Opinii

Continuă războiul referendumului

Continuă războiul referendumului

Autor: Iulian Anghel

10.08.2012, 00:03 774

"Un înscris extrem de ciudat", aşa a calificat ieri premierul Victor Ponta rectificarea pe care Curtea Constituţională a publicat-o marţi în Monitorul Oficial, rectificare ce susţine, în completarea unei decizii a Curţii Constituţionale din 2 august că în cvorumul pentru validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu trebuie incluşi şi românii cu drept de vot din străinătate.

Fără acea rectificare transmisă de Curte, românii din străinătate ar fi fost excluşi din listele electorale permanente pentru că aşa se înţelegea că trebuie făcut în urma publicării primei variante a hotărârii în Monitorul Oficial. Fără românii din străinătate şi prin eliminarea de pe liste a celor fără drept de a se afla acolo, exista, teoretic, posibilitatea de a curăţa aceste listele electorale de aproximativ 1,3 mil. persoane, ceea ce ar fi făcut probabilă ipoteza ca prezenţa la urne la referendumul din 29 iulie a celor 8,45 mil. cetăţeni să însemne 50% plus unu din numărul celor înscrişi pe listele electorale - cvorumul cerut de lege pentru validarea referendumului.

Această miză fundamentală face ca discuţiile de mai sus să capete accente stridente.

Deocamdată însă, Guvernul merge înainte şi, potrivit unui document adoptat la nivelul Guvernului şi citat ieri de gândul.info, va "peria" listele electorale eliminând din acestea nouă categorii între care cei cu reşedinţa în străinătate, cei cărora le-a expirat actele şi nu le-au mai reînnoit, persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului sau decedaţii.

După zile întregi de controverse şi atacuri politice, soldate cu demisii la vârf la Ministerul de Interne şi cu punerea sub acuzare a mai multor demnitari cu rang înalt din acest mi­nister, a venit rândul Curţii Constituţionale să intre în ca­ruselul controverselor. În loc ca lucrurile să se limpezească, ele se complică pe zi ce trece. Pentru că nu este clar cum a fost scoasă acea frază esenţială referitoare la românii din străi­nătate din decizia iniţială a Curţii; nu este clar dacă ea a fost acolo de la început; şi dacă nu a fost, cum a fost adăugată. Cel puţin doi judecători ai Curţii contestă publicarea acestei rectificări în Monitorul Oficial şi poziţia lor nedumereşte şi mai mult. Aceste aspecte ar putea să fie elucidate de Par­chetul General care are înregistrată o plângere în acest sens.

Unul dintre judecătorii de la Curte a cerut întrunirea plenului (a celor nouă judecători) pentru a elucida aspectele controversate. Nu este însă clar când şi dacă plenul se va reuni. Premierul a explicat ieri cum stau lucrurile din punctul său de vedere: "Monitorul Oficial a primit un înscris extrem de ciudat. Nu pot eu să spun dacă este fals sau nu, pentru că asta în mod sigur va spune Parchetul General. Eu pot să vă spun doar că secretarul general (al Guvernului - n.red.) m-a informat asupra faptului că a primit o adresă neobişnuită: nu era semnată de către Zegrean (preşedintele Curţii Consti­tuţionale - n.red.), era semnată cu o bară şi includea un nou paragraf". Adică acel paragraf care îi include în cvorum pe românii din străinătate, esenţial pentru validarea sau invalidarea referendumului. Iar Curtea Constituţională, intrată în vârtejul controverselor, nu a dat până acum explicaţii plauzibile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO