...In urma cu mai multi ani, au fost "descoperite" tichetele de masa. Va mai amintiti? S-a spus atunci ca obiectivul pentru care au fost lansate a fost acela de a acoperi costul unei mese calde la pranz pentru toti salariatii. La un atat de nobil obiectiv, desigur ca scoaterea acestui venit de sub incidenta impozitarii nici macar nu mai putea fi pusa sub semnul intrebarii. Ce fel de monstru ar fi fost acela care ar fi indraznit sa ia de la gura salariatului o parte din masa de pranz? Mai cu seama ca, pe vremea aceea, impozitul pe venit era de pana la 40 la suta!
Nu cred sa existe macar o singura firma in toata tara unde tichetele de masa sa fie folosite intr-adevar pentru a acoperi costul unei mese calde la pranz. Chiar acolo unde exista serviciul de a oferi o masa calda, el nu este legat de tichetele de masa. Perfect normal, de altfel.
Dar tichetele in sine au supravietuit eroic. Nu stiu cati salariati beneficiaza de ele. Posibil, cateva milioane. Si sunt gata sa recunosc ca, pentru cei cu salarii spre limita subzistentei, aceste tichete chiar reprezinta ceva.
Si-a pus insa cineva problema ce birocratie uriasa si absolut inutila genereaza ele? Aceasta incepe cu organizarea licitatiei pentru stabilirea furnizorului de tichete. Dupa care urmeaza gestionarea lor, inclusiv evidenta fara repros a celor care pot beneficia de ele, fata de cei care nu (poate nu stiti, dar sunt concedii de odihna, de studii sau de boala ori deplasari - timp in care nu aveti dreptul la tichete. Si sa nu uitam zilele nelucratoare!). La randul sau, salariatul trece prin umilinta de a-si scrie datele personale pe fiecare tichet in parte, daca intreprinderea lui nu a fost atat de generoasa incat sa prevada inscriptionarea lor de catre producatorul de tichete (care, desigur, costa si ea). Uneori, mai ales in orasele mici sau in comune, s-ar putea chiar sa nu reusesti sa folosesti tichetele respective sau sa fii silit sa cumperi ceva ce nu prea ti-ar trebui.
Costurile cele mai mari le suporta comerciantii. Ei colecteaza tichetele, separat pentru fiecare furnizor, le transmit acestuia si, in cele din urma, primesc contravaloarea - bineinteles, minus comisionul, consistent, din care traiesc furnizorii de tichete de masa. Desigur, nici comerciantii nu pierd cu aceste costuri in spinare: ei le recupereaza majorand la randul lor pretul produselor pe care le vand.
Sa recapitulam: toate companiile care dau tichete de masa salariatilor intretin un aparat birocratic pentru asta; toate magazinele, mari sau mici, au o birocratie dedicata aceluiasi obiectiv; sa nu uitam sutele de milioane de imprimate securizate, de unica folosinta, care sunt tiparite si distruse in fiecare an...
Iar toate astea... pentru ce? Pentru a asigura o masa calda, cum s-a pretins? Nici vorba. La inceput, obiectivul real a fost de a scoate de sub incidenta impozitarii un venit. Castigul in suma absoluta a fost mai mare pentru cei cu salarii mari, intrucat venitul respectiv ar fi fost impozitat cu 40 la suta. Dar cine sta sa se mai piarda in astfel de detalii meschine?
Momentul ideal de a scapa de aceasta povara a fost atunci cand s-a trecut la cota unica de impozitare. S-ar fi putut majora atunci salariile cu contravaloarea tichetelor. Cateva calcule simple si ceva imaginatie ar fi permis sa nu fie dezavantajati cei cu venituri foarte mici - iar tara intreaga ar fi scapat de o birocratie pe cat de ampla, pe atat de inutila.
N-a fost sa fie. Tichetele de masa rezista eroic. Ca si susotelile: stiti, firma W este a politicianului X, firma Y a sindicatului Z si asa mai departe. Poate o fi asa, poate nu. Ceea ce ramane este un singur lucru: o tara intreaga trebuie sa bage mana in buzunar (ca, pana la urma, la asta se reduce toata povestea) pentru a perpetua un sistem lipsit de absolut orice fel de virtuti.
Cred ca este evident de ce am insistat asupra acestui subiect: pentru ca nu ne-am sufocat destul cu tichetele de masa. Ne mai trebuie acum si tichete de vacanta. O noua povara birocratica absolut fara sens, care ar reduce zdravan veniturile bugetului - atentie: in plina criza mondiala! - si nu ar aduce niciun castig adevarat nimanui. Desigur, cu exceptia producatorilor acestor tichete; si, eventual, a prestatorilor unor servicii turistice scumpe si proaste, care nu ar rezista altfel pe piata.
Nu vreau sa ma inscriu in corul celor care au vazut imediat o legatura intre aceasta initiativa nefericita si familia doamnei ministru de resort. Sunt pregatit sa accept ca nu exista o asemenea legatura. Dar ma infurie la culme faptul ca s-ar putea sa fiu din nou silit sa platesc din buzunar neputintele guvernantilor.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara la BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
