Opinii

Opinie Cristian Bichi, BNR: Băncile germane şi dialogul general privind euro digital. Şi cum mai cad câteva mituri

Opinie Cristian Bichi, BNR: Băncile germane şi dialogul...

Autor: Cristian Bichi

27.02.2023, 12:32 285

Într-un comunicat recent, Asociaţia Băncilor Germane s-a pronunţat în favoarea monedei euro digitale, văzută ca următorul pas în evoluţia banilor. Anunţul este important, atât prin contribuţia acestor entităţi private la dezbaterea aspectelor tehnice ale posibilei viitoare monede, cât şi prin aceea că demonstrează că proiectul respectiv nu este promovat în secret de câteva instituţii ale Uniunii Europene. Totodată, poziţia băncilor ofera noi argumente pentru infirmarea unor teorii conspiraţioniste legate de euro, ca monedă digitală de bancă centrală (CBDC), vehiculate în România în ultima perioadă

Scenariul conspiraţionist: scurt apel la memorie

Cu ceva timp în urmă, mesajul originar al unei ştiri difuzate de o agenţie de presă internaţională privind proiectul creării unei monede euro digitale era transmis puternic alterat pe câteva canale de comunicare publică din România. Se lansa tema falsă şi alarmistă a renunţării la euro în formă fizică ca urmare a digitalizării complete a monedei europene. Apoi, odată declanşat efectul “bulgărelui de zăpadă”, au fost răspândite informaţii privind transformarea monedei naţionale (leu) în euro digital sau într-o altă monedă digitală de bancă centrală (CBDC) undeva în cursul anului 2023. Se afirma că introducerea CBDC (inclusiv euro digital) va duce la dispariţia băncilor comerciale prin centralizarea operaţiunilor bancare la băncile centrale, că banii vor avea o valabilitate limitată în timp şi că aceştia nu vor putea fi folosiţi decât pentru cumpărăturile ce vor fi indicate discreţionar de autorităţi. Altfel spus, banii ar urma să devină programabili. Mai mult, potrivit susţinerilor respective, dreptul la viaţă privată al utilizatorilor de CBDC va dispărea, toate tranzacţiile bancare ale acestora urmând a fi cunoscute de guverne.

Asociaţia Băncilor Germane dixit: euro digital oferă multiple oportunităţi

Pe fundalul descris mai sus, nici nu se putea o ironie mai mare decât ca entităţi private cum ar fi băncile comerciale[i] să se pronunţe în favoarea unui proiect, ce a fost descris ca trimiţându-le la groapa de gunoi a istoriei. Instituţiile respective nu consideră că euro digital, ca monedă digitală de bancă centrală pentru consumatori (rCBDC), va pune capăt existenţei lor. Din contră, în comunicatul din 6 februarie 2023, ele găsesc că iniţiativa prezintă numeroase oportunităţi, atât pentru ele, cât şi pentru consumatori şi firme.

În viziunea Asociaţiei Băncilor Germane (BdB), un euro digital va permite depăşirea problemelor generate de actuala fragmentare a pieţei europene pentru plăţi electronice, în special în domeniul celor de retail[ii]. Ca mijloc de plată, uşor de utilizat şi fără risc, noua monedă va putea fi încorporată în metodele de plată comercială din zona euro. În condiţiile primirii statutului de monedă cu curs legal, euro digital va avea un avantaj clar asupra mijloacelor de plată existente, ceea ce va duce la o largă acceptare din partea publicului. Totodată, un euro digital va permite Europei să-şi organizeze piaţa plăţilor digitale şi a serviciilor asociate în mod autonom, fără a depinde de furnizori din afară, aşa cum este cazul în prezent.

Totuşi, băncile germane atrag atenţia că succesul posibilei viitoare monede digitale europene[iii] depinde de modul cum aceasta va răspunde nevoilor publicului. De aceea, implementarea proiectului va trebui să se facă pe baza unei largi consultări între instituţiile politice europene, băncile centrale din eurozonă, public şi actorii de piaţă. BdB doreşte să participe la dezbatere, întrucât euro digital e de natură să afecteze modelul de afaceri al membrilor asociaţiei, existând oportunităţi, dar şi riscuri (gestionabile) pentru aceştia.

Aşteptări privind un euro digital

 Băncile germane se implică în procesul de adoptare al unei CBDC europene având o serie de aşteptări. Acestea sunt prezentate, mai jos, în contextul mai larg al dialogului general de politică purtat de părţile interesate cu BCE.

Industria bancară germană consideră că un euro digital nu trebuie să se limiteze la a copia trăsăturile actuale ale numerarului (“cash’) ca mijloc de plată, ci “trebuie să creeze beneficii adiţionale”, ce ţin de metodele de plată digitale.   Împrumutând din trăsăturile numerarului, viitoarea monedă va trebui să aibă curs legal[iv], să nu presupună risc de credit şi de lichiditate, să poata fi utilizată off-line şi în condiţii de anonimitate cât mai ridicate, atât cât va permite cadrul legal; ea nu va trebui însă să aibă aceleaşi probleme logistice şi de securitate pe care le are numerarul. În plus, conform comunicatului, un euro digital va trebui să “acţioneze ca un fel de materie primă, permitând băncilor comerciale să dezvolte metode de plată şi alte servicii bazate pe acesta, prietenoase cu clienţii”.

Băncile germane subliniează că ele ţin ca euro digital să “îndeplinească strict cerinţele europene de protecţie a datelor” şi ca acesta “să adere la principiul că utilizatorii îşi menţin suveranitatea asupra datelor lor”.

