Opinii

Preşedintele nu ar trebui să întrebe de ce trebuie să plătim preţul crizei din Europa, ci ar trebui să se întrebe ce a făcut el ca să nu-l plătim

Preşedintele nu ar trebui să întrebe de ce trebuie să plătim preţul crizei din Europa, ci ar trebui să se întrebe ce a făcut el ca să nu-l plătim

Autor: Cristian Hostiuc

24.10.2011, 19:38 2274

De ce să plătim noi, România, prin dobânzi mai mari, stoparea fondurilor europene sau retragerea liniilor de finanţare indecizia liderilor europeni în privinţa găsirii unei soluţii viabile pentru stoparea crizei din zona euro? Astfel se întreba preşedintele Băsescu înainte de a sta la masă cu liderii Europei la finalul săptămânii.

Nu ştiu cui i-a adresat această întrebare şi dacă a primit vreun răspuns. Până una alta a fost o întrebare de "poză" la aeroport pentru a arăta în faţa poporului român că avem şi noi o voce.

Dar dincolo de vocea răstită mai trebuie să ai şi o plasă de siguranţă pe care să te poţi baza atunci când lucrurile nu mai depind de tine. Iar această plasă se construieşte zi de zi în perioada mandatului încredinţat de popor, nu după ce te loveşte criza din nou, iar lumea te întreabă de ce am ajuns aici. Noi ne-am făcut treaba, dar alţii sunt de vină, aşa spune preşedintele.

În 2010 preşedintele a tăiat salariile bugetarilor cu 25%, iar guvernul Boc a mărit TVA-ul de a lovit economia în plin. Dar a făcut mai mult decât atât?

Pierderile întreprinderilor de stat nu s-au stopat, 35 de mari companii au o gaură anuală de 500 de milioane de euro, iar în 30 de luni de criză şi-au dublat datoriile, care au ajuns la 2,2 miliarde de euro.

S-a întrebat preşedintele de ce plătim aceste pierderi şi datorii? I-a întrebat public pe premierul Boc, pe fostul ministru Videanu sau pe Ariton sau pe Berceanu ce au făcut în aceşti trei ani de s-a ajuns aici? Într-adevăr preşedintele a atras atenţia cu privire la baronii regiilor autonome. Dar numai cu asta am rămas.

Plătim un preţ mai mare acum ca să ne împrumutăm pentru a plăti pensiile şi salariile. Merkel şi Sarkozy sunt de vină că dobânda a crescut deoarece nu se înţeleg cum să salveze Grecia, Spania, Italia şi băncile europene. Pe lângă acest lucru intervine şi faptul că băncile străine care operează în România nu prea mai au bani pentru susţinerea deficitului bugetar al guvernului Boc şi, mai mult decât atât, trebuie să trimită bani înapoi în ţara lor.

Dar unde sunt banii din fondurile europene care ar fi trebuit să fie principala sursă de finanţare a economiei. Această întrebare preşedintele Băsescu nu şi-o pune public? În trei ani de guvernare liberă a PDL guvernul Boc a atras un miliard de euro, dacă luam măcar 50% din banii alocaţi, 20 miliarde euro, aveam 10 miliarde de euro pentru economie, pentru sectorul privat şi sectorul public. Nu un miliard de euro ca acum. Şi nu era nevoie nici de tăierea salariilor, nici de majorarea TVA, iar economia nu se zbătea în recesiune; plus că nu mai plăteam dobânzi la ce am împrumutat între timp. Au fost Merkel, Sarkozy, Olanda sau Finlanda responsabili de atragerea fondurilor europene, în locul lui Băsescu şi Boc?

Finalul lui 2008 ne-a prins descoperiţi în faţa crizei, nu am ştiut ce vine, cum să reacţionăm, am aşteptat ajutorul extern, ne-am predat pentru că nu aveam resurse financiare ca să rezistăm. Asta e istorie, dar acum? În trei ani ce am făcut? Am povestit, am plimbat investitorii cu proiectele pe care le vom face, am prelungit contractele tuturor băieţilor deştepţi cu binecuvântarea ministerelor şi a guvernului, am mai dat contracte şi altora.

Problema este că nu s-au dat aceste contracte, pentru că orice guvern este cel mai mare cumpărător de bunuri şi servicii, ci că preţurile sunt mai mari cu o treime decât e costul real. Astfel, trei miliarde de euro se duc în fiecare an pe servicii umflate, iar în timpul ăsta sănătatea şi educaţia îşi pierd resursa umană. Aici nu are întrebări publice preşedintele Băsescu?

Pentru preşedinte a fost mai simplu să iasă în faţa telespectatorilor şi să se răstească la liderii Europei că lovesc în România decât să se întrebe ce a făcut el în aceşti trei ani de criză, cum a pregătit România pentru ca ceea ce s-a întâmplat în 2009 şi 2010 să nu se mai repete. Liderii Europei şi-au făcut datoria, au acceptat România cu bune şi rele în Uniune, dar mai departe e treaba preşedintelui, a premierului, a partidului care conduce ţara să nu se ajungă în situaţia de a se întreba de ce trebuie să plătim noi pentru alţii.

În ultimii trei ani factura înaintată de preşedinte, premier şi guvern poporului român depăşeşte 20 de miliarde de euro. Pe care trebuie să o plătească.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO