Mica revoluţie a alegerilor prezidenţiale a iscat o temă interesantă de discuţie şi de acţiune, cea cu „ne-am luat ţara înapoi“; am o oarecare rezervă, mai corect cred că este îndemnul „să ne luăm ţara înapoi, eventual puţin curăţată şi împrospătată“. Mi se pare că România a fost mult prea abuzată, plastic vorbind, pentru a mai crede că o schimbare de locatar la Cotroceni, fie ea însoţită de revoluţia votului din diaspora, poate pune România pe calea cea bună.
Un ins inteligent a împărţit, la un moment dat, evoluţia puterii aşa cum o percep şi folosesc oamenii, astfel: prima epocă a fost cea a muşchilor şi armelor; a doua epocă este a banilor, cotelor de piaţă şi a gândirii. A treia etapă ar trebui să vă facă să ridicaţi sprânceana, pentru că puterea, în următoarea perioadă, se va traduce prin „mai amabil, mai blând, mai bun“.
Într-o primă fază mi-a sunat cam ca dictonul creştin cu oferitul celuilalt obraz sau ca proverbul, discutabil, care ne asigură că sabia nu taie capul plecat. Am mers un pic pe firul ideii, îmi suna a înţelepciune budistă transferată în lumea occidental-corporatistă, şi am descoperit articolul unui profesor universitar de la Berkeley, The Power Paradox, care a inspirat cele de mai sus şi care a lansat următorul concept: puterea este abilitatea de a influenţa oamenii să îşi atingă scopurile şi interesele, folosindu-şi propriile abilităţi într-un mod responsabil. Paradoxul este că puterea deteriorează numitele abilităţi.
Citiţi articolul integral pe www.businessmagazin.ro
