Activitatea autoritatilor din Romania este perceputa la nivelul opiniei publice ca fiind subordonata atotputerniciei birocratiei.
De la inceput trebuie spus ca birocratia reprezinta suprastructura administrativa a unui stat modern si ca activitatea acesteia nu trebuie vazuta a priori ca o activitate daunatoare. Teoretic, birocratia reprezinta factorul de stabilitate al statului, instrumentul prin care, intr-un stat de drept, sunt puse in aplicare deciziile populare asa cum sunt reflectate (sau nu!) de catre Parlament si celelalte institutii alese. Practica, cel putin in Romania, arata ca birocratia tinde sa deformeze realitatea in beneficiul ei. In acest context, este elocventa o parabola, care explica modul de functiune al birocratiei. Desi se refera la anii comunismului, situatia este de mare actualitate si in prezent. La un CAP din Republica Socialista Romania s-a constatat ca se fura de pe camp astfel diminuandu-se productia predata la bazele de colectare. In consecinta, s-a realizat o sedinta si s-a hotarat angajarea unui paznic, care sa isi desfasoare activitatea timp de 8 ore, in timpul zilei. Bineinteles ca hotii si-au adaptat programul dupa cel al paznicului si furturile au continuat. A urmat o alta sedinta si s-a completat serviciul de paza cu alti trei paznici pentru a lucra in ture si a acoperi intreaga perioada a zilei. Dupa un timp s-a ajuns la concluzia ca serviciul de paza are nevoie de un sef pentru a stabili ordinea corecta de efectuare a turelor si locurile in care sa se efectueze paza. Toate bune si frumoase, dar un sef al serviciului de paza trebuie sa mearga pe teren pentru a-si verifica subordonatii, drept pentru care a fost angajat un sofer si s-a pus la dispozitie un autoturism. De asemenea, pe timpul deplasarii trebuia ca mesajele transmise sefului sa fie preluate de cineva, adica a fost angajata si o secretara. Dupa toate acestea, la CAP soseste un control si se constata ca sumele cheltuite pentru serviciul de paza sunt cu mult mai mari fata de castigul obtinut prin reducerea furturilor asa ca era imperios necesara reducerea acestor costuri. Alta sedinta si conducerea CAP-ului a gasit solutia: cei patru paznici nu mai sunt necesari asa ca sunt concediati iar serviciul de paza isi va continua activitatea fara acestia.Un astfel de fenomen se intampla si la Ministerul Muncii. Dupa ce domnul ministru Sarbu a declarat in numeroase randuri ca, in urma modificarilor aduse legislatiei asigurarilor sociale si a aparitiei noului Cod al muncii, carnetele de munca (cartile de munca, asa cum sunt denumite in mod curent) nu mai au nici o utilitate, succesoarea acestuia a ajuns la concluzia ca acestea trebuie completate pana in anul 2006, cel putin. Explicatia data nu este convingatoare, asa cum nu este convingatoare utilitatea cartilor de munca. Trebuie precizat ca de circa doi ani de zile nu se mai tiparesc carti de munca, iar informatiile privind vechimea in munca se preiau din declaratiile pentru asigurari sociale si cele pentru asigurari pentru somaj, aceasta fiind explicatia pentru care se solicita declaratii nominale si cu contributiile platite de fiecare persoana in parte. Exista intr-adevar o oarecare rezistenta a populatiei, in special a persoanelor in varsta, legata de eliminarea acestor carti de munca. Responsabila de aceasta situatie este convingerea acestora ca daca acestea dispar nu va exista nici o modalitate de control asupra inregistrarii contractelor de munca si, in special, plata contributiilor de asigurari sociale si de sanatate. In realitate, existenta cartilor de munca nu ofera nici o garantie ca aceste contributii sunt platite si nici ca sumele inscrise in cartea de munca sunt si cele pentru care s-a platit contributia de asigurari sociale si care va fi luata in considerare la stabilirea pensiei. Iar aceasta problema nu se poate rezolva cu un carnet de munca, ci prin efectuarea controalelor adecvate de catre inspectia muncii.Adevarata explicatie este ca exista o structura in cadrul Ministerului Muncii care ar trebui desfiintata incepand cu data de 1 ianuarie 2004 - serviciul din cadrul Inspectiei Muncii care se ocupa cu completarea cartilor de munca si cu inregistrarea contractelor de munca - si care incaseaza sume frumusele din cota de 0,75% din fondul de salarii al angajatorilor cu capital privat. Probabil ca autoritatile nu doresc concedierea acestor functionari, ca sa nu mai vorbim de disparitia functiilor de conducere pentru sefii si sefuletii disponibilizati. Insa, se pare ca adevarata problema este ca prin eliminarea cartilor de munca ar trebui sa se renunte la incasarea comisionului, adica la niste bani incasati pentru nimic. Totusi, nu trebuie neglijata presiunea birocratica pentru mentinerea acestor structuri care, stim cu totii, obtin, ca tot romanul, si castiguri "neimpozabile". Acestea sunt explicatiile ascunse ale acestei masuri, iar argumentele aduse in sprijinul masurii sunt complet neavenite. Ce facem in aceste conditii cu registrele de evidenta ale salariatilor, pentru care angajatorii au fost obligati sa se calce in picioare si sa contribuie cu sume destul de insemnate la bugetul Ministerului Muncii? Ce rost a mai avut introducerea acestora daca inregistrarile se fac in continuare in cartile de munca? Probabil ca la anul ni se va spune ca aceste registre au fost tiparite gresit si va trebui sa cumparam alteleaâ¬Â¦.O masura cu cap ar fi actualizarea acestor carti de munca la data de 1 ianuarie 2004 si predarea lor la Arhiva Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale in vederea stabilirii stagiilor de cotizare pentru fiecare persoana angajata si comunicarea anuala a acestuia catre salariat, asa cum cere legea pensiilor. Iata ca au trecut peste 2 ani de la intrarea in vigoare a legii pensiilor si casa de pensii nu a catadicsit sa comunice stagiile de cotizare catre contribuabili. Intr-o tara civilizata, nerespectarea legilor se pedepseste, in schimb, in Romania, cei pedepsiti sunt cei care platesc salariile functionarilor caselor de pensii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
