Opinii

Dan Bădin, Deloitte: Fiscalitatea internaţională, adaptată la era digitală

În urma căderii blocului comunist, acum mai bine de 30 ani, economia mondială şi relaţiile economice între ţări au evoluat spectaculos, fiind susţinute de globalizare şi, în ultimii 20 de ani, de digitalizare. Companiile multinaţionale, care operează în mai multe jurisdicţii, au devenit din ce în ce mai puternice, multe din ele având venituri globale mai mari decât bugetele unor state medii, cum ar fi România.

Din cauza faptului că nu există un sistem fiscal global, ci doar legislaţii naţionale şi tratate între ţări, multinaţionalele au putut să folosească diferenţele din legislaţiile fiscale astfel încât să îşi reducă, la nivel global şi perfect legal, nivelul taxelor. În urma crizei financiare din 2008-2009, care a pus presiune pe bugete, s-a pus în discuţie tot mai acut problema echităţii în ceea ce priveşte taxarea acestor companii şi de aceea au fost demarate discuţii la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), girate de cele mai puternice economii ale lumii (G20), în scopul reformării fiscalităţii internaţionale. Scopul reformei a fost de a creşte veniturile din impozite ale statelor în contextul evoluţiilor din economia globală, inclusiv prin instituirea unui mod echitabil de împărţire a taxelor plătite de companiile multinaţionale în statele în care acestea operează.

Deşi au fost obţinute o serie de acorduri în urma discuţiilor de la nivelul OCDE (pachetul BEPS), au rămas probleme majore nerezolvate, cea mai importantă fiind legată de taxarea economiei digitale. SUA nu a fost de acord cu propunerile discutate şi, în lipsa unui acord, unele ţări au început să introducă, unilateral, taxe digitale, care au dus la tensiuni în relaţia cu SUA şi la contra-măsuri luate de aceasta din urmă cu privire, în principal, la importurile din ţările ce au introdus taxa digitală.

 

Cei doi piloni ai OCDE

Pandemia de COVID-19 a adus noi coordonate care au afectat discuţiile cu privire la fiscalitate. Pe de o parte, pandemia a impulsionat economia digitală, datorită unor schimbări de paradigmă precum munca de la distanţă, interactivitatea virtuală sau creşterea ponderii comerţului online. Pe de altă parte, măsurile luate de guverne pentru a contracara pandemia au dus la cheltuieli ce au pus presiune suplimentară pe bugetele naţionale. Aceste noi coordonate au dat un nou impuls reformei fiscale, discuţiile concentrându-se pe noile soluţii oferite de OCDE sub forma a doi piloni, care să abordeze provocările legate de digitalizarea economiei.

Pilonul I este proiectat să asigure o distribuire mai corectă a drepturilor de impozitare a profiturilor companiilor multinaţionale între ţările din care se obţin. Astfel, o parte dintre profiturile realizate se vor aloca spre impozitare ţărilor în care companiile respective derulează activităţi comerciale şi realizează profituri, indiferent dacă au sau nu prezenţă fizică acolo.

Pilonul II impune o rată minimă de impozit pe profit la nivel global de 15% pentru companiile cu venituri de peste 750 de milioane de euro anual şi se estimează că va genera anual aproximativ 150 de miliarde de dolari venituri fiscale suplimentare. Alte beneficii sunt aşteptate din stabilizarea sistemului fiscal internaţional şi din creşterea predictibilităţii pentru contribuabili şi administraţiile fiscale.

Dacă asupra impozitului minim global se ajunsese la un acord în iulie 2021, acordul asupra Pilonului I a fost anunţat doar de câteva zile, la începutul lunii octombrie. Acesta a fost dezvoltat ca alternativă la taxa digitală, intens dezbătută la nivel global, şi presupune alocarea unei părţi din profiturile obţinute de marile companii către statele din care acestea obţin venituri, dar în care nu au rezidenţă fiscală. Mai rămân însă de stabilit criteriile în funcţie de care se vor realoca profiturile către statele sursă. Totodată, s-a stabilit şi termenul de aplicare a noilor reglementări, respectiv 2023, care este strâns, dar realizabil, dat fiind că cel mai mare obstacol, şi anume acordul politic, a fost depăşit.

Numărul statelor care au semnat până în prezent acordul ajuns la 136 din cele 140 state implicate în discuţii (membre ale OCDE sau care nu sunt membre, dar au aderat la forumul de implementare a planului BEPS), inclusiv România, după ce Estonia, Ungaria şi Irlanda au decis să renunţe la opoziţia exprimată în vară faţă de acesta.

 

Taxa digitală va fi eliminată

Dacă în cazul pilonului II lucrurile sunt oarecum mai clare, în privinţa pilonului I rămân mai multe semne de întrebare cu privire la modul în care va fi implementat în practică. OCDE a precizat, în comunicările recente, că prevederile cuprinse în acest pilon se vor aplica în cazul companiilor cu o cifră de afaceri globală de peste 20 de miliarde de euro (plafonul va fi scăzut la zece miliarde după şapte ani) şi o profitabilitate de peste 10%. Mai exact, un sfert din profitul care depăşeşte acest prag se va aloca jurisdicţiilor din care se obţin veniturile (cu excepţia ţării de rezidenţă fiscală) şi vor beneficia statele în care companiile au vânzări de cel puţin un milion de euro. Organizaţia estimează că această măsură va determina realocarea drepturilor de impozitare pentru profituri totale de peste 125 de miliarde de dolari anual.

Aceste prevederi vizează, în principal, companiile din tehnologie care, în ultimii ani, şi-au extins aria de activitate în multe ţări în care nu au fost supuse impozitării, dat fiind faptul că legislaţia existentă nu permite taxarea entităţilor care nu au prezenţă fizică în jurisdicţia respectivă. Companiile din energie si din domeniul financiar sunt excluse. Astfel, pilonul I se doreşte a fi o alternativă la taxa digitală, pe care anumite state au impus-o unilateral în ultimii ani, în lipsa unui acord global pe această temă. De altfel, OCDE menţionează explicit faptul că statele semnatare ale acordului vor adera la o convenţie, aflată în curs de elaborare, prin care se va stabili dreptul de impozitare nou convenit (alocat statelor din care se obţin veniturile) şi se vor elimina sau suspenda toate taxele impuse pentru serviciile digitale şi alte măsuri unilaterale similare relevante.

Precizarea este extrem de importantă, pentru că pune capăt discuţiilor dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite ale Americii (SUA) pe această temă. În momentul parafării acordului cu privire la impozitarea companiilor multinaţionale, în vara acestui an, SUA a reiterat faptul că respinge aplicarea unei taxe digitale la nivel global. În replică, UE a anunţat că merge mai departe cu planul său de a impune o taxă digitală pe teritoriul său, în cazul în care nu se ajunge la un acord global în acest sens. În condiţiile noului acord, este previzibil că UE va abandona această iniţiativă, iar războiul comercial dintre SUA şi UE va înceta. Este posibil ca UE chiar să adopte o directivă pentru implementarea acestui acord la nivelul uniunii.

În aceste condiţii, rămâne de văzut în ce măsură propunerea de directivă europeană DAC 7, care a fost elaborată cu scopul de a impune reguli noi de raportare fiscală pentru platformele digitale în perspectiva aplicării taxei digitale, îşi va păstra utilitatea, dat fiind că încă nu s-a stabilit concret care vor fi criteriile în funcţie de care se va realiza redistribuirea profiturilor către statele din care se obţin veniturile. În cazul în care această redistribuire se va realiza în funcţie de numărul de utilizatori sau de alţi indicatori cuprinşi în raportarea DAC 7, directiva ar putea servi ca bază legislativă pentru implementarea noului acord obţinut la nivelul OCDE.

 

Companii afectate şi beneficiari

Conform unei analize anterioare realizate de EconPol, sub prevederile pilonului I ar intra 78 din cele mai mari 500 de companii din lume, iar suma totală care ar urma să fie alocată statelor care contribuie la realizarea profiturilor este estimată la 87 de miliarde de dolari. Aproape 30 de miliarde de dolari din această sumă ar proveni doar de la giganţii din tehnologie cu sediul fiscal în SUA - Apple, Microsoft, Alphabet, Intel şi Facebook.

Ţările care vor beneficia de pe urma implementării pilonului I sunt cele din care companiile vizate obţin venituri, dar care nu au în prezent dreptul să le taxeze. Printre acestea se află şi România, care ar putea obţine dreptul de a taxa o parte din profiturile înregistrate de marile companii din vânzarea de produse şi servicii pe teritoriul său sau de la cetăţenii săi, chiar dacă aceste companii nu au prezenţă fizică în ţara noastră. Impactul concret va putea fi estimat însă abia în momentul în care se vor defini clar criteriile în funcţie de care se va realiza realocarea drepturilor de impozitare şi după ce recomandările OECD vor fi transpuse în legislaţia europeană şi/sau naţională.

În ceea ce priveşte impunerea impozitului minim pe profit la nivel global, beneficiarii sunt atât ţările unde se află localizată compania mamă, dar potenţial şi ţările sursă, datorită unor prevederi ce permit acestora taxarea la sursă către ţări cu impozitare scăzută sau nedeductibilitatea costurilor venite din astfel de ţări. Pentru România, care are o cotă de 16% a impozitului pe profit, impactul aşteptat este minor. Totuşi, pe lângă posibilele impozite la sursă, este posibil ca anumite companii multinaţionale care activează pe piaţa locală să renunţe la utilizarea unor societăţi din grup localizate în circumscripţii cu fiscalitate mai permisivă, ceea ce ar avea ca efect menţinerea mai multor activităţi sau profituri în România şi, în consecinţă, mai multe impozite virate către bugetul naţional.  

Ca termen de implementare, ţările îşi propun să semneze convenţia multilaterală în cursul anului 2022, cu aplicare din 2023, pe baza regulilor elaborate de OCDE. Rămâne de văzut dacă ţările vor aproba toate aceste măsuri,  astfel încât ele să se aplice efectiv începând cu 2023. Există întrebări nu numai cu privire la momentul aprobării acestora, dar şi referitoare la susţinerea legislativă în forurile naţionale – spre exemplu, în SUA, care este o ţară cheie în derularea acestor acorduri, nu este destul de clar dacă Senatul va aproba respectivele măsuri propuse de administraţia Biden. Mai mult, înainte de implementare, pe lângă detaliile tehnice cu privire la aplicarea noilor reguli fiscale, rămân de clarificat şi mecanismele de prevenire şi rezolvare a disputelor.

Acordul obţinut la nivelul OCDE, pe care ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, l-a numit ca fiind „o revoluţie fiscală care pune capăt unei perioade de trei decenii de optimizări fiscale”, reprezintă o schimbare majoră pentru competiţia fiscală, de aceea multe ţări vor fi nevoite să îşi regândească politicile fiscale cu privire la companiile multinaţionale. Aşa cum a fost pus în evidenţă de lungul şi dificilul drum până la acest punct, nu este uşor să „repari” fiscalitatea internaţională, dar eforturile de până acum duc la speranţa că va exista un mod mai echitabil de alocare a sarcinii fiscale între ţări. Deşi rămân multe întrebări la care nu s-a găsit încă un răspuns, se pare că şansele sunt destul de mari ca recentul consens să ducă la implementarea noului sistem fiscal internaţional începând cu 2023.

Dan Badin este Partener Servicii Fiscale, Deloitte Romania

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.