Opinii

Contzilla.ro: Reglementările privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor – modificări noi impuse de Directivele europene

Contzilla.ro: Reglementările privind concediul şi...
15.09.2022, 16:12 234

Ministerul Muncii a publicat proiectul unei Ordonanţe de urgenţă care să modifice reglementările actuale privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor ca urmare a necesităţii transpunerii în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor.

Pe scurt, schimbările vizează:

  • extinderea perioadei de concediu pentru creşterea copilului în cazul celuilalt părinte care nu a solicitat iniţial dreptul, de la cel puţin 1 lună la cel puţin 2 luni din perioada totală a concediului;
  • reglementarea unei perioade de preaviz rezonabilă pe care lucrătorul o acordă angajatorului
  • creşterea flexibilităţii în acordarea dreptului la concediu  şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, sau după caz, stimulent de inserţie atunci când îşi exercită dreptul la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului;
  • completarea prevederilor actuale referitoare la cererea lucrătorului de concediu pentru creşterea copilului, astfel încât să fie precizat începutul şi sfârşitul preconizat al perioadei de concediu;
  • modificarea unor prevederi privind asimilarea veniturilor realizate în alte state membre UE;
  • introducerea unei noi perioade asimilate activităţii, cu scopul de a asigura o acoperire cât mai largă a dreptului la concediul pentru creşterea copilului pentru diferite situaţii în care se pot afla persoanele, astfel încât să nu existe categorii exceptate de la acest drept;
  • clarificarea unor aspecte identificate în procesul de implementare a prevederilor OUG nr.111/2010 legate de calculul veniturilor care stau la baza stabilirii nivelului indemnizaţiei acordate pe perioada concediului pentru creşterea copilului, precum şi a altor aspecte privind recalcularea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului;
  • introducerea posibilităţii de a urmări silit indemnizaţia pentru creşterea copilului în vederea recuperării sumelor cu titlu de pensie de întreţinere lunară în favoarea minorului.
 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO