Poate e prea devreme sa ne dam seama, sau sa resimtim acut, ca sistemul politic din Romania a ajuns la un cap de linie. Desi semne sunt destule. As spune noroc ca a fost capat de linie, altfel isi dadea duhul, scartaind si scotand fum prin toate incheieturile, cu toate ca are inca rezervorul plin. Recent presedintele tarii - care isi inchipuie prea des ca ar fi cand un fel de sofer, cand un fel de controlor - spunea: "cap de linie, toata lumea coboara"! sau, in exprimarea sa simpla: "trebuie schimbata tara!" Noi am spune: "cap de linie, toata lumea urca. Pornim intr-o noua calatorie, mai sigura si prin locuri mai frumoase". Chestiune de perspectiva. Schimbam doar vehiculul, calatorii nu au nicio vina. Si-au platit cuminti si regulat biletul.
Cert este ca trebuie schimbat ceva. Si, cum tara nu se face sa o schimbi - decat individual, luandu-ti lumea in cap - trebuie schimbat sistemul. Nu cu unul inedit, inca nu s-a inventat, ci cu unul mai performant. Eventual cu GPS, ca sa nu se mai trezeasca vreunul ca i se nazare ca stie el un drum mai bun, chiar daca plin de hartoape si cu destinatie incerta. Singurul GPS politic functional, in actualele conditii, ar fi o Constitutie mai precisa si cu cateva piese schimbate. Pentru ca, totusi, suntem in Uniunea Europeana, deci se presupune ca folosim o masina. O masina, nu un tanc, nu un vapor.
Un sistem mai elastic pe alocuri si mai rigid in altele, cu o descentralizare reala - prea mult clamata si inca nepusa in practica - cu o administratie centrala scapata de unele indatoriri - pe care si le asuma fie prost, fie inutil - dar achitandu-se mult mai precis si eficient de cele care i-ar ramane in sarcina. Deci, nimic revolutionar in sine. Nu de o inovatie avem nevoie, ci doar de o mai onesta aplicare a unor principii a caror validitate s-a demonstrat in tari spre al caror nivel de trai jinduim de prea multa vreme. Or, toate aceste ajustari necesita o incredere in sistem, in institutiile ce il compun si in oamenii care trebuie sa beneficieze de ele. Prea usor ne duce gandul la Superman, dupa cum prea multa lume, la noi, inca isi mai inchipuie ca salvarea din mediocritate poate veni pe calea castigului la loterie.
De altfel, intre castigul la loterie ca varianta de "scapare de griji" si popularitatea de care inca se mai bucura Basescu e o legatura indisolubila, ambele fiind promisiuni pe cat de neonorate, pe atat de imposibil de onorat. E drept ca unii mai castiga din cand in cand, atat de pe urma loteriei, cat si de pe urma lui Basescu. Dar numai unii, numai anumiti oameni si mereu complet inutil pentru toti ceilalti si, uneori, chiar si pentru ei insisi.
Speranta ca se poate rezolva totul, deodata, doar pe baza unor numere aruncate la intamplare pe o hartie, ca ii vom depasi fara efort, fara ajutor si fara bataie de cap pe cei care si-au cladit bunastarea cu sacrificii serioase, cu strategii clare si cu efort constant, ca nu e nevoie nici de reguli, nici de conlucrare, doar de un pumn in masa sau de o inspiratie divina tine de vechea Romanie.
Noua Romanie va trebui structurata insa pe un sistem de castig si protectie, nu pe speranta unui noroc "porcesc", cum i se spune. Romania trebuie sa functioneze, aceasta ar trebui sa fie speranta, si nu Romania ar putea sa functioneze daca da norocul peste noi, daca ies numerele castigatoare sau daca Basescu devine jucatorul suprem, judecatorul suprem, parlamentul suprem, amantul suprem, clientul suprem si asa mai departe.
E ca un meci de fotbal in care Basescu ar fi numarul 1, iar restul echipei ar fi data afara din teren. Cat de bun o fi portarul - si nici macar nu e - tot nu poate juca singur cu ceilalti 11 jucatori ai echipei adverse. Iar Romania a intrat pe teren, nu trebuie uitat asta. Ne mai face arbitrul cu ochiul, ne mai menajeaza si jucatorii celorlalte echipe, dar e pe goluri, pe puncte, si, in cele din urma, pe bani. La asta nu au de ce sa ne ajute. Noi am devenit la fel de partener celorlalte state pe cat le suntem si concurenti. Admitand ca sunt dotati cu un fair play ideal, tot nu putem spera sa isi bage singuri mingea in poarta de dragul nostru.
Un exemplu? Ne pun la dispozitie fonduri, daca suntem in stare sa le folosim, bine, daca nu, treaba noastra, contributia la bugetul Uniunii se plateste. Putem lua sau putem pierde, de platit, platim. Noi. Toti. Pentru cine? Pentru ce?
Suntem obligati sa redresam situatia, cat mai avem ce redresa. Nu ne e teama de spectrul unui presedinte autoritarist sau dictator, pentru ca nu mai e posibil. Ne e teama de haosul pe care convulsiile spre un asemenea tel irealizabil il provoaca in organismul social si economic. Si nu se poate spune ca e o proiectie pesimista, ci doar o constatare cu valoare de truism.
P.S. L-am vazut pe Traian Basescu la canonizarea sfantului Pahonie. Primul impuls a fost sa-mi spun: "Uite ca am vazut-o si pe asta!", gandindu-ma la faptul ca cea mai dificila si capitala cerinta pentru o viata in sfintenie este umilinta totala, asumata, exact calitatea care ii lipseste complet actualului presedinte. Dar apoi l-am surprins usor melancolic. Poate ca avea premonitia, ca si Gigi Becali, rezultatului meciului de fotbal de dupa slujba. Sau poate ca isi imagina deja momentul in care va fi si el canonizat, in viata, cat de curand, in urma dosarului intocmit de societatea civila si votat de multimi in delir. Credeti ca ii flutura vreo secunda prin minte gandul ca sunt necesare cu totul alte criterii ca sa fii sanctificat? Ca sunt anumite rigori carora ar trebui sa te supui in viata, cea mai importanta fiind tocmai aceea de a nu te considera niciun moment demn pentru o atare consfintire? Sunt sigur ca nu. Sau daca sunt, isi va propune sa le schimbe el, fara indoiala, ca nu-l "face" pe el Dumnezeu, asa, cum vrea El, ca n-o fi mai tare ca Basescu. Nu credeti? Intrebati-l pe Traian Ungureanu. O sa va confirme.
Mircea Geoana este presedintele PSD
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