BdB consideră că băncile comerciale sunt alegerea clară pentru punerea în circulaţie a euro digital, dată fiind cunoaşterea intimă din partea intermediarilor financiari a necesităţilor clienţilor lor. În consecinţă, băncile vor oferi clienţilor “portofele digitale” unde aceştia îşi vor păstra deţinerile în euro digital, ce vor fi legate cu conturile lor curente ca platformă principală de plată. 

Poziţia băncilor comerciale este în consonanţă cu cea a Bancii Centrale Europene (BCE), instituţia care se ocupă cu proiectarea monedei euro digital. Aceasta a subliniat recent că Eurosistemul (nn - BCE plus băncile centrale din zona euro) va oferi doar servicii de decontare şi nu va gestiona conturile utilizatorilor. Potrivit vicepreşedintelui BCE, Fabio Panetta, conturile de euro digital şi operaţiunile de plăţi asociate “vor fi oferite şi operate de intermediari financiari privaţi, aşa cum este cazul conturilor bancare şi serviciilor cu care clienţii sunt deja obişnuiţi”. 

Potrivit băncilor germane, pentru a avea succes pe termen lung într-o piaţă a plăţilor ce este extrem de competitivă, euro digital trebuie să fie astfel proiectat încât să ofere băncilor suficientă flexibilitate pentru a dezvolta noi soluţii inovative pentru clienţii lor. Anonimitatea plăţilor este importantă pentru utilizatori, deci euro digital ar trebui conceput conform principiului: “cât mai multă protecţie a vieţii private este posibilă, cât de multe cerinţe de prevenire a spălării banilor… sunt necesare”. Importantă este şi introducerea unei capabilităţi “off-line“, definită ca posibilitatea de a face transferuri în euro digital în situaţia în care nici plătitorul, nici beneficiarul nu au acces la Internet. Mai mult, băncile germane consideră că este esenţial ca euro digital să promoveze plăţile automate (asa-zisele plăţi programabile), pentru stimularea inovării financiare şi reducerea anumitor riscuri de plată.

Asteptările băncilor germane de mai sus, aliniate cu cele ale altor persoane interesate (“stakeholders”), sunt cunoscute BCE, care încearcă să răspundă acestora.

În ceea ce priveşte îngrijorările unor clienţi că euro digital ar putea să afecteze confidenţialitatea datelor privind plăţile lor, BCE propune să nu aibă acces la date personale. Într-un scenariu de bază, datele personale şi cele privind tranzacţiile vor fi accesibile numai instituţiilor financiare pentru a respecta cerinţele legale impuse acestora. Legiuitorii europeni urmează să stabilească unde va fi stabilit echilibrul între apărarea vieţii private şi celelalte obiective de politică publică, dacă vor dori să ridice ştacheta acestei protecţii mai sus decât e cazul în prezent. BCE analizează şi scenarii alternative. Într-o primă variantă, cea a protecţiei selective, se propune o ocrotire mai ridicată a vieţii private pentru tranzacţiile de valoare redusă. În a doilea variantă, cea a tranzacţiilor off-line, soldul şi valoarea tranzacţiilor nu vor fi cunoscute intermediarilor financiari.

Legat de plăţile programabile, BCE susţine ideea efectuării acestora de către bănci. Instituţia europeană avertizează însă că nu trebuie să se facă confuzie între plăţile programabile şi moneda programabilă.

În cazul plăţilor programabile, o persoană decide ce face cu banii săi, autorizând băncile să facă o plată automată atunci când anumite condiţii, stabilite la propria sa alegere, sunt îndeplinite. Moneda programabilă înseamnă că banii deţinuţi de clienţi sunt supuşi unor limitări stabilite de alte persoane decât aceştia.

Pentru a se evita, pe viitor, alimentarea oricărei confuzii între cele doua concepte, Fabio Panetta, vicepreşedinte BCE, a precizat recent următoarele: “euro digital nu va fi niciodată o monedă programabilă. BCE nu va stabili nicio limitare, unde, când şi cui pot plăti persoanele cu euro digital. Asta ar fi similar unui voucher. Şi băncile centrale emit bani, nu vouchere.”.

În opinia BdB, introducerea unui euro digital nu va genera numai oportunităţi, ci implică şi riscuri potenţiale pentru membrii săi, cum ar fi pierderea de depozite bancare cu efecte negative asupra finanţării economiei reale, reducerea veniturilor şi slăbirea relaţiilor bancă-client. Este necesar ca toate aceste riscuri să fie analizate atent şi minimizate, băncile germane solicitând BCE să-şi adâncească analizele în domeniu. Ca reacţie la problema transferurilor din depozitele bancare convenţionale în cele denominate în euro digital, cu implicaţii pe linia stabilităţii financiare, BCE a comunicat deja că nu vor fi permise deţineri individuale în viitoarea monedă de bancă centrală peste un anumit nivel (posibil 3.000 de euro).

Concluzii

 Recentul comunicat al băncilor private germane reprezintă un nou argument că introducerea unui euro digital se realizează în mod transparent, pe bază de dialog între instituţiile politice ale UE şi alte părţi interesate. Proiectul respectiv nu este rezultatul deciziilor unor conspiratori şi nici nu ascunde intenţii malefice. Bine pilotat şi odată transpus în practică, el va aduce o importantă contribuţie la asigurarea independenţei digitale şi monetare europene. Totodată, va creşte atractivitatea pieţei financiare europene. Să mai subliniem că, în cazul euro digital, nu se verifică şi alte acuze ce i-au fost aduse în calitate de CBDC. Cum s-a arătat mai sus, viitoare monedă digitală europeană nu va duce la dispariţia băncilor comerciale, banca centrală (în speţă BCE) nu va avea acces la date personale, iar clienţii băncilor vor avea control asupra banilor lor, fiind vorba doar de plăţi programabile şi nu de o monedă programabilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO