De la jumatatea anului trecut, leul se depreciaza, iar inflatia se ambaleaza. Vestea buna este ca, pana in prezent, atat deprecierea, cat si inflatia au ramas la valori, totusi, suportabile. Pericolul cel mare este insa ca, in absenta masurilor de corectie, procesul sa scape de sub control. Iar vestea rea este ca nu suntem deloc departe de momentul in care s-ar putea intampla asa ceva.
Radacina raului coboara destul de adanc. Din 2004 pana in 2007 leul s-a tot apreciat, sprijinind serios procesul de dezinflatie. Pacatul a venit din faptul ca doar o parte a acestei aprecieri avea suport in cresterea productivitatii muncii, care sa o sustina pe termen lung. O alta parte a venit din exuberanta irationala a pietei, in special a investitorilor straini, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Or, imediat ce conditiile externe s-au schimbat, a disparut si exuberanta irationala, iar unii dintre investitori s-au retras tot atat de rapid cum venisera. (Pana acum, investitiile directe par sa nu fi fost afectate. Cum insa decizia pentru asemenea investitii este un proces mai indelungat, nu este exclus sa beneficiem inca de pe urma unor decizii adoptate inainte de criza creditului international si de deteriorarea conditiilor din economia romaneasca.)
Deprecierea leului care a urmat atrage cresterea inflatiei interne. Preturile de import care nu au scazut prea serios cand leul se aprecia cresc voiniceste cand acesta se depreciaza. Nu este vorba despre un comportament malefic al pietei si cu atat mai putin despre specula - un termen inoculat adanc de anii de comunism, caruia i-a supravietuit in mentalul colectiv. Este vorba pur si simplu de forta cererii interne, care a fost alimentata de cresterea salariilor, a pensiilor si a creditului. De parca nu ar fi fost de ajuns, cererea interna a fost masiv amplificata de deficitul bugetar din ultimele luni ale anului 2007 (un deficit de 2,4% din PIB anual care s-a produs in numai doua luni echivaleaza cu un deficit anualizat de peste 15% din PIB!).
Avem, asadar, o crestere brusca si de mare amploare a cererii agregate, care s-a suprapus pe iesirea de capitaluri financiare. Aceasta combinatie se sparge imediat in deprecierea cursului, ceea ce s-a si intamplat, si incepe sa preseze asupra inflatiei interne - ceea ce se tot intampla, incepand cu preturile automat indexate la euro, cum sunt cele de la telefoane, dar antrenand treptat si preturile interne la importuri si nu numai.
In primul trimestru din acest an imaginea cu privire la presiunea inflationista va fi agravata de faptul ca in aceeasi perioada din 2007 inflatia a fost scazuta chiar si dupa standardele UE: numai 0,3% cumulat in ianuarie-martie! De aceea, in lunile urmatoare din acest an inflatia cumulata va tot urca, intrand, posibil, prin primavara, in zona cu doua cifre - din care iesisem in urma cu 4 ani.
Riscul major care se profileaza este intrarea pe o spirala inflationista, care ar avea efecte devastatoare asupra economiei. Ar fi suficient ca deprecierea leului sa continue cateva luni si, foarte important, ca salariile sa reinceapa sa creasca - posibil, utilizand, drept scuza pentru combativitate sindicala, tocmai recenta crestere a preturilor. De altfel, liderii sindicali cunoscuti au pornit o campanie - deocamdata, doar retorica - ce nu prevesteste nimic bun.
Derapajul care se profileaza poate fi oprit cu politici restrictive, care nu sufera amanare. Banca Nationala a inceput sa mareasca dobanzile si sa restranga lichiditatea. Probabil, va continua acest trend pentru mai multe luni. Ramane de vazut daca va avea sau nu un impact semnificativ asupra creditului de consum si - la fel de important - asupra tendintelor economisirii. Anticipez, pentru lunile urmatoare, mai multa circumspectie a familiilor in contractarea de noi credite in valuta, care se va adauga tendintei de liniste pe piata creditului ce se manifesta de regula in primul trimestru al anului. De aceea, pe partea creditului bancar presiunea asupra cererii agregate s-ar putea domoli o vreme. Dar pe partea economisirii? In acest moment, dobanzile la depozite sunt mai reduse decat rata inflatiei din ultimele 6-12 luni. Daca perceptia publicului va fi ca dobanzile raman si in continuare negative in termeni reali, riscul scaderii economisirii creste substantial, odata cu cel al derapajului inflationist.
In acest joc pe muchie de cutit, hotaratoare este conduita guvernului. Ministerul Finantelor ar trebui sa fie cat se poate de parcimonios in cheltuirea banului public, cel putin pana in vara. Greu de realizat, intr-un an electoral, mai ales dupa ce ministerul si-a deprins clientela cu multa generozitate. Dar daca guvernul nu strange baierile pungii in perioada imediat urmatoare, spirala inflatie-depreciere ar putea scapa de sub control. Iar daca piata financiara internationala se calmeaza, dispare si scuza ca ni s-ar trage totul de la americani.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
