Legislaţia pentru autorizarea construirii proiectelor de energie regenerabilă a suferit o nouă modificare, menită să creeze condiţii de autorizare comune pentru proiectele construite în intravilan şi extravilan. Cu toate acestea, noile prevederi pot crea un cadru legislativ contradictoriu şi nu oferă dezvoltatorilor şi investitorilor claritatea legislativă atât de necesară în acest domeniu prioritar.
Legea nr. 166/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a intrat în vigoare pe 10 iunie 2023.
Aceasta este ultima dintr-o serie de modificări relativ recente aduse cadrului legislativ care reglementează autorizarea construirii proiectelor de energie regenerabilă, modificări implementate prin Legea nr. 254/2022 pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 21/2023 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Deşi intenţia Legii nr. 166/2023 este lăudabilă, modalitatea specifică de reglementare nu oferă suficientă claritate şi poate genera interpretări şi implementări diferite ale prevederilor sale.
Noua reglementare îşi propune crearea unui cadru legislativ şi administrativ coerent şi fără bariere de reglementare pentru a facilita realizarea obiectivului obligatoriu al Uniunii Europene ca până în anul 2030 ponderea energiei din resurse regenerabile să fie de cel puţin 32%.
Expunerea de motive a noii legi fundamentează necesitatea exceptării de la obligaţia elaborării unui PUZ pentru proiecte de energie regenerabilă situate în extravilan, facilitate deja în vigoare în temeiul Legii nr. 21/2023. Totuşi, textul Legii nr. 166/2023 are în vedere extinderea acestei facilităţi şi la proiectele de energie regenerabilă situate în intravilan.
Astfel, Legea nr. 166/2023 aduce o completare articolului 111 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Conform acestei completări, se pot emite autorizaţii de construire fără elaborarea, avizarea şi aprobarea, în prealabil, a unei documentaţii de urbanism pentru proiecte de energie regenerabilă situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor.
Acelaşi articol prevedea deja că se pot emite autorizaţii de construire fără elaborarea, avizarea şi aprobarea, în prealabil, a unei documentaţii de urbanism pentru acele obiective de investiţii prevăzute la art. 92 alin. (2) j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, adică pentru capacităţi de producţie a energiei solare, energiei eoliene, energiei din biomasă, biolichide şi biogaz, unităţi de stocare a electricităţii, staţii de transformare sau alte sisteme similare amplasate pe terenurile agricole clasa III, IV şi V situate în extravilan, în suprafaţă de maximum 50 ha.
În consecinţă, la acest moment, reglementarea cuprinsă în Legea nr. 50/1991 este contradictorie cu privire la exceptarea de la obligaţia de a elabora o documentaţie de urbanism pentru proiecte de energie regenerabilă situate în extravilan: litera g) a art. art. 111 din Legea nr. 50/1991 limitează această facilitate la proiecte amplasate pe terenuri agricole extravilane de clasa III, IV şi V în suprafaţă de 50 ha, pe când lit. i) a aceluiaşi articol pare să extindă facilitatea la proiectele de energie regenerabilă situate pe orice terenuri din extravilanul localităţilor.
În intenţia de a oferi o reglementare coerentă, Legea nr. 166/2023 aduce modificări şi dispoziţiilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, reglementând şi în cadrul acestei legi că lipsa unei documentaţii de urbanism nu împiedică emiterea autorizaţiei de construire pentru proiecte de energie regenerabilă situate în extravilan sau intravilan.
Reglementarea este incompletă, având în vedere că Legea nr. 166/2023 lasă nemodificate alte prevederi specifice ale Legii nr. 350/2001 conform cărora este obligatorie elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru proiecte amplasate în zone tehnologice. În lipsa unei definiţii clare a zonelor tehnologice, s-ar putea argumenta că acestea includ şi capacităţi de producere a energiei electrice, făcând astfel obligatorie elaborarea şi aprobarea de planuri urbanistice zonale pentru astfel de proiecte.
