Opinii

Punct de vedere: Restructurarea administratiei, intre 41 de judete si 10 regiuni de dezvoltare

12.08.2009, 19:00 75

Relansarea economica a Romaniei poate fi realizata doar printr-o strategie competitiva definita prin obiective clare, actiuni si termene de realizare precise si bugete adecvate. Realizarea acestei strategii trebuie sa reprezinte obiectivul primordial al guvernului, care, din pacate, nu pare a sesiza necesitatea imperioasa a acestui deziderat.

Conturarea acestei strategii si identificarea actiunilor necesare implementarii ei reale necesita in primul rand o consultare cu partenerii sociali si crearea unui cadru de implicare efectiva a principalelor companii, lideri de piata pe fiecare domeniu de activitate. Ne place sa acceptam sau nu, peste 70% din economia romaneasca este privata, iar liderii autohtoni de piata sunt companii detinute de investitori straini, strategici sau de portofoliu. Majoritatea acestor companii sunt administrate de manageri romani si au forta, experienta si cunostintele necesare pentru a ajuta la elaborarea unor strategii sectoriale din a caror sinergie sa poata fi realizata o strategie nationala de relansare economica competitiva. Inlocuirea implicarii acestor companii, printr-un dialog incoerent cu unele organizatii patronale (a caror reprezentativitate reala in raport cu principalii investitori din Romania este greu de stabilit), nu poate avea niciun rezultat concret, accentuand in fapt problemele cu care se confrunta astazi economia tarii.

Un obiectiv extrem de important este regandirea arhitecturii intregii administratii centrale si locale, cu efecte pe termen scurt si mediu in reducerea cheltuielilor implicate de acestea. Pe termen scurt, actiunile trebuie sa urmareasca reducerea cheltuielilor in administratia locala si centrala, incluzand functionarii publici, personalul contractual si aparatul demnitarilor. Restructurarea trebuie sa inceapa de la varful ministerelor spre baza. Un ministru are astazi intre 9 si 15 consilieri, un secretar de stat intre 6 si 12, in afara departamentelor, directiilor si agentiilor care le sunt subordonate. Orice analiza-diagnostic simpla poate arata ca demnitarii nu au timpul necesar sa coordoneze un numar atat de mare de consilieri, un numar maxim de 3-4 consilieri pentru posturile de ministri si secretari de stat fiind suficient intr-o organizare eficienta. De asemenea, dincolo de agentiile a caror restructurare pare a fi in curs de desfasurare, sunt ministere si posturi de secretar de stat care nu isi justifica existenta. Plecand de la varf, reducerile de personal trebuie sa fie efectuate si la nivelul functionarilor publici si al personalului contractual.

Suplimentar, trebuie implementate reguli clare cu efect in reducerea cheltuielilor unitatilor administrative, de la primele de vacanta si plata orelor suplimentare (ar trebui modificat in regim de urgenta Codul Muncii care sa mareasca perioada de recuperare de la 30 la 90 de zile) pana la cele legate de telefonie, combustibil, deplasari in strainatate, mentenanta. In aceasta directie nu trebuie "reinventata roata", doar utilizata experienta companiilor private din aceasta directie. Reducerile de personal si cheltuieli trebuie aplicate si in companiile cu capital majoritar de stat, chiar daca acestea au profit (este greu sa vorbesti de eficienta profitului la o companie cu capital majoritar de stat care are monopol intr-un anumit domeniu de activitate).

In paralel cu restructurarea aparatului administrativ, trebuie adoptate masuri drastice pentru reducerea evaziunii fiscale, actiuni care sa asigure cresterea veniturilor bugetare fara a distorsiona mediul concurential. Principial, aceste masuri trebuie sa permita confiscarea bunurilor utilizate la evaziune fiscala (autovehicule, echipamente, cladiri), pedepsirea cu inchisoarea a celor implicati si amnistierea salariatilor care denunta plata la negru.

Tot pe termen scurt, trebuie aplicate si masuri concrete pentru simplificarea birocratiei. Exemple sunt diverse, incepand cu obligativitatea emiterii unei legi sau ordonante de guvern numai simultan cu normele de aplicare; obligativitatea ca, lunar, zeci de mii de agenti economici sa depuna copii dupa statele de plata la Camerele de Munca; si pana la obligativitatea utilizarii unor formulare de delegatie sau foi de parcurs tipizate care nu mai au corespondent in nicio tara din comunitatea europeana.

 

Reducerea cu 40% a parlamentarilor

Aceste actiuni trebuie dublate pe termen mediu de realizarea a doua obiective fundamentale pentru restructurarea administratiilor centrale si locale, implicand si modificarea constitutiei. Este vorba de trecerea la un parlament unicameral si reducerea cu 40% a numarului de parlamentari, urmata de reforma administrativ-teritoriala a Romaniei si trecerea de la o organizare cu 41 de judete la maxim 10 regiuni de dezvoltare si, implicit, reducerea numarului de consilii judetene si institutii aferente.

Dincolo de influenta in reducerea ponderii cheltuielilor cu administratiile centrale si locale in PIB si corectia starii de anormalitate existente in Romania (anume: venitul mediu mai mare in administratie decat in mediul privat), ansamblul de masuri propuse vor influenta pozitiv si perceptia investitorilor straini; avand ca rezultat recastigarea increderii si relansarea apetitului pentru investitiile externe in Romania, ceea ce reprezinta un element esential in strategia de relansare economica.

 

Marius Dumitru Marin, este CEO al holdingului Macon-Simcor 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO