Este o carte de editoriale din Ziarul Financiar scrise după criza din 2009 - „PIB-ul fără ţară. Cum reconstruim încrederea în România“. Titlul cărţii prelua titlul unui editorial: PIB-ul fără ţară - iar ideea asta mi-a venit în minte plecând de la disonanţa dintre percepţia asupra schimbării vieţii oamenilor, pe de o parte, şi pe de altă parte a evoluţiei PIB ca măsură a activităţii economice, pentru că ar fi de aşteptat ca pe măsură ce prosperitatea măsurată ca PIB creşte, nivelul de viaţă al oamenilor să crească, iar asta să se transpună într-o mulţumire a populaţiei astfel încât oamenii să nu mai părăsească România. În anii aceia era o rată foarte mare de plecare în străinătate.
După aderarea la Uniunea Europeană, când s-a putut pleca din România pe perioade lungi, înainte de 2007 fiind restricţii, a fost o hemoragie, forţa de muncă a plecat, oraşe întregi s-au depopulat. Apărea această contradicţie: noi ne-am majorat PIB-ul înainte de criză, în 2008 a fost un vârf, între 2009 şi 2012 a mai scăzut, apoi şi-a mai revenit şi în 2011-2013 nimeni nu discuta despre ideea asta de diferenţă între evoluţia economică şi calitatea vieţii. 10 ani mai târziu, oamenii au început să-şi pună întrebări tot mai mult de ce infrastructura socială nu a ajuns din urmă businessul.
Businessul nu a reuşit să depăşească 5 milioane de salariaţi, deci să angreneze forţă de muncă în organizaţii şi câştiguri suficiente şi atunci noi suntem încă într-o situaţie în care avem 4-5 milioane de români plecaţi în străinătate, pentru că nu reuşeşti să angrenezi resursa locală. Această situaţie s-a arătat foarte bine în pandemie când statele din occident au făcut presiuni pe România să dea drumul la lucrătorii din abatoare şi din fermele din Germania. Pentru noi, ca ţară, este insuficient să exploatăm cereale, să le exportăm şi apoi să exportăm forţa de muncă în abatoarele din Germania şi apoi să importăm carne.
Amprenta economică este într-un fel ruptă. E ca şi cum cineva mănâncă la masă şi tu te mulţumeşti cu resturile. Asta e economia României: unii sunt mai aproape de masă, alţii mănâncă resturile de la resturi, dar nu eşti la masă. La masă eşti când ai forţa economică, când ai companii locale care să investească nu numai aici, ci şi în străinătate, să absoarbă forţa de muncă calificată, să ai jucătorii tăi, politica ta economică, care să se transpună în PIB şi să ai şi ţară.
PIB este creat acum în aşa fel încât nu ai ţară, sau ai o ţară care încă nu arată cum ar trebui. De asta încă ai ratele înalte de emigrare, ai scăderea numărului de naşteri, stai prost la indicii calitativi. Avem penultimul salariu mediu din Uniunea Europeană.
De acum provocarea este ca oamenii să simtă cu adevărat această creştere a PIB din ultimii ani şi la nivel inclusiv, nu inegal. De aici pleacă. Este o diferenţă de viteză între economie şi partea socială.
