Opinii

​Opinie Kent Orrgren, preşedinte RomaniaActive: Mişcarea este un medicament. O cotă de TVA de 19% pentru industria de sănătate, fitness şi activitate fizică din România va avea consecinţe negative grave asupra sănătăţii naţiunii

​Opinie Kent Orrgren, preşedinte RomaniaActive:...

Autor: Kent Orrgren

27.09.2023, 18:29 204
Mişcarea este un medicament: o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Exerciţiul fizic este esenţial pentru sănătatea fizică şi psihică a românilor! Solicităm Guvernului României să prioritizeze, în continuare, sănătatatea României şi să fie deschis pentru o discuţie concretă pentru a îmbunătăţi sănătatea în România şi a trata industria noastră ca fiind una esenţială! O cotă de TVA de 19% va avea consecinţe negative grave atât asupra industriei, cât şi asupra viitorului sănătăţii naţiunii! O cotă scăzută de TVA este singura cale de urmat pentru un viitor sănătos al naţiunii!

Romania Active, vocea unită a industriei de sănătate, fitness şi activitate fizică din România, care are aproximativ 900 de agenţi economici cu peste 1 milion de membri, îşi exprimă îngrijorarea asupra intenţiei guvernului de creştere brutală a cotei de TVA aplicată acestui sector de la 5% la 19%.  RomaniaActive înţelege provocările pe care Guvernul trebuie să le gestioneze şi dorim să contribuim şi să oferim colaborarea şi sprijinul nostru ca asociaţie patronat.

Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei trebuie să fie o prioritate de vârf pentru România, iar sectoarele economiei care contribuie direct la acest obiectiv trebuie protejate şi susţinute. Un astfel de sector este industria sănătăţii şi fitness-ului. Aceasta nu este o industrie de lux, este o industrie a activităţii fizice care face România mai sănătoasă pe toate grupele de vârstă!

Această industrie este un factor de creştere pentru antreprenorii locali, constructorii acestei economii, investitorii locali şi un beneficiu pentru cei peste 1 milion de membri, pentru copiii care doresc să înveţe să înoate -copii care doresc să fie activi şi să se mişte sau să danseze cu familiile lor.

Inactivitatea fizică este recunoscută ca una dintre principalele cauze ale diabetului, ale bolilor cardiovasculare şi obezităţii, bolile cronice ale secolului XXI (conform Eurobarometrului Special 525 din 2022).

RomaniaActive continuă să lucreze pentru a transmite mesaje importante şi puternice cu privire la beneficiile asupra sănătăţii ale activităţii fizice, recunoscute oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi, de asemenea, de cele mai importante instituţii naţionale europene şi româneşti.

Activitatea fizică este o componentă crucială în prima linie în prevenirea şi tratarea celor mai frecvente boli cronice din lume, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare şi obezitatea!

* 58% dintre români sunt supraponderali.

* 63% dintre români nu au practicat niciun sport.

* 51% dintre români ignoră total orice fel de activitate fizică.

* Peste 25% dintre copii suferă de obezitate infantilă în România.

Această ultimă statistică, legată de obezitatea infantilă, este o consecinţă firească a faptului că avem mulţi adulţi complet dezinteresaţi de activitatea fizică şi de sportul de masă. Preocuparea lor pentru un stil de viaţă sănătos este inexistentă. Şi într-o familie cu părinţi inactivi, cu obiceiuri de alimentaţie greşite, şansele sunt mari ca cei mici să crească la fel.

Continuăm să căutăm sprijin pentru politicile de reformă a sănătăţii şi activităţii fizice din România!

RomaniaActive avertizează că o creştere a TVA-ului pentru industria fitness va submina aceste politici importante, îngreunând promovarea sănătăţii şi bunăstării în rândul populaţiei noastre. În cele din urmă, va face abonamentele mai scumpe şi mai puţin accesibile pentru o mare parte a românilor. Va descuraja micii antreprenori, investitorii locali şi constructorii acestei ţări. În timpul pandemiei nu a fost acordat niciun sprijin. Aceasta înseamnă că majoritatea operatorilor vor avea pierderi în următorii 3-4 ani, iar acum vine această propunere de majorare a TVA-ului la 19 %. Din păcate, clienţii finali vor suporta aceste creşteri.

Venind deja după doi ani de inflaţie ridicată şi din moment ce este o proiecţie a inflaţiei în jur de 5% anul viitor Ă TVA, împreuna cu alte taxe care direct vor fi transformate în preţuri mai mari pentru clienţi şi consuamtori. Totul se va traduce la o creştere a preţului cu cel puţin 20-25 % faţă de 2024. Acest lucru este extrem de dur şi nedrept!

Care va fi costul creşterii stilului de viaţă sedentar în România?

Înainte de această propunere, România era în fruntea măsurilor proactive privind activitatea fizică. Acum, va fi un mare pas înapoi.

Vom vedea o scădere a creşterii industriei, la fel ca în pandemie, şi o creştere a costurilor pentru asistenţa medicală.

RomaniaActive şi membrii săi se angajează să promoveze activitatea fizică activă şi o naţiune sănătoasă. Vă îndemnăm să luaţi în considerare importanţa activităţii fizice, a sănătăţii şi a fitness-ului în cadrul societăţii.

Operatorii economici din industrie ar trebui încurajaţi să se dezvolte în continuare, astfel încât aceşti bani să revină în economie, potrivit McKinsey Global Institute, care arată că România ar putea adăuga circa 26 de miliarde USD la economie (9% din PIB-ul actual). România va înregistra o creştere a veniturilor la bugetul de stat datorită creşterii industriei sănătăţii şi fitnessului, care va influenţa pozitiv toate industriile. Aproximativ jumătate din aceste beneficii economice anuale provin de la o forţă de muncă mai mare şi mai sănătoasă.

Cifrele sunt uriaşe. Beneficiile sunt colosale. Şi acum este de datoria Guvernului să vadă şi să ia în considerare avantajele dezvoltării în continuare a industriei sportului şi fitnessului şi să menţină TVA-ul pentru acest sector economic la un nivel scăzut. Va contribui astfel la o naţiune sănătoasă şi o economie sănătoasă pentru România.

 

Ce măsuri guvernamentale ar putea fi utile?

Există mai multe măsuri guvernamentale care pot avea un impact semnificativ asupra sănătăţii publice. Exerciţiile fizice regulate se numără printre cele mai importante măsuri de prevenţie împotriva problemelor de sănătate mintală, toate cele legate de stres, concediu medical şi cele mai frecvente boli cronice care reprezintă o povară reală pentru costurile sănătăţii publice. RomaniaActive vrea sa colaboreze cu Guvernul în scopul îmbunătăţirii statisticilor de sănătate şi economice prin iniţierea unei întâlniri pentru a discuta despre TVA-ul mai mic şi un plan puternic în patru paşi.

În prezent, există peste 1 milion de membri activi ai cluburilor de fitness din România. Este important că continuăm să creştem acest număr de membri pentru a promova o naţiune mai sănătoasă. Este clar că o creştere a TVA-ului la serviciile de sănătate şi fitness ar fi, de fapt, costisitoare beneficiilor bunătării fizice şi mentale pe care exerciţiile regulate le oferă indivizilor şi familiilor. Aceasta este o investiţie pentru o naţiune sănătoasă.

Totul pentru sănătatea românilor! România înainte de toate!

 
Pentru viitorul unei Românii sănătoase!​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO