, acelaşi.
Într-adevăr, rezultatul total este acelaşi, dar numai la un momentdat şi anume la momentul semnării contractului de credit. Peparcursul duratei de creditare care poate fi de câţiva ani saucâţiva zeci de ani, indicele de referinţă EURIBOR variază înfuncţie de piaţă, independent de voinţa băncii, pe când dobânda dereferinţă internă variază, dar este dependentă de voinţaacesteia.
Astfel, în cazul în care indicele de referinţă EURIBOR scadesemnificativ, cum de altfel s-a şi întâmplat în realitate, băncileau un comportament incorect şi uită să modifice semnificativdobânda de referinţă internă conservându-şi astfel câştigurile, iardiferenţele dintre cele două moduri de cotare sunt nu doar deformă, ci şi de fond.
Dobânda de referinţă internă este mai puţin prezentă în teoriabancară deoarece are o doză mare de subiectivitate, dar esteutilizată în practica bancară, iar bancherii au dreptate cândafirmă că nu este o "invenţie" românească, ci îşi arecorespondentul în dobânzile "prime rate" sau "base rate".
În sistemele bancare din străinătate, aceste rate sunt însăaduse la cunoştinţă clienţilor prin intermediul publicaţiilor dereferinţă iar majoritatea băncilor le utilizează la valoarearespectivă. În ţara noastră, modelul a fost preluat haotic,înregistrându-se diferenţe uneori semnificative de la o bancă laalta, marjele de risc sau de profit regăsindu-se fie în dobanda dereferinţă a băncii, fie în marja fixă. De asemenea, comportamentulincorect al băncilor faţă de clienţi s-a manifestat în trecut şiprin neafişarea sau nepublicarea dobânzii de referinţă internă,valoarea acesteia nefiind specificată nici măcar în contractul decredit.
Putem spune că acest comportament se manifestă şi după intrareaîn vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr.50/2010 cel puţin în cazulunor bănci care au venit cu următoarea modificare: "dobânda dereferinţă din contractul de credit va fi formată prin însumareavalorii indicelui EURIBOR/ROBOR/LIBOR cu valoarea diferenţei dintredobânda de referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractualeşi indicele EURIBOR/ROBOR/LIBOR. La valoarea dobânzii astfelcalculate se va adăuga marja fixă din contractul de credit. Prinurmare, dobânda din contractul de credit va fi egală cu valoareaindicelui EURIBOR/ROBOR/LIBORĂmarja (formată din valoareadiferenţei dintre dobânda de referinţă aplicabilă în bazaprevederilor contractual şi indicele EURIBOR/ROBOR/LIBOR plus marjafixă din contract)".
Precizez că această formulare aparţine unei bănci şi se înscrieîn acelaşi stil "transparent" utilizat de bănci, greu de înţeles declienţi, care ne provoacă la un exerciţiu de aritmetică, iar dacăreuşim să-l rezolvăm ne dăm seama că dobânda este aceeaşi,diferenţele fiind, într-adevăr, doar de formă.
Transparenţa produselor de creditare presupune ca persoanelefizice sau juridice, nefamiliarizate cu elementele de teorie şipractică bancară, să înţeleagă informaţiile privind condiţiile decreditare, acestea trebuind să fie accesibile, indubitabile,inteligibile şi vizibile. Aşa cum spun bancherii, creditul, caorice alt alt produs, nu se vinde cu sila consumatorului şi sepresupune că atunci când a semnat creditul clientul ştie ce aachiziţionat.
Teoretic aceştia au dreptate, dar distanţa de la teorie lapractică este uneori mare deoarece o lungă perioadă de timp băncileprezentau contractul de credit clienţilor în momentul semnării,nelăsând posibilitatea acestora de a compara şi de a alege.
Răspunderea băncilor constă în necesitatea asumăriiresponsabilităţilor care derivă din acţiunile pe care leîntreprind, de rezultatele pe care le obţin, de deciziile pe carele iau, de politicile pe care le practică sau de atitudinea pe careo au faţă de clienţi sau concurenţi. Atât pentru clienţi, dar maiales pentru bănci, transparenţa reprezintă o condiţie necesară, darnu şi suficientă în manifestarea unui caracter responsabil. Deasemenea, băncile trebuie să aibă un comportament corect faţă declienţi astfel încât relaţia bancă-client să se desfăşoare peprincipii şi norme de etică.
Astfel, în cazul contractelor vechi de credit cu dobândăvariabilă legată de dobânda internă de referinţă, ţinând cont defaptul că aceasta depinde atât de piaţă, cât şi de voinţa băncii, eoare moral sau dă dovadă banca de un comportament responsabil faţăde clienţi atunci când DAE (dobânda anuală efectivă) diferă cuaproape 4 puncte procentuale pentru acelaşi tip de credit, darcontractat în prezent, deşi dobânda este variabilă?
Sunt de acord cu modul transparent de fundamentare a dobânzii,sunt de acord cu faptul că băncile vor înregistra pierderi dacă înjustiţie clienţii vor câştiga dobânzi de aproape 4%, dar nu sunt deacord cu comportamentul incorect al băncilor care nu-şiactualizează dobânda internă de referinţă.
Dan Armeanu este profesor universitar doctor laFacultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori dincadrul ASE Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
