Data fiind evoluţia ultra-rapidă a AI-urilor şi roboţilor, ne putem întreba deja, oare cât timp va mai fi nevoie de oameni pentru a realiza diverse activităţi? S-a spus, şi pe bună dreptate, că AI-urile nu (doar) distrug locuri de munca ci şi creează locuri de munca, în fapt, mai multe decât distrug. Aşa a fost şi cu automobilul care a înlocuit o uriaşă industrie şi economie, centrată pe cal. Calul era peste tot, atât în rural cât şi în urban, ne amintim pozele clasice cu tramvaiele trase de cai, o ciudată împletire între vechi şi nou, la momentul acelor timpuri. Era nevoie de crescători de cai în ferme, de medici veterinari, de staule, de potcovari, de birjari, ferme de nutreţuri şi desigur, tot ce însemna căruţe şi diligenţe, ca să numim doar domeniile directe. Sute mii, milioane de oameni la nivel planetar gravitau sau făceau parte direct din această industrie. În mai puţin de 15 ani, toată această structură, pe care omenirea s-a bazat din timpuri imemoriale, a fost realmente ”evaporată” de o nouă industrie, a automobilului respectiv a combustibililor fosili, pentru alimentarea automobilului. Firesc atunci, unii au fost prinşi între aceste uriaşe schimbări, având de suferit pentru că nu au ştiut/putut să treacă la timp în noua eră. Per ansamblu însă, omenirea a avut de câştigat, deşi evident, trebuie să ne uitam şi la consecinţele pe termen lung, legate de poluare pe care această schimbare le-a adus. Procese similare au avut loc cu ocazia fiecărei ”revoluţii” majore din istoria omenirii, că vorbim de Prima Revoluţie Industrială (sfârşitul secolului 18 - 1765 James Watt motorul cu aburi - începutul secolului 19), A Doua Revoluţie Industrială (sfârşitul secolului 19 – electricitatea), A Treia Revoluţie Industrială (a doua jumătate a secolului 20 - energia nucleară, inventarea tranzistorilor şi dezvoltarea telecomunicaţiilor, inventarea microprocesorului şi industria de computere - 1970), si cea de-a 4-a Revoluţie Industrială – era internetului (anii 2000). În mod clar, ne aflam în pragul celei de-a 5-a Revoluţii, dacă este să păstrăm această cronologie, când vorbim de imprimare 3D, realitate augmentată şi realitate virtuală, nanotehnologie, Internet of Things (IoT) Inteligenţa Artificială (AI), robotică şi roboţi humanoizi.
Prima fabrică de producţie în masă de roboţi umanoizi
O ştire recentă anunţa că prima fabrică de producţie în masă de roboţi humanoizi şi-a început deja activitatea în Statele Unite, urmând ca probabil, în anii care urmează, să ajungem să vedem aceşti roboţi, conectaţi desigur la internet, dotaţi cu module de AI, capabili de interactiune directă cu oamenii (chiar dacă limitată la început), capabili să realizeze o serie întreagă de activităţi (să ne amintim clipurile spectaculoase cu roboţii creaţi de Boston Dynamics) şi evident, capabili să muncească, să execute o serie de task-uri până la acest moment, rezervate doar oamenilor. Dacă în relaţie cu AI-urile software, găzduite în cloud, în întregi ferme de servere foarte puternice, încă ne mai gândim că mai este loc pentru oameni, prin asocierea AI-urilor cu roboţii umanoizi, este clar că sfera de acţiune a roboţilor se extinde foarte mult, iar oamenilor le rămân practic foarte puţine activităţi de făcut pe care nu le pot face roboţii. Evident că toate acestea vor mai dura. Vorbim poate de încă 10-15-20 de ani din prezent pentru a discuta de impact global. Dar dacă vorbim de roboţi în general (industriali), cel mai recent studiu Gartner estimează că deja, nu mai târziu de 5 ani din prezent, numărul roboţilor angajati în producţie va depăşi numărul oamenilor. Dar de ce ne-am mira?
Maxim 10% din omenire va mai munci
Nimic nu ne împiedică să ne punem problema de acum, de altfel, este exact ce trebuie să facem, să gândim în avans, strategic, pentru a evita eventualele capcane – ce se va întâmpla când nu va mai fi nevoie de noi? În relaţie deci cu aceste perspective, pe măsură ce roboţii umanoizi vor începe să devină prezenţe fizice, reale pe stradă, circulând printre noi, făcând cumpărături şi diverse drumuri, poate la început ajutate de un operator uman, dacă nu de la început complet autonome, întrebarea dacă mai rămân locuri de muncă pentru oameni, capătă dintr-o dată alt sens. În acest context, al eficienţei sporite a roboţilor, care pot ”munci” 24/7, fără să ceară pauză de ţigară şi de toaletă, fără să aiba nevoie să mănânce, fără să aibă nevoie de vacanţe, şi fără concedii ”medicale” (decât poate cel de mentenanţă anuală 😊), un singur robot deci ajunge să facă munca a 3 oameni care lucrează în schimburi de câte 8 ore. Daca nu chiar mai mult, în măsura în care vor fi foarte eficienţi, lucrând nu doar mai mult ci si mai repede şi cu mai puţine erori. Cu certitudine, vom ajunge în situaţia în care poate doar 10% din omenire să mai fie cu adevărat implicată în activităţi direct productive, în principal în posturi de decizie şi management, joburi creative, entertainment, show-biz, cercetare avansată. Sigur, până atunci pot aparea domenii de interes pe care încă nu ni le putem imagina, necesitaţi la nivel global de care încă nu suntem conştienţi (de exemplu din zona de climate change) ori alte provocări. Dar dacă nu presupunem un scenariu pesimist, este clar că o creştere constantă a eficienţei şi numărului roboţilor, fie şi cu procente mici, dar încă o dată, o creştere constantă, an de an de an, va duce în cele din urmă la eliberarea unui numar proporţional de oameni de necesitatea de a munci.
Venitul Minim Universal Garantat
Din ce vom trai? Se discută deja de 20 de ani de Venitul Minim Universal, pe care orice om li va primi pur şi simplu în baza calităţii de fiinţă umană. Iar dacă lucrurile merg foarte bine, vom intra de fapt în utopica Eră a Abundenţei, când nimeni nu va fi nevoit să muncească pentru a avea totul din belşug, decât cei care vor neaparat să muncească, poate din motivaţii ce ţin de plictiseală, nevoie de realizare şi afirmare personală, dorinţa de a face ceva cu mâinile proprii (caz în care vom avea o industrie secundară, a produselor made-by-humans). Ce vor face însă toţi ceilalţi? Şi cum se va face tranziţia de la a munci, la a nu munci? Pentru că, nu se poate face peste tot la fel şi simultan. Până să ne gândim că 9 din 10 oameni nu mai au de muncă pentru ca fac roboţii toată treaba, vom ajunge în situaţia că 5 din 10 oameni nu mai au de muncă din acelaşi motiv. Ori noi ştim din perioadele de criză, prin care am trecut, că fie şi 20-25% şomaj într-o economie este deja enorm din punct de vedere social. Consumul scade dramatic, sistemul de pensii şi cel de sanatate sunt primele care intră în colaps, se intră rapid într-o spirală recesivă cu efecte dramatice. Asta înseamnă că Venitul Minim Universal Garantat trebuie implementat mai devreme şi în trepte, la nivelul unui stat. Dar apoi, vor fi alte state care vor fi rămas în urmă, unde oamenii vor trebui în continuare să muncească, dar mulţi nu vor mai dori văzând prosperitatea din statele unde măsura a reuşit, fapt ce va pune presiune pe migraţie. Tranziţia către nemuncă, va fi ea însăşi problematică. Şi asta pentru că, munca, bună sau rea, obositoare sau nu, a reprezentat de milenii mecanismul care a păstrat ordinea în societate, a fost principalul mijloc prin care omenirea a creat valoare, a activat resursele şi a orientat oamenii către un scop: cel imediat al supravieţuirii da, dar şi scopuri mai înalte desigur (de exemplu să mergem pe Lună şi pe Marte).
Era Abundenţei sau Era Decăderii
Eliberaţi de necesitatea de a munci, ce vor face oamenii? Perspectiva este foarte tentantă desigur, acea a unei vieţi hedoniste, totul din plăcere, nimic din necesitate, dar evident, ascunde multe riscuri şi capcane. Oare nu se vom pierde sensul şi directia în viaţă? Nu cumva există riscul de a ne prăbuşi într-o stare de confort şi comoditate, devenind tot mai slabi şi vulnerabili, serviţi de maşini tot mai inteligente, până la nivelul la care pur şi simplu devin de neînţeles pentru noi şi mai ales, de necontrolat? Sau din contra, vom intra într-o eră a prosperităţii, imposibil de imaginat acum, când imensele resurse creative ale omenirii, blocate pentru miliarde de oameni de necesitate de a munci o muncă simplă, bruta, sub nivelul potenţialului lor, vor fi deodată eliberate, disponibile pentru orice altceva: artă, cercetare, longevitate şi tinereţe-fără-bătrâneţe, explorarea cosmosului? Prea devreme să ne pronunţăm desigur. Important însă este că aceste întrebări au început să apară, aceste probleme nu mai sunt subiecte de tip ”SF”, se află deja în conversaţia publică, se discută în think-tanks, la nivel de guverne, între actori importanţi ai lumii, precum discuţiile recente dintre Elon Musk şi Primul Ministru al Marii Britanii, Dl. Rishi Sunak.
Un an de chatGPT
Până acolo, iată, luna aceasta, chatGPT împlineşte 1 an, de când a fost lansată public versiunea 3.5, pe 30 Noiembrie 2022. Este incredibil cât de multe s-au schimbat în acest an, în numai 1 an, de la ”Ce este chatGPT?” şi ”Dar cum se pronunţă?”, până astazi când, mai toată lumea a auzit de chatGPT şi de capacităţile (absolut) extraordinare ale acestei AI care practic şi-a dat doctoratul în cateva discipline majore. Şi acesta este doar începutul: din perspectivă istorică, AI-urile sunt în faza de ”pruncie” (să comparăm iPhone 15 cu iPhone 1), Windows 11 cu Windows 95 sau Facebook ori Google astăzi cu ce erau când au apărut. Până să ajungem să avem fiecare dintre noi câte unul, doi sau chiar trei roboţi umanoizi prin casă, bunuri de uz comun precum aspiratoarele, care să facă orice pentru noi, vedem deja că numeroase industrii se restructurează, câteva companii chiar au declarat public ca îşi reduc substanţial necesarul de forţă de muncă umană pentru ca au început să implementeze soluţii AI şi diverse automatizări. Ultimul raport publicat de World Economic Forum, comparând Fastes growing vs Fastest declinig jobs, arată că joburile create (încă depăşesc) ca număr joburile eliminate de AI.
Încă este mare-mare nevoie de oameni
Deficitul de talente este la cote istorice, la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. Sunt timpuri tulburi, este nevoie de motivaţia, inteligenţa, determinarea şi creativitatea umană pentru a le depăşi. Fără aceste resurse azi, nu vom ajunge mâine în Era Abundenţei, nu vom ajunge mâine, punct. Nu trebuie deci să ne relaxăm de pe acum, mai avem muuuult de muncit! Ne putem aştepta însă ca această tendinţă, să fie puternic curbată în viitor de evoluţia convergentă a AI-urilor (chatGPT 5..6...7...etc), pe partea de joburi white-collar, şi emergenţa roboţilor humanoizi, pe partea de blue-collar jobs.
Vom ”scăpa” vreodată de munca? Este în fapt dezirabil? Ce ne aşteaptă? Timpuri foarte-foarte interesante, asta e clar.
La Academia de HR explorăm viitorul şi căutăm soluţii pentru oameni şi companii!
Sorin Faur este fondatorul Academiei de HR şi fost manager de resurse umane pentru BDO pentru zece ţări din regiune
