Opinii

Despre sanse si oportunitati

20.07.2009, 00:00 29

Am prezentat, pe 13 iulie, programul meu de candidat la presedintia Romaniei. Sunt primul candidat care a venit in fata electoratului cu propunerile mele, intr-un mod transparent si responsabil. Am facut acest lucru din respect pentru oamenii care asteapta de la mine idei, solutii si garantii pentru reconstructia din temelii a societatii romanesti. Pentru ca scena politica este dominata de scandaluri, am dorit, prin lansarea acestui program, sa aduc in dezbaterea publica idei si solutii. Am dorit sa reabilitez, in discursul nostru public, ratiunea si rigoarea responsabilitatii. Nu am gresit, pentru ca multe dintre ideile lansate de mine, in ultimul timp, au devenit subiecte importante pe agenda publica, unele dintre acestea fiind preluate chiar si de reprezentantii puterii. Ma opresc aici doar asupra ideilor din programul economic.
Noi, liberalii, am introdus in Parlament o motiune impotriva impozitului forfetar. A fost respinsa. Acum, cand o buna parte din micii intreprinzatori au fost decapitati, reprezentanti ai aliantei aflate la guvernare ne dau dreptate si cer renuntarea la acest impozit.
Diminuarea cheltuielilor publice este un imperativ al redresarii economiei romanesti. De doua luni, vorbesc mereu despre reducerea birocratiei centrale si locale cu 50%, un guvern de maxim 12 ministere, reducerea numarului agentiilor guvernamentale si plafonarea dimensiunii statului la maxim 25% din PIB. Dupa ce am lansat subiectul in dezbaterea publica, din ce in ce mai multi, inclusiv din zona puterii, declara ca diminuarea cheltuielilor guvernamentale este o solutie de redresare. De curand, premierul Emil Boc a anuntat reducerea cu 50% a agentiilor guvernamentale prin desfiintare si comasare si reducerea cu 20% a posturilor din cabinetele demnitarilor. Ce face acum guvernul este doar o mimare a unei intentii de a reduce cheltuielile bugetare. Dar important este ca toti si-au dat seama de valabilitatea ideii.
Criza economica nu se combate cu jumatati de masura. Prosperitatea nu se cladeste pe incertitudine, ci prin reforme structurale, care incurajeaza investitiile, munca si lasa libertate energiei antreprenoriale. Acestea sunt: fiscalitate redusa, reducerea cheltuielilor bugetare si stimulente investitionale. Am cerut scaderea cotei unice la 10%, TVA la 15%, CAS diminuat cu 50% in cativa ani si bonificatii de 5-10% pentru firmele care isi platesc la timp impozitele. Pentru cei care isi arata ingrijorarea ca asemenea masuri ar creste deficitul bugetar, raspunsul este simplu: cresterea economica generata de aceste masuri va contribui, pe termen mediu si lung, la echilibrarea veniturilor bugetare, caci baza de impozitare va creste. Scaderea ratei fiscalitatii nu se poate face, desigur, decat laolalta cu reducerea cheltuielilor statului. Ea trebuie, in acelasi timp, dublata de reducerea parafiscalitatii si a barierelor invizibile in calea initiativei private. Dupa ce am lansat ideea, guvernul a decis sa desfiinteze in jur de 150 din cele peste 500 de taxe. Este insa mai degraba un exercitiu de imagine, pentru ca, in continuare, Romania are cel mai mare numar de taxe din Europa. Nu-mi asum meritul de a fi inventatorul acestor idei. Sunt cunoscute, verificate de experienta si au dat rezultate unde au fost aplicate. Unii comentatori mi-au reprosat ca am prezentat un program economic de prim-ministru. Ca eu, ca presedinte, nu am cum sa scad cota unica si TVA-ul. Nici nu am de gand s-o fac. Am spus, de la bun inceput, ca resping modelul de presedinte-jucator in societatea romanesca. Cu atat mai mult il resping in domeniul economic. Nu ma voi duce pe nepusa masa la sedintele de guvern, nu voi da indicatii bancilor si firmelor private, nu voi dirija economia. Nu propun un program guvernamental. Dar, in calitate de candidat la presedintia acestei tari, am datoria de a spune ca economia nu se poate relansa fara o viziune coerenta, bazata pe principiile sanatoase ale dezvoltarii economice. Ca presedinte, voi colabora cu un guvern capabil sa scoata tara din criza in singurul mod in care acest lucru este posibil: prin libertate economica, impozite mici si birocratie redusa. Performanta economica in Romania este proportionala cu raspandirea unei culturi capitaliste sanatoase. Ca presedinte, voi contribui, prin toate luarile mele de pozitie, la raspandirea culturii capitalismului. Putem construi, impreuna, o Romanie normala. O tara libera si prospera, in care fiecare sa aiba sansa sa-si implineasca destinul. Acesta este proiectul meu pentru Romania.

Crin Antonescu este presedintele PNL, candidat la alegerile prezidentiale

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO