Acceptand candidatura germanului Horst Koehler, actualul presedinte al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, Bill Clinton a pus capat luni seara situatiei fara iesire in care alunecase Occidentul in cautarea unui director general pentru Fondul Monetar International. De sapte luni, de cand fostul director al Fondului, Michel Camdessus, pe care l-a condus 13 ani, le-a dat de stire discret ca are ganduri de retragere, liderii europeni au tot plimbat nume prin cancelarii, fara sa ajunga la un consens. Francezii au iesit, pe rand, cu fostul ministru de Finante francez, Dominique Strauss-Kahn, apoi cu guvernatorul Bancii Frantei, Jean Claude Trichet, dar germanii au spus "nu, acum este randul nostru", si l-au propus, in noiembrie 1999, pe adjunctul ministrului de Finante german, Caio Koch Weser. Cum Trichet urmeaza sa preia, din a doua parte a madatului, sefia Bancii Centrale Europene, a ramas in carti Weser, respins insa de americani. Asa s-a ajuns la presedintele BERD, pe care cancelarul Germaniei, Gerhard Shroeder, siaa calcat pe inima si l-a propus in ciuda faptului ca acesta fusese consilierul pe finante al predecesorului sau, Helmut Kohl. Acceptul Statelor Unite n-a fost obtinut insa fara emotii de catre europeni, americanii insistand, chiar si dupa ce cancelarul Shroeder si-a scos asul din maneca propunandu-l pe seful BERD, ca vor un candidat "cu statura internationala", cunoscut si recunoscut de pietele financiare mondiale. Dar cum de a ajuns Uniunea Europeana sa se balbaie atat de mult in fata americanilor ? Mai ales cand este pe cale integrarea completa, prin adoptarea monedei unice europene, a economiilor tarilor din Uniune, aceasta afirmandu-si vointa de reprezentare ca entitate distincta chiar si in cadrul Fondului si al Bancii Mondiale. In mod cert a contat povara greutatii functiei. In ultimii zece ani, desi fluxurile private internationale de capital le-au depasit de cu mult pe cele publice, FMI a dobandit un rol geopolitic din ce in ce mai important. Criza financiara din Mexic, in 1995, cea din Asia, in 1997, care au tulburat avantul "tigrilor", apoi cele din Rusia si Brazilia au fortat iesirea la rampa si actiunea FMI prin alocari rapide de resurse. In plus, prescrierea de retete macroeconomice de catre Fond s-a extins la scara mondiala, acesta devenind un soi de "medic universal" de a carui frica stiu toate guvernele tarilor in tranzitie si dezvoltare. Apoi, trebuie luata in calcul tineretea Uniunii Economice si Monetare, ai carei membri mai au mult pana sa cante la unison in concertul de la Bruxelles. Euro a fost lansat de-abia anul trecut, iar incercarea de a construi o contrapondere dolarului american, de multa vreme rege pe pietele financiare mondiale, este temerara. Daca se adauga aici si faptul ca negocierile pentru directoratul Fondului s-au intersectat cu cele pentru sefia Bancii Centrale Europene, obtinem un tablou aproape cunoscut, al unui algoritm la scara europeana, care, normal, are si defectiuni in functionare. Defectiuni exploatate fara mila de Unchiul Sam, care, de peste Atlantic, a dat un verdict ferm negativ in cazul primului candidat oficial european, ministrul adjunct de finante din Germania, Caio-Koch Weser, sustinut de cancelarul Shroder pana-n panzele care acopera masa celor 24 de directori executivi ai Fondului, de la care n-a obtinut decat 43% din voturi. "Orbirea germanilor", dupa cum se exprima cotidianul francez Le Monde, ar fi putut avea, in cazul in care americanii nu si-ar fi dat O.K.-ul pentru Koehler, un efect politic dezastruos pentru cancelarul german. Din fericire, daca n-ar fi fost toata aceasta tevatura in jurul candidaturii europene la conducerea FMI, care indica slabiciuni structurale in procesul decizional al Uniunii Europene, solutia Koehler pare sa fie foarte buna. Chiar si japonezii, care aveau si ei un candidat pentru postul in cauza, au anuntat ca il sustin. In plus, Koehler este recomandat de prestatia sa la carma BERD, pe care a condus-o, in doar un an, de la pierderi la profit si de la statutul de banca de dezvoltare la cel de banca de investitii implicata puternic in sectorul privat al tarilor din Europa Centrala si de Est. Desi cu final fericit, toata aceasta saga indica limpede ca pozitia Statelor Unite ramane inca foarte puternica pe scena economico-financiara mondiala, iar incercarea Europei de a se desprinde de dominatia Unchiului Sam prin unirea fortelor proprii are multe obstacole in fata.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
