Opinii

Opinie Radu Crăciun: O naţionalizare a fost deja prea mult

Autor: Radu Craciun, Analist Economic

28.11.2010, 23:05 43

Lupta pe care Franklin Templeton, administratorul FonduluiProprietatea - fondul prin care sunt despăgubiţi cei ale cărorproprietăţi au fost confiscate de comunişti prin naţionalizare - oduce împotriva abuzurilor statului şi în folosul participanţilor lafond cred că oferă teme de gândire din mai multe puncte devedere.

În primul rând nu pot decât să zâmbesc amintindu-mi de cei carecontestau necesitatea existenţei unui administrator privat pentruacest fond, argumentând că şi statul la urma urmei poate fi unadministrator la fel de bun, dar mult mai ieftin. Adică statul săfie un reprezentant al investitorilor minoritari în firmele în careacelaşi stat este acţionar majoritar. Nu trebuie să fii specialistîn investiţii ca să îţi dai seama de aberaţia unei astfel desituaţii care i-ar fi făcut pe investitorii minoritari, pedespăgubiţi, victime sigure (a doua oară!).

Acum însă ei au şansa să fie apăraţi, deoarece interesulprimordial al unui administrator privat de reputaţie internaţionalăeste să îşi păstreze această reputaţie, reprezentând cât mai bineinteresele participanţilor la fond şi mărind în felul acestavaloarea economiilor/investiţiilor acestora.

Acoperirea găurilor de moment ale bugetului de stat sau salvareafirmelor de stat cu un viitor incert nu este problemaparticipanţilor pe care îi reprezintă. Acest gen de implicareactivă a unui administrator privat creează o breşă importantă înstilul de conducere al firmelor de stat care au fost şi suntconduse după cu totul alte principii decât maximizarea valoriipentru acţionari.

Să ne amintim ca aproape toate marile firme de stat auînregistrat abia după privatizare creşteri spectaculoase aleperformanţelor financiare, odată cu schimbarea criteriilor şistilului de management. (Apropo, ce motiv avem să credem că cei doigiganţi energetici de stat ce vor fi creaţi vor funcţiona după altmodel decât cel ineficient, înrădăcinat de decenii?)

Dar "ideologii" inutilităţii investirii banilor românilor decătre administratori profesionişti privaţi, odată cu pierderearăzboiului în ce priveşte Fondul Proprietatea, vin cu abordări lafel de naive (sau interesate?) în ce priveşte fondurile de pensiiprivate.

De ce banii românilor să nu fie administraţi din nou de stat,pentru că este mult mai ieftin şi mai legitim?

Şi în acest caz, răspunsul este clar. Deoarece istoria (şi dacănu învăţăm din ea, nu riscăm decât să o repetăm, se zice) arată căstatul român nu a fost interesat decât de obiectivele sale petermen scurt, care nu au depăşit niciodată lungimea unui cicluelectoral.

Statul a afirmat de-a lungul timpului, pe toate canalele, căapără interesele pensionarilor, uitând însă să menţioneze că, defapt, doar ale pensionarilor din acel moment, care încă pot vota,nu şi ale celor care vor fi pensionari peste 15-20-25 de ani.

Căci de la distanţa unei perioade atât de lungi, găurile dinbugetele viitoare ale acestor oameni se văd suficient de micipentru a putea fi ignorate de unii. Administratorii pensiilorprivate nu au însă interese electorale. Ei au doar interese deafaceri. Iar spre deosebire de cele electorale, aceste interesesunt pe termen lung, deoarece ca investitor, planul tău de afaceriare în vedere un orizont de timp mult mai lung decât durata unuiciclu electoral.

Asta face ca administratorii să fie motivaţi să vegheze lainteresele participanţilor la fondurile de pensii pe care leadministrează, pentru a nu-i pierde. Din acest motiv, realizareaunor investiţii optime pe criterii de eficienţă maximă, oriundes-ar afla ele, este obiectivul de căpătâi.

Dar acest obiectiv poate să fie pus uşor şi în slujbadezvoltării economice a ţării astfel încât toată lumea să aibă decâştigat.

Cu trei condiţii. Prima este continuarea administrării private,care să aibă la bază administrarea banilor românilor într-un modcât mai profesionist, la adăpost de interese oculte, prin plasarealor în zonele cele mai eficiente ale economiei şi nu pentruastuparea găurilor negre.

A doua condiţie este crearea unei pieţe de capital care să joacerolul mecanismului de transmisie între fondurile private şieconomie. Băncile nu trebuie să deţină monopolul finanţăriieconomiei.

Iar a treia este continuarea creşterii contribuţiilor însistemul privat de pensii pentru a atinge masa critică necesarăasumării, alături de alţi investitori puternici precum FondulProprietatea, a unui rol determinant în însănătoşirea pe termenlung a climatului economic din ţară.

Desigur că cei care nu doresc acest lucru rămân numeroşi şi, dinacest motiv, rolul opiniei publice în împiedicarea unei noinaţionalizări a activelor românilor, de data asta a pensiilorviitoare, este esenţial, în condiţiile în care agenda sindicatelorrămâne, din păcate, una cu predominanţă politică.

Radu Crăciun este Chief Investment Office al Eureko SAFPPRomânia

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO