Opinie Mircea Geoană: Guvernarea pentru dezvoltare

Guvernatorul BNR are dreptate atunci când afirmă că prea mulţi nepricepuţi şi răuvoitori trăncănesc despre economia românească, promovând un soi de depresie colectivă ale cărei simptome se întind de la confuzie până la panică sau resemnare. Dar greşeşte când îşi închipuie că tocmai ei sunt cauza prelungirii recesiunii şi adâncirii crizei. Dimpotrivă, ei sunt doar unul din efectele colaterale şi previzibile ale actualei descompuneri naţionale. Când o societate întreagă se prăbuşeşte fără nicio speranţă, este de aşteptat ca fiecare să încerce să câştige pentru sine cât mai mult de pe urma dezastrului. Prin orice mijloace. Încălcând toate regulile, normele, angajamentele şi responsabilităţile, şi orice stă în calea salvării personale în contextul dezastrului general. Iar atunci când însăşi guvernarea ajunge să se comporte astfel, fiind prima care dispreţuieşte valorile şi instituţiile societăţii, şi încalcă regulile pe care ea însăşi le-a formulat, atunci întreaga societate primeşte semnalul cutremurător că a fost atins un nivel critic. S-a ajuns în momentul în care, pe vaporul care ia apă, în locul ordinului ca echipele de intervenţie să înceapă reparaţiile, s-a dat semnalul "scapă cine poate!". Cu orice reuşeşte să înghesuie la repezeală în buzunare şi să înhaţe în braţe, chiar dacă asta înseamnă să smulgă colacul de salvare din mâna slabă a mamei cu copilul în braţe, a handicapatului condamnat la căruciorul său pe rotile, sau a bătrânului care a reuşit să supravieţuiască ultimului infarct.

Înţeleg disperarea BNR, aflată între ciocanul partenerilor internaţionali şi nicovala haosului guvernării, văzând cum dispar peste noapte 15 miliarde de euro în mai puţin de doi ani (la care se adaugă încă vreo 8-10 miliarde de euro investiţii străine şi încă vreo 10-12 miliarde de euro împrumuturi guvernamentale, plus acel puţin din fondurile europene deja accesate, plus creditele private). Niciodată nu a avut România mai mulţi bani ca în timpul acestei crize şi niciodată nu au fost ei folosiţi mai mult ca acum împotriva României: deopotrivă a statului şi a populaţiei. Să atragi fonduri externe pentru a distruge societatea românească nu s-a mai întâmplat pe acest teritoriu de pe vremea guvernărilor fanariote.
Înţeleg şi disperarea membrilor Consiliului Investitorilor Străini, reprezentanţii acelui grup de corporaţii internaţionale ce produc între un sfert şi o treime din PIB şi care, după ce au încercat fără succes să discute cu premierul Boc, au primit din partea preşedintelui Traian Băsescu uluitorul răspuns că "el, în calitate de preşedinte al statului, nu este adeptul creării unei noi strategii de dezvoltare" (apud ZF). Ba mai mult, nu numai că guvernarea nu intenţionează să construiască o strategie de dezvoltare, dar se opune şi oricărei iniţiative private de a construi una: "Nu aş vrea ca acest consiliu să facă ceea ce şi noi ştim să facem (dar nu vrem, n.m.), adică strategii" (sic!). Cum acest dialog absurd avea loc chiar în momentul în care liderii G20 se reuneau în efortul de a elabora o strategie a dezvoltării mondiale, cu atât mai tristă este concluzia Marianei Gheorghe, preşedintele şi purtătorul de cuvânt al grupului: "Economia nu are lideri la nivel guvernamental", deci, ei nu au cu cine discuta. Iată-i pe investitorii străini ostatici ai guvernării, prizonieri ai propriei lor încrederi în şansele şi voinţa de dezvoltare a societăţii româneşti. Şi sortiţi să invidieze speculatorii care, după ce au lovit scurt şi eficient, atât în momentele de succes, cât şi în cele de eşec ale ţării, s-au retras în tihnă să-şi digere prada în securitatea raţionalei lumi occidentale. Iată-i nevoiţi să încerce să participe la dezvoltarea economiei şi a societăţii româneşti nu doar fără sprijinul guvernării actuale, ci chiar împotriva ei.
Iar "străinii" aceştia, mai interesaţi de viitorul României decât mulţi dintre români, nu sunt decât vârful aisbergului, cel care nu poate fi ignorat şi are o voce. Grosul aflat sub apă al muntelui este format din sutele de mii de firme şi întreprinzători şi din milioanele de salariaţi, pensionari, ţărani şi cetăţeni care atunci când încearcă să vorbească sunt acuzaţi a fi manipulaţi sau plătiţi de "moguli" şi, mai ales, pot fi ignoraţi şi reprimaţi: de administraţie, de justiţie, de servicii şi de jandarmi, dacă este nevoie. Iată o societate care îşi doreşte dezvoltarea şi un viitor, căreia i se opune, deocamdată cu succes, o guvernare ostilă deopotrivă dezvoltării, populaţiei şi viitorului. De ce? Nu pentru că, precum în nuvela lui Poe, bolnavii mentali au pus stăpânire pe balamuc, ci pentru că, lipsindu-le şi priceperea şi voinţa de a construi un viitor pentru România, sunt suficient de şmecheri ca să înţeleagă că pot câştiga mai mult şi mai uşor din prăbuşirea României, decât din ridicarea ei. Nu avem nevoie de o asemenea guvernare! Şi doar acest tip de guvernare stă între noi, societatea românească şi dorinţa noastră legitimă de a munci mai mult şi mai bine şi de a trăi mai bine, în schimb.

Invers decât majoritatea politicienilor, "specialiştilor" şi conducătorilor României de astăzi, eu nu cred nici că România trece printr-o conjunctură proastă, nici că suntem condamnaţi la nefericire şi subdezvoltare. Împotriva uriaşului cor de bocitoare ale politicii, economiei şi societăţii româneşti, eu cred că avem motive să compunem o muzică plină de optimism şi de bucurie.
Convingerea mea fermă este că niciodată, de un secol încoace, România nu a beneficiat de condiţii mai favorabile, de mai mult sprijin internaţional, de mai multă energie internă şi de o şansă mai mare pentru dezvoltare şi bunăstare. Avem resurse interne, dar le ignorăm. Avem oameni, dar îi marginalizăm. Avem susţinere internaţională, dar o respingem. Avem investitori, dar îi gonim. Avem fonduri europene, dar nu le accesăm. Avem capacitate de negociere, internă şi internaţională, dar nu o folosim. Avem, latentă, o uriaşă susţinere populară, dar refuzăm să ţinem seama de ea. Niciodată, în ultima sută de ani, nu a fost mai clar, mai uşor şi mai simplu să rupem cercul subdezvoltării şi să "izbucnim" spre dezvoltare.
Ne lipsesc două ingrediente. În primul rând, un proiect de dezvoltare, în raport cu care să fie organizeze toate aceste resurse neutilizate. În al doilea rând, dar la fel de important, o guvernare care să gestioneze energiile şi voinţele interne şi internaţionale pentru realizarea lui.
Ele trebuie construite împreună: repede şi bine. Înainte ca această oportunitate excepţională să fie irosită.

Mircea Geoană este preşedinte al Senatului şi fost ministru de externe