Guvernatorul BNR are dreptate atunci când afirmă că prea mulţinepricepuţi şi răuvoitori trăncănesc despre economia românească,promovând un soi de depresie colectivă ale cărei simptome se întindde la confuzie până la panică sau resemnare. Dar greşeşte când îşiînchipuie că tocmai ei sunt cauza prelungirii recesiunii şiadâncirii crizei. Dimpotrivă, ei sunt doar unul din efectelecolaterale şi previzibile ale actualei descompuneri naţionale. Cândo societate întreagă se prăbuşeşte fără nicio speranţă, este deaşteptat ca fiecare să încerce să câştige pentru sine cât mai multde pe urma dezastrului. Prin orice mijloace. Încălcând toateregulile, normele, angajamentele şi responsabilităţile, şi oricestă în calea salvării personale în contextul dezastrului general.Iar atunci când însăşi guvernarea ajunge să se comporte astfel,fiind prima care dispreţuieşte valorile şi instituţiile societăţii,şi încalcă regulile pe care ea însăşi le-a formulat, atunciîntreaga societate primeşte semnalul cutremurător că a fost atinsun nivel critic. S-a ajuns în momentul în care, pe vaporul care iaapă, în locul ordinului ca echipele de intervenţie să înceapăreparaţiile, s-a dat semnalul "scapă cine poate!". Cu oricereuşeşte să înghesuie la repezeală în buzunare şi să înhaţe înbraţe, chiar dacă asta înseamnă să smulgă colacul de salvare dinmâna slabă a mamei cu copilul în braţe, a handicapatului condamnatla căruciorul său pe rotile, sau a bătrânului care a reuşit săsupravieţuiască ultimului infarct.
Înţeleg disperarea BNR, aflată între ciocanul partenerilorinternaţionali şi nicovala haosului guvernării, văzând cum disparpeste noapte 15 miliarde de euro în mai puţin de doi ani (la carese adaugă încă vreo 8-10 miliarde de euro investiţii străine şiîncă vreo 10-12 miliarde de euro împrumuturi guvernamentale, plusacel puţin din fondurile europene deja accesate, plus crediteleprivate). Niciodată nu a avut România mai mulţi bani ca în timpulacestei crize şi niciodată nu au fost ei folosiţi mai mult ca acumîmpotriva României: deopotrivă a statului şi a populaţiei. Săatragi fonduri externe pentru a distruge societatea românească nus-a mai întâmplat pe acest teritoriu de pe vremea guvernărilorfanariote.
Înţeleg şi disperarea membrilor Consiliului Investitorilor Străini,reprezentanţii acelui grup de corporaţii internaţionale ce producîntre un sfert şi o treime din PIB şi care, după ce au încercatfără succes să discute cu premierul Boc, au primit din parteapreşedintelui Traian Băsescu uluitorul răspuns că "el, în calitatede preşedinte al statului, nu este adeptul creării unei noistrategii de dezvoltare" (apud ZF). Ba mai mult, nu numai căguvernarea nu intenţionează să construiască o strategie dedezvoltare, dar se opune şi oricărei iniţiative private de aconstrui una: "Nu aş vrea ca acest consiliu să facă ceea ce şi noiştim să facem (dar nu vrem, n.m.), adică strategii" (sic!). Cumacest dialog absurd avea loc chiar în momentul în care liderii G20se reuneau în efortul de a elabora o strategie a dezvoltăriimondiale, cu atât mai tristă este concluzia Marianei Gheorghe,preşedintele şi purtătorul de cuvânt al grupului: "Economia nu arelideri la nivel guvernamental", deci, ei nu au cu cine discuta.Iată-i pe investitorii străini ostatici ai guvernării, prizonieriai propriei lor încrederi în şansele şi voinţa de dezvoltare asocietăţii româneşti. Şi sortiţi să invidieze speculatorii care,după ce au lovit scurt şi eficient, atât în momentele de succes,cât şi în cele de eşec ale ţării, s-au retras în tihnă să-şi digereprada în securitatea raţionalei lumi occidentale. Iată-i nevoiţi săîncerce să participe la dezvoltarea economiei şi a societăţiiromâneşti nu doar fără sprijinul guvernării actuale, ci chiarîmpotriva ei.
Iar "străinii" aceştia, mai interesaţi de viitorul României decâtmulţi dintre români, nu sunt decât vârful aisbergului, cel care nupoate fi ignorat şi are o voce. Grosul aflat sub apă al munteluieste format din sutele de mii de firme şi întreprinzători şi dinmilioanele de salariaţi, pensionari, ţărani şi cetăţeni care atuncicând încearcă să vorbească sunt acuzaţi a fi manipulaţi sau plătiţide "moguli" şi, mai ales, pot fi ignoraţi şi reprimaţi: deadministraţie, de justiţie, de servicii şi de jandarmi, dacă estenevoie. Iată o societate care îşi doreşte dezvoltarea şi un viitor,căreia i se opune, deocamdată cu succes, o guvernare ostilădeopotrivă dezvoltării, populaţiei şi viitorului. De ce? Nu pentrucă, precum în nuvela lui Poe, bolnavii mentali au pus stăpânire pebalamuc, ci pentru că, lipsindu-le şi priceperea şi voinţa de aconstrui un viitor pentru România, sunt suficient de şmecheri ca săînţeleagă că pot câştiga mai mult şi mai uşor din prăbuşireaRomâniei, decât din ridicarea ei. Nu avem nevoie de o asemeneaguvernare! Şi doar acest tip de guvernare stă între noi, societatearomânească şi dorinţa noastră legitimă de a munci mai mult şi maibine şi de a trăi mai bine, în schimb.
Invers decât majoritatea politicienilor, "specialiştilor" şiconducătorilor României de astăzi, eu nu cred nici că România treceprintr-o conjunctură proastă, nici că suntem condamnaţi lanefericire şi subdezvoltare. Împotriva uriaşului cor de bocitoareale politicii, economiei şi societăţii româneşti, eu cred că avemmotive să compunem o muzică plină de optimism şi de bucurie.
Convingerea mea fermă este că niciodată, de un secol încoace,România nu a beneficiat de condiţii mai favorabile, de mai multsprijin internaţional, de mai multă energie internă şi de o şansămai mare pentru dezvoltare şi bunăstare. Avem resurse interne, darle ignorăm. Avem oameni, dar îi marginalizăm. Avem susţinereinternaţională, dar o respingem. Avem investitori, dar îi gonim.Avem fonduri europene, dar nu le accesăm. Avem capacitate denegociere, internă şi internaţională, dar nu o folosim. Avem,latentă, o uriaşă susţinere populară, dar refuzăm să ţinem seama deea. Niciodată, în ultima sută de ani, nu a fost mai clar, mai uşorşi mai simplu să rupem cercul subdezvoltării şi să "izbucnim" spredezvoltare.
Ne lipsesc două ingrediente. În primul rând, un proiect dedezvoltare, în raport cu care să fie organizeze toate acesteresurse neutilizate. În al doilea rând, dar la fel de important, oguvernare care să gestioneze energiile şi voinţele interne şiinternaţionale pentru realizarea lui.
Ele trebuie construite împreună: repede şi bine. Înainte ca aceastăoportunitate excepţională să fie irosită.
Mircea Geoană este preşedinte al Senatului şi fostministru de externe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
