Datele de ultimul trimestru din 2011, care indică scădere de 0,2% faţă de trimestrul al treilea, arată că revenirea economiei din recesiune a fost doar o iluzie.
Pentru că este foarte probabil ca tendinţa de scădere să continue în primul trimestru din acest an, ceea ce va marca iarăşi o jumătate de an de scădere, semnalul de intrare tehnică în recesiune.
Economia a reuşit să crească doar cinci trimestre consecutiv măsurând trimestru la trimestru anterior, după nouă trimestre consecutive de scădere care au început la mijlocul anului 2008.
Practic, ultimul trimestru din 2011 este la 92,5% din cât a fost PIB-ul în trimestrul II din 2008, cel mai înalt ca valoare de după 1990. În trimestrul III nivelul era de 92,7%.
Minimul fusese atins în trimestrul III din 2010, după tăierea salariilor şi majorarea TVA, când economia a produs într-un trimestru doar 89,9% din valoarea-reper a trimestrului II din 2008.
Câteva zecimi de PIB în sus sau în jos nu mai contează. Important este că din vara anului 2009 încoace, deci de aproape trei ani, PIB-ul s-a aşezat pe un nivel de 91-92% faţă de vârful atins cu un an înainte şi nu a mai reuşit să decoleze.
Ca o maşină care patinează în zăpadă pentru că nu are sub roţi pământ ferm, economia se opinteşte, guvernul (spune că) apasă pe acceleraţie cu investiţii publice, dar nu pleacă de pe loc.
Tot la 92% rămâne. Cea mai mare întrebare este dacă nu cumva aici este nivelul său real, iar creşterile din 2007 şi prima jumătate a anului 2008 au fost alimentate fals, cu benzină pe datorie.
Se pot obişnui contribuabilii şi companiile la acest nou nivel? Nu au de ales.
Problema este că în aceşti trei ani de patinat, de acceleraţie degeaba, cu roţile învârtindu-se în gol, maşina a consumat benzină, adică finanţări. Nu a mai consumat finanţări private, ci finanţare publică.
Şi a consumat copios. Cele mai recente date arată că datoria externă a ajuns la 100 miliarde de euro în decembrie 2011 faţă de 73 miliarde de euro la sfârşitul anului 2008.
Datoria publică, în lei şi valută, a crescut în aceeaşi perioadă, decembrie 2008- decembrie 2011, de la 27 miliarde de euro la 50 miliarde de euro.
Scump se va plăti această perioadă pentru România următorului deceniu. O povară de 23 miliarde de euro în plus la datoria publică în doar trei ani.
Asta lasă practic guvernul Boc în spate: un PIB la 92% din valoarea maximă atinsă de România şi o datorie publică cu 23 miliarde de euro mai mare, care a finanţat doar învârtirea în gol a roţilor unei maşini suspendate pe zăpadă care nu a înaintat niciun metru în cei trei ani de guvernare.
Iar povestea cu "stabilizarea" economiei, că dacă nu ar fi fost luate măsurile care au fost luate "am fi fost şi noi în situaţia Greciei, Irlandei sau Portugaliei" este rizibilă.
Păi noi chiar în situaţia acestor economii suntem -salvate de la incapacitatea de plată de un împrumut mamut de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială - , aşa cum de altfel a şi anunţat Comisia în această săptămână, când a făcut un clasament al celor mai vulnerabile state din Uniunea Europeană.
În clasament nu apare România pentru că "este deja într-un acord de bail-out (de salvare) cu Comisia Europeană, la fel ca Grecia, Irlanda şi Portugalia", după cum precizează Comisia.
Sigur că, spre deosebire de aceste ţări, România are acces la pieţele financiare externe - dovadă ultima ieşire pe piaţa americană, dar asta numai pentru că nivelul datoriei publice raportat la PIB este încă suportabil.
Aici iarăşi revine chestiunea cum de a ajuns statul român în categoria statelor bail-out dacă datoria publică, adică propria sa datorie, nu constituia niciun fel de problemă la rambursare în ianuarie 2009, ci rambursarea datoriilor externe ale băncilor private era sub semnul întrebării. Probabil că numai arhivele băncii centrale, peste 50 de ani, vor dezlega misterul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
