Alan Greenspan, fostul şef al FED-ului, a făcut o mărturisire cu mare ecou la audierile din congresul american, în octombrie 2008, privind criza financiară: că această criză i-a sfărâmat credinţa de o viaţă în infailibilitatea pieţelor. În acelaşi registru de declaraţii memorabile este de pus o declaraţie a lui Sanford Weill, fostul CEO al Cittigroup; el s-a alăturat celor ce apreciază că renunţarea la legislaţia Glass Steagal în 1999 a fost o eroare (nota bene: acea legislaţie, ce separă investment banking de retail, activitate bancară obişnuită, fusese introdusă în SUA după Marea Depresiune).
Pierderile de miliarde de dolari înregistrate la biroul de trading de la Londra al JP Morgan, revelate în această vară, au produs rumoare, având în vedere reputaţia acestei bănci în materie de control al riscurilor. Episodul l-a întinat pe CEO-ul Jamie Dimon, care devenise vârf de lance al industriei financiare în demersul de a dilua prevederile legislaţiei Frank-Dodd, ce urmăreşte rereglementarea pieţelor financiare. La JP Morgan, la Sogen, ca şi în alte cazuri, s-a văzut că grupuri mari nu sunt capabile să controleze riscurile, din varii motive; mărimea este în sine o problemă, intervin apoi complexitatea operaţiunilor cu derivate, incapacitatea de a răspunde în timp adecvat la diverse probleme. De adăugat este şi "high frequency trading", care încearcă să capitalizeze diferenţe de cotaţii mici prin valorificarea vitezei de efectuare a unor operaţiuni graţie unor programe de software speciale. Dar acest tip de trading cauzează perturbaţii majore, accentuează volatilitatea, destabilizează; s-a văzut şi în episodul cu firma de brokeraj Knight Capital.
Andrew Haldane, directorul de cercetare al Băncii Angliei, remarca că evoluţia sistemelor financiare din ultimele decenii a diminuat robusteţea lor, le-a făcut mai vulnerabile. Şi Adair Turner, care are şanse să fie viitorul guvernator al Băncii Angliei, crede acelaşi lucru. Faptul că banking-ul a devenit tot mai mult "trading", speculaţie (joc de cazinou), în loc de finanţare de producţie a mărit riscurile de contaminare la ansamblul pieţelor financiare şi, totodată, a făcut tot mai dificil de administrat riscurile la nivelul băncilor.
Am citit o declaraţie a celui desemnat de Mitt Romney să-i fie coechipier în cursa prezidenţială în SUA; Paul Ryan este cunoscut ca un libertarian, ce se inspiră în programul său din Ayn Rand, o ferventă susţinătoare a pieţelor libere din anii 50' şi 60'. Ce mi-a luat ochii este că Ryan consideră că este bine ca giganţii, ce cauzează riscuri sistemice şi care pot provoca mari stricăciuni, să fie sparţi; adică "too big to fail", ca sindrom, să fie atacat la rădăcini. Altfel spus, să fie aplicată o legislaţie anti-trust în acest domeniu. Amintesc că Milton Friedman, apostol al monetarismului şi gândirii "laissez faire" remarca că funcţionarea pieţelor nu ar trebui să fie împiedicată de poziţii dominante, de monopoluri. Nota bene: acest aspect este unul cheie şi pentru înţelegerea ordo-liberalismului, ca filosofie ce stă la baza economiei sociale de piaţă în Germania.
Am evocat câteva nume, declaraţii şi crâmpee paradigmatice pentru a observa că şi voci ce susţin pieţele neîngrădite, reglementări puţine, îşi dau seama de evoluţia nefastă a pieţelor financiare în ultimele decenii. Reiau ce am subliniat deseori în paginile ZF în anii din urmă: avem nevoie de o legislaţie mult mai riguroasă privind pieţele financiare, sectorul bancar. Cred şi eu că se impune o separare a activităţii de investment banking de cea de retail (parţial recomandată de Comisia Vickers în Marea Britanie); că este necesară limitarea dimensiunii entităţilor bancare; că trebuie să se îngrădească activitatea de trading (vezi regulile Volcker în SUA) şi să se reducă leverage-ul; fondurile de risc şi de investiţii private (PEFs), tot shadow banking sector (sectorul bancar umbră) să fie şi el reglementat sever.
Prin natura sa, activitatea bancară intră în aria utilităţilor publice; reglementarea acestei activităţi nu poate fi lăsată la mâna şefilor acestei industrii (adică să fie capturată). Cred totodată că banking-ul trebuie să fie mai simplu, mai apropiat de economia reală, reîmbibat cu principii etice; numai astfel va putea recâştiga încrederea cetăţenilor şi firmelor.
Profesorul de economie Daniel Dăianu a fost ministru al finanţelor, iar în prezent este consilier al premierului Victor Ponta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
