Acum cateva zile, am tresarit la un gand. Odata formulat, am incercat sa-l ignor. L-am alungat si l-am chemat inapoi. L-am studiat si l-am aruncat iar in spate, peste umar. L-am indepartat, pentru ca apoi sa-l urmez curioasa.
Cand esti apropiat mult timp de o lume, ajungi sa respiri, sa vezi si sa simti aproape exclusiv din perspectiva ei. Universul cu pricina devine un mod de viata, iar tu persoana care traieste disciplinat dupa regulile lui. Pentru ca nu mai stii sa faci altfel. Pentru ca, de la un anumit punct, constiinta limitelor acestei lumi se pierde.
Ei bine, publicitatea este o astfel de lume. Te absoarbe, te cucereste, te emotioneaza si te convinge, te patrunde si te directioneaza, te educa si, uneori, te inseala. Dar, in tot acest timp, hotarele ei raman, chiar daca de cele mai multe ori suntem atat de prinsi ca uitam cu totul de ele. Suntem atat de plini de ea, ca devenim aroganti. Suntem atat de preocupati de ritmul zilnic, ca pierdem melodia in intregul ei. Suntem atat de ancorati in imediat, ca ne scapa perspectiva. Si, paradoxal, suntem atat de orbi cu ceea ce avem sub ochi, ca ne miram cum dumnezeu putem totusi sa vedem la departare.
Poate, tocmai de aceea, un exercitiu util ar fi sa intram intr-un joc al exagerarii si evidentei. Si sa ne gandim ca publicitatea nu-i poate face pe oameni sa se indragosteasca. Nu-i poate face fericiti. Nu serveste drept prieten. Nu aduce solutia pentru marile tristeti. Nu ne convinge de contrarul lucrurilor pe care le stim cu siguranta. Nu tine de urat. Nu sterge dezamagirea. Nu ofera certitudine. Nu muta munti. Nu asigura desteptaciunea. Nu face miracole. Nu ne face mai buni.
In fond, publicitatea nu poate face mai mult decat realizam noi insine. Nu poate fi mai mult decat ceea ce suntem noi. Ca oameni, ca grup. Ca societate.
Intr-un prezent al cautarilor, al aruncatului privirii peste gard la vecini, al tatonarilor, al lucrurilor deprinse din mers si imbunatatite odata cu experienta si al continuei nevoi de recunoastere si confirmare. Intr-un prezent al concretului si pragmatismului, al valorilor materiale si argumentelor aproape exclusiv rationale - al publicurilor tot mai putin sensibile la emotii si tot mai stresate de numaratul maruntului din portofel - publicitatea este direct modelata de contextul in care se dezvolta.
Si e normal. Pentru ca ea este mai mult decat o afacere. Si, evident, mai mult decat un instrument menit sa influenteze atitudini si idei. Gandit sa convinga. Publicitatea este vecinul venit din strainatate, care s-a mutat peste drum. Are stofa si experienta occidentala, dar si mimetismul celui care deprinde rapid limba si obiceiurile locului. Devine in scurt timp bastinas. Publicitatea este hitul vestic adaptat cu versuri locale si fredonat acum de oamenii care il simt si "de-al lor". Publicitatea este fotografia reusita a unui necunoscut, care aduce insa atat de bine cu varul nostru primar, ca ne umple inima de bucurie macar si pentru ca aminteste de el.
Publicitatea suntem noi. In sensul tarelor si calitatilor noastre. In sensul experientei si darilor pe care mai avem sa le platim fata de trecut. In sensul ambitiei si comoditatii tipice. Al agilitatii si temerilor care ne definesc. Al inteligentei native si intelepciunii pe care am castigat-o. Al imaginatiei si bunului nostru simt. Publicitatea este oglinda noastra. Si nu poate arata altfel decat aratam noi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
