Opinii

Prognoze ingrijoratoare

08.05.2006, 00:00 11

Tot mai multi experti internationali confirma temerile exprimate de reprezentantii FMI cu privire la dezvoltarea economiei romanesti si sustin criticile lansate la adresa politicii Guvernul Tariceanu. Analizele publicate contrazic prognozele oficiale referitoare la evolutia principalilor indicatori macroeconomici. Elementul central al analizei este cresterea economica pe 2006, care va inregistra si anul acesta o scadere accentuata fata de prognozele oficiale si fata de tintele propuse prin bugetul de stat aprobat anul trecut. Incetinirea dramatica a ritmului de crestere economica se explica, in primul rand, prin diminuarea nivelului de crestere a investitiilor si a exporturilor, ceea ce va face ca si in 2006 politicile publice sa nu poata satisface asteptarile cetatenilor. In acelasi timp, in viziunea expertilor institutiilor financiare internationale, deficitele prognozate, atat in ceea ce priveste nivelul deficitului de cont curent, cat si nivelul bugetului general consolidat, vor fi mult mai mari. Deficitul de cont curent se va ridica, anul acesta, la 9 mld. euro, aproape de 10% din PIB, in timp ce bugetul general consolidat va inregistra un deficit de 1,2-1,3% din PIB, spre deosebire de obiectivul guvernamental de 0,9%. Cauzele care stau la baza accentuarii dezechilibrelor economice, in special al deficitului de cont curent, sunt pretul ridicat al petrolului si aprecierea rapida a leului, care va continua sa ieftineasca importurile si sa faca exporturile mai putin competitive. Aprecierea leului confirma rolul pe care banca centrala si l-a asumat in corectarea politicilor economice guvernamentale. Din pacate, BNR va suferi si in 2006 pierderi consistente din cauza ineficientei politicilor Guvernului. Rata inflatiei ramane insa indicatorul cel mai important si cu evolutia cea mai nesigura. Motivele ingrijorarii sunt legate de inconsistenta politicilor fiscale implementate de Executiv, adoptarea recenta a taxei pe viciu fiind un bun exemplu in acest sens. Atitudinea, cel putin indiferenta, a premierului fata de problema inflatiei ridica noi semne de intrebare cu privire la obiectivele guvernamentale pentru anul in curs. Cel mai probabil, sfarsitul lui 2006 va inregistra un nivel al inflatiei de peste 7%, situandu-se intre 7,5 si 8%. Incetinirea procesului de dezinflatie nu face altceva decat sa adanceasca problema restructurarii economice. Cresterea deficitelor bugetare transforma bugetul dintr-un instrument anti-inflationist intr-un factor generator de inflatie .

In numele unei presupuse relaxari fiscale, Guvernul Tariceanu a renuntat la consolidarea finantelor publice, iar consecintele se regasesc in capacitatea redusa de sustinere a cheltuielilor publice. Saptamana trecuta, BNR a anuntat ca va incetini ritmul de scadere a inflatiei. In aceste conditii, Romania va intampina dificultati tot mai mari in indeplinirea criteriilor de convergenta reala si ajustarea criteriilor de convergenta nominala. In cele din urma, Romania va trebui sa astepte mai multi ani pentru a adopta euro si pentru a incheia cu succes procesul de integrare. Prognozele institutiilor financiare cu privire la situatia economica trebuie sa reprezinta un semnal de alarma pentru guvernanti. Concluzia care se desprinde in urma acestor studii este ca Guvernul este mult prea optimist cand vine vorba despre performantele politicilor economice implementate. Daca nu sunt adoptate masuri urgente pentru corectarea dezechilibrelor macroeconomice, Romania va fi din ce in ce mai putin pregatita sa raspunda unor socuri interne si internationale.



* Mihai Tanasescu este deputat PSD, fost ministru de finante

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO