Observand structura politica din fostele tari comuniste, istoricul Fran?oise Thom observa, in anii Aâ90, ca, in fiecare tara in parte, scheletul politic este alcatuit dintr-un partid de masa, mostenitor al fostului partid comunist, in jurul caruia graviteaza partide mici fara nici o sansa de a accede la putere. Indiferent de numele lui, un astfel de partid mamut, spune Thom, nu este interesat sa se modernizeze, potrivit unui model sau ideologii europene pentru ca, pur si simplu, nu este interesat de ideologie, ci doar de putere. Ce caracterizeaza o asemenea structura, spune Thom, sunt rigiditatea si inertia. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. In Romania anilor Aâ90, un astfel de partid se numea FDSN. In anul 2003, tentatia conservatorismului incearca din nou PSD. La putere, la fel ca in urma cu 13 ani, partidul de guvernamant se pregateste pentru o noua lupta electorala. telul este mentinerea la putere si dupa 2004 si nu oricum, ci cu majoritate. Imaginatia merge chiar mai departe: alegerile din 2008. Pentru a-si satisface vointa de putere PSD va lasa, pentru o vreme, ideologia in planul al doilea.
Partid cu peste 800.000 de membri, PSD este o gaura neagra a politicii romanesti. Inghite tot, dar nu face indigestie: de la liberali la socialistii din PSM, de la democrati la extremistii din PRM. Si pentru ca toate trebuie sa aiba un nume, unui astfel de apetit pantagruelic i s-a spus “coagularea stangii.” In fapt, nu este decat un vechi reflex capatat in anii partidului unic - pe care il observa si Thom - acela de a inregimenta cati mai multi muncitori, tarani, intelectuali. Un alt mod de a-ti manifesta puterea.
In teorie, ideologie si iar ideologie. Anul trecut, cam pe aceasta vreme, Adrian Nastase, pe urmele lui Schr1der si Blair, lansa si el un manifest ideologic: “Spre normalitate” - in fapt o traducere adaptata a manifestului celor doi A treia cale (1999): PSD partid modern, european cu o identitate social-democrata bine structurata; Europa sociala, rolul statului in economie si multe altele. La un an de atunci, doctrina se intoarce la formula consacrata, castigatoare. Astazi, cand PSD lanseaza neoficial campania electorala, ii gasim in staff-ul de campanie pe Octav Cozmanca, Viorel Hrebenciuc, Dan Matei Agathon - oamenii vechi care au repurtat atatea victorii in numele FSN.
In momentul in care si-a inaintat demisia din partid, fostul secretar general Cozmin Gusa observa subit ceea ce aproape toata lumea stia: ca in partid nu s-a schimbat nimic, ca PSD se intoarce la vechile sale naravuri, ca una se spune si alta se face. Numai ca el a “observat” aceste lucruri abia cand a fost lovit in amorul propriu, cand pozitia sa de lider proeminent a fost pusa in discutie. Cu o baza imensa, cu nevoia de a-i multumi pe vechii si noii activisti pentru a mentine aceasta baza, PSD are nevoie de multe astfel de “pozitii proeminente.” Drept urmare, la venirea la guvernare a maturat tot din fosta administratie. Pentru cei care n-au avut loc, a avut partidul imaginatie: a creat alte si alte “pozitii proeminente.” Restructurarea Guvernului este doar unul dintre exemplele de cum inertia unui astfel de sistem poate sa arunce in derizoriu o idee buna.
Din considerentele de mai sus, aparatul birocratic care gripeaza administratia nu s-a redus. Ministerele s-au restructurat in asa fel incat sa plece cat mai putina lume. Cei care n-au mai avut loc la Guvern au fost trimisi la partid. Astazi partidul va mai crea astfel de pozitii proeminente pentru a face loc noilor veniti. Dar pentru ca o asemenea structura sa poata functiona, ea are nevoie de “disciplina”, iar aceasta exista, din belsug, la PSD. Fireste, o structura politica are nevoie de disciplina. Dar o structura politica vie are nevoie si de pluralitate, de dezbateri de idei in chiar interiorul organismului pentru a da culoarea vietii tesutului. Aceasta este politica moderna la care, teoretic, tanjeste Adrian Nastase si aceasta este social-democratia moderna. PSD are disciplina multa, dar atat. De aceea partidul de guvernamant pare un organism osificat, mort. Nimeni nu se asteapta ca Adrian Nastase sa fie criticat de proprii sai ministri sau de proprii sai parlamentari cum i se intampla, in aceste zile, nefericitului Tony Blair, mentorul premierului roman. Dar sa tratezi de o maniera profund jignitoare un coleg care spune ca partidul trebuie curatat de persoanele compromise - chiar si in manierea jenanta in care a facut-o Simona Marinescu care nu si-a asumat proiectul Romania curata - arata ca ceva este in neregula. Ar fi putut fi o buna ocazie de a deschide in partid, in organizatiile acestuia, o dezbatere, chiar si cu usile inchise, din care sa iasa ceva bun: Ce sunt baronii? Cine sunt ei? De ce este partidul atat de hulit in aceasta privinta? Nimic, doar un marait printre dinti, avertisment serios pentru cine cunoaste virtutile inertiei.
PSD poate castiga alegerile din 2004. Are aceasta forta. Numai ca radacinile care-l hranesc, acelea ale structurilor locale risca sa-l imobilizeze in fata usii social-democratiei europene. Ramane doar sa aleaga intre asteptarile etatiste ale electoratului si cele ale organizatiilor vestice cu care vrea sa stea la masa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
