Scopul este de a stimula creditarea, mai ales către întreprinderi mici şi mijlocii, care sunt vlăguite de o “rupere a mecanismului de transmisie” în sensul accesului la finanţare. ECB are în vedere adoptarea de măsuri similare unora practicate în Marea Britanie de Banca Angliei (BoE), de “orientare” a creditării.
Deşi trebuie spus că, potrivit afirmatiilor unor oficiali ai BoE, acele masuri nu au avut eficacitatea sperată. Al doilea fapt este afirmaţia lui Mugur Isarescu, că este posibil să se formeze noi bule speculative, asemănătoare celor din perioada 2006-2008. Guvernatorul BNR se alătură altor şefi de bănci centrale care au semnalat acest risc în condiţiile injecţiilor mari de lichiditate operate de FED, BoE şi alte bănci de emisiune, în ultimii ani, şi în condiţiile căutării febrile de randamente mai mari de către investitori. Acest avertisment este de judecat în conjuncţie cu o probabilă corecţie de amploare pe piaţa obligaţiunilor atunci când bănci centrale mari (care influenţează ciclul financiar global) vor începe să extragă lichidităţi din pieţe.
Ce au in comun faptele evocate mai sus este preocuparea fata de relatia intre creditare si dinamica economica considerand doua aspecte: a/ daca creditul sustine relansarea economica; b/ catre ce sectoare se indreapta creditul. Din debutul crizei financiare s-a remarcat prabusirea creditariisi era firesc sa fie subliniat binomul cadere a creditului-cadere economica, cu efecte sugerate de cauzalitate. Datele sunt de altfel graitoare in acest sens (vezi graficele, unde sunt clare dinamici ale creditului ce au indus bule speculative mari in unele tari din UE ). Sa ne aducem aminte de expansiunea creditarii de 20-30% in termeni reali anual in tari nou intrate in Uniune. Expresia des utilizata este de “credit crunch”. Inferenta este ca la originea caderii economice sta prabusirea creditarii. Aceasta din urma fiind provocata de “inghetarea pietelor” (banii nu maicircula), “capcana lichiditatii” (preferinta foarte mare pentru cash), revelarea unor portofolii putrede in bilanturile multor banci si firme, indatorare excesiva, etc. Si latura cererii a intrat in atentie in masura in care inclinatia spre a lua credit s-a diminuat substantial in noile conditii de pe piete. Cand datoriile sunt mari (si/sau cresc), cand pietele devin potrivnice, cand perspectiva este cenusie, dorinta de a lua credit este amputata; efortul este in principal de a supravietuisi nu de a investi.
“Efectul bilantier” (balance-sheet effect) opereaza atat pe latura ofertei de credit (ilustrata de dezintermediere financiara –in Romania ponderea stocului de credite in PIB a scazut de la cca.54% in dec. 2009 la 44% in febr 2014) cat si pe latura cererii de credit. Bancile au ele insele nevoie de o capitalizare mai buna si sunt reticente in a oferi credit cu larghetea caracteristica anilor pre-criza, ceea ce se traduce in conditii de eligibilitate mai exigente. Si in Romania intalnim adesea formularea bancherilor comerciali ce remarca lipsa de “proiecte bancabile”, care sa corespunda noilor cerinte (mult mai stricte). In acelasi timp, propensiunea intreprinderilor, dintre care unele au datorii mari, de a contracta imprumuturi noi este mult diminuata. Indatorarea suverana (accentuata de criza cu cca 30% din PIB la nivelul UE28) si cea privata explica, fie si partial, mecanismul frant al creditarii.
Dar ce este supra-indatorare? Aici raspunsul nu este chiar usor de dat. Fiindca exista in istorie cazuri de tari ce au intrat in incapacitate de plata avand datorii publice nu peste 50% din PIB. Si exista companii care nu par a fi extrem de indatorate si care nu au acces la credit intrucat perspectiva de afaceri nu este buna. Uneori, crize de lichiditate trec rapid in crize de solventa. Desigur, avem in vedere in aceste situatii circumstante nu izvorate dintr-o criza globala, cu efecte globale. O constatare principala este ca economiile avansate din UE au datorii publice si private considerabil mai mari decat tarile din Europa centrala si de Rasarit. De pilda, dupa statistici europene (Eurostat) si raportand datorii la PIB, Germania avea in 2012 datoria publica si cea a sectoruluiprivat (fara institutii financiare) de 81% si respectiv 107% ; Olanda de 71,3% si respectiv 219% (!!); Marea Britanie de 89% si respectiv 178%; Italia de 127% si, respectiv, 126,4%. In timp ce, in acelasi an, cifrele corespondente in Polonia au fost de 55,6% si respectiv 74,8%; in Slovacia de 52,7% si respectiv 73%; in Cehia de 46,2% si respectiv 72,4%, in Romania de 38% si respectiv 73%. O explicatie pentru aceasta diferenta ar fi ca noile tari din UE au intrat in caruselul indatorarii din ultimele decenii mai tarziu. O distinctie notabila este intre datorii interne si datorii externe (cele din urma fiind responsabile pentru crize de balanta de plati).
Daca diferenta privind indatorarea este atat de mare intre cele doua categorii de economii mentionate, de ce mersul creditarii este precar peste tot? Desi este de precizat ca fragmentarea pietelor exista, in sensul ca costul creditului este substantial mai mare (2-3 ori) in sudul zonei euro fata de Germania, sau Olanda. Apare un puzzle de lamurit privind aparenta irelevanta a diferentei de indatorare intre economiile avansate si cele emergente din UE. Intre explicatii pot fi avansate supozitii ca cele de mai jos:
- bulele speculative au avut loc in numeroase tari din UE in anii precriza (cum arata si graficele) si efectele dureaza, chiar daca exista diferente majore intre stocurile de datorie publica si privata. Cu alte cuvinte, caderea economica ar fi, in nu putine situatii, o corectie inevitabila a anilor de consum si imprumut in exces.
- mai ales in tarile din sudul zone euro (cu mari dificultati acum) si in tarile baltice, Romania, Bulgaria, etc., alocarea resurselor prin intrari masive de capital a fost defectuoasa (orientata cu precadere catre bunuri si servicii neexportabile, sau care nu pot substitui importuri/non-tradables). Aceasta alocare a resurselor se vede in volumul de credite neperformante (NPL) ale bancilor; in 2012, de pilda, conform datelor FMI (financial soundness indicators), ponderea NPL in total credite a fost de 16,6% in Bulgaria, 15,8% in Ungaria, 14,8% in Lituania, 18,2% in Romania –in comparatie cu, de exemplu, 4,3% in Franta, 2,9% in Germania, 3,1% in Olanda, 7,5% in Spania, 3,7% in Marea Britanie. Insa trebuie sa aratam ca provizionarea acestor NPL era indeobste mai mare in tarile nou intrate in UE Romania fiind cap de serie cu 86,26% (in Polonia, 68,23%; Ungaria, 49,12; Bulgaria, 63%; Marea Britanie, 39,76; Franta, 56,89, etc): Structura investitiilor este deci o componenta explicativa cheie pentru lamurirea puzzle-ului la care ne referim.
- economiile din Europa centrala si de Rasarit sunt organic legate de restul UE prin canale financiare. Aici sunt de mentionat efecte ale deciziilor luate de bancile mama, care stau la originea procesului de dezintermediere financiara ;
- investitiile majore depind de starea de spirit (market sentiment) si perspectiva la nivelul economiei europene contand mai putin nevoi locale; in acelasi timp, firmele care depind mult de nevoi (cererea) locale sunt handicapate de atitudinea generala a institutiilor de credit, cu aversiune lor la risc mult accentuata;
- bancile au inasprit conditiile de creditare, care inseamna costuri invizibile si nu numai suplimentare pentru companii; avem de-a face cu revenirea bancilor la un “due dilligece” mai complex ( in conformitate cu un banking tradtional, mai putin axat pe speculatie/trading), cu care numeroase firme autohtone nu prea sunt obisnuite;
- multe companii sunt mai putin interesate de credit pentru investitii, vor mai degraba capital circulant; nu sunt increzatoare in viitorul de business astfel incat sa se angajeze in proiecte investitionale importante. Si trebuie spus ca si bancile sunt tematoare in a se angaja pe termen mediu si mai lung preferand finantari cu recuperare rapida si/sau pentru care colateralul (gajul) este indestulator.
- exista inca multa incertitudine pe piete;
- indatorarea gospodariilor trebuie judecata si in raport cu veniturile cetatenilor si avutia lor. Creditarea tine cont de veniturile oamenilor si firmelor. De exemplu, salariile in UE15 (tarile mai bogate din Uniune) au avut in 2012 ca medie o pondere de peste 50% din PIB fata de cca 33% in Romania. In alte tari din UE aceasta pondere a fost in acel an: Germania, 51,6%; Finlanda, 52%; Suedia, 54%; Franta, 53%; Ungaria, 45%; Bulgaria, 38,6%. Ponderea profiturilor (remunerarea capitalului sub diverse forme) a fost in UE15 de 38,4% in 2012 in timp ce s-a ridicat la 54,5% in Romania (si 48,4% in Bulgaria si cca 40% in Ungaria). Ponderea veniturilor din salarii in Romania este una dintre cele mai scazute in UE, majoritatea populatiei din mediul rural este foarte saraca, iar veniturile din activitati liberale nu schimba tabloul general avand in vedere starea clasei mijlocii (este de amintit si ponderea pensionarilor in populatia totala la noi). Ca venitul/loc in Romania a depasit 50% din media UE este mai putin relevant in conditiile in care ponderea salariilor este atat de scazuta in PIB si actionariatul strain controleaza distributia profitului in sectoare largi din economie (de avut in vedere cat se reinvesteste in economia noastra si preturile de transfer practicate de companii straine, care diminueaza veniturile bugetului public).
Sunt unele semne ca se misca creditarea in Romania desi este bine sa nu ne imbatam cu apa rece. Si este de salutat creditarea mai mare in lei (care reduce riscul valutar si potentialul pentru risc sistemic. Dar cat ar trebui sa mizam pe constatarea ca economiile emergente din UE au indatorare publica si privata mult inferioara celei consemnate in economiile avansate (bogate) din Europa –ca premiza pentru relansare economica -- este de discutat, asa cum am incercat mai sus. Este de adaugat ca, desi bancile locale se bizuie acum mai mult pe depozite, economisirea locala este prea mica si legaturile cu bancile mama ca si conditiile de ansamblu din Europa probabil vor tine in chingi mersul creditarii. Avem de-a face aici cu un puternic efect de scara, deoarece economiile emergente din UE sunt relativ mici. Dinamica lor depinde in mod covarsitor de ce se intampla in nucleul dur al UE, al zonei euro. Adica, ce se intampla cu Germania, Franta, Italia ne intereseaza in cel mai inalt grad (nu intamplator Romania tinteste alaturarea la Uniunea Bancara). Daca zona euro va creste foarte lent situatia economica de la noi va fi defavorizata. Economia europeana depinde enorm de finantarea bancara (3/4 din total fata de 1/4 in SUA) si este nevoie de dezvoltarea finantarii non-bancare; de aceea se vorbeste insistent despre “securitizare buna” (pentru a fi deosebita de cea “toxica”), care priveste transformarea de imprumuturi acordate unor firme in hartii de valoare plasate investitorilor prin piata de capital.
Oricum, in Romania trebuie sa facem ceea ce depinde de noi in domeniul finantarii economiei: sa dezvoltam componenta autohtona in sistemul bancar (CEC are nevoie de capitalizare sporita), inclusiv prin constituirea unei banci pentru dezvoltare (Eximbank poate capata atributii sporite in acest sens); sa utilizam la maximum fondurile europene, sa dezvoltam creditul rural (folosind si fonduri europene), sa atragem investitii straine spre sectoare tradables, sa dezvoltam pietele de capital pentru a atrage mai ales “capital statornic” (patient capital), sa extindem relatiile de afaceri cu tari din afara UE si care au dezvoltare economica viguroasa, etc.
Cat priveste descurajarea formarii de noi bule speculative, bancile centrale vor trebui sa puna in aplicare instrumente de control macroprudential (asa cum recomanda BCE si Consiliul European pentru Risc Sistemic/CERS), fie ele nu indeajuns testate.
