Afacerile din toată lumea sunt în pericol! De luni bune, recesiunea e tot mai prezentă în dezbaterile publice. O idee bântuie planeta: că producţia şi consumul, locurile de muncă, veniturile şi cheltuielile, fluxurile de capital, planurile de business, finanţările, datoriile, activitatea economică globală în general vor fi grav lovite. Cele mai mari ameninţări - inflaţie plus recesiuni de durată - înnegresc perspectivele pentru ultima parte anului în curs şi pentru primul trimestru al anului viitor.
Şi noi, în România, suntem în calea furtunilor. Iar atitudinea cea mai dăunătoare ar fi să stăm cu gândul la drobul de sare. Alternativa? Acţiuni în forţă, strategii de recuperare economică şi de revigorare a resursei umane. Este unica şansă! Se impun analize riguroase, proiecţii exacte si soluţii optime. Şi ceva răbdare, pentru că speranţa în rezolvări dintr-o dată ar fi iluzorie.
Ameninţările cu recesiunea nu sunt scoase din pălărie. Seria de predicţii făcute de mari centre internaţionale de prognoză - între care bănci centrale, bănci de afaceri, companii financiare, plus avertizările venite de la şefa FMI sau de la şefa Trezoreriei SUA - pleacă de la riscuri vizibile cum sunt costurile mari ale producţiei cauzate de preţurile produselor şi serviciilor energetice, bulele speculative gata să se spargă, creşterile vertiginoase ale unor datorii publice, inclusiv inflaţiile explozive şi răspunsurile băncilor centrale cu măsuri agresive de politici monetare. Iar avansuri sănătoase ale economiei globale nu sunt aşteptate nici în ultimul trimestru din acest an şi nici în viitorul an.
În ceea ce ne priveşte, suntem atenţi la direcţiile în care merge Europa. Dacă marile economii de pe continent fac tot mai des referiri la căderi economice, la pierderi de locuri de muncă şi reduceri de venituri, şi dacă astfel de proiecţii chiar se vor adeveri, va însemna că şi cererile lor de exporturi româneşti vor suferi un declin. Iar pericolul ca România să intre în recesiune va creşte.
Mai mult chiar, nu doar zona euro e în pericol. Tot mai multe ţări din alte zone au prevăzut, între scenariile posibile, şi o contracţie economică. Iar şefi de guverne, de bănci centrale, miniştri de finanţe se tem că, după ce va trece valul, economiile lumii nu-şi vor reveni rapid. Şi că, inevitabil, „revirimentul economic va merge pe un drum plin de hopuri”.
Astfel de riscuri sunt reale. Dar reală este şi puterea probată a societăţii nostre - în împrejurări complicate, luptându-se cu deficite mari, cu datorii greu de plătit, cu multe companii împovărată de capital negativ sau de pierderi - să obţină ritmuri bune de creştere economică pe timp îndelungat. Mă voi referi doar informativ la etapa 2005-2008. Pentru că anii aceia legaţi de intrarea în NATO şi de aderarea la Uniunea Europeană, când intrau în ţară anual câte 20 de miliarde de euro, au fost excepţionali. Ajunsesem atunci la cote de acumulare de 33 la sută, pe care şi le-ar fi dorit şi Ceauşescu.
Voi analiza însă - detaliat - ultimii 12 ani. Anii de la ieşirea României din recesiune, în 2011, până azi. Primii şapte ani au fost de avânt, cu PIB-uri în creştere de la 1,9 la sută la 7,3 la sută. Au urmat doi ani, 2018 şi 2019, în care deşi am avut o inflaţie provocată de experimente energetice, PIB-ul a continuat să crească în primul an cu 4,5 la sută şi în al doilea cu 4,2 la sută. După care a urmat, în 2020, partea noastră din recesiunea globală. De numai 3,7 la sută. Mai mică, mult mai mică decât a multor ţări cu pretenţii. Pentru 2021 ni se prevestise o recesiune. A fost doar un început de recesiune, de numai un trimestru, iar anul l-am încheiat cu un PIB rezonabil, de 5,9 la sută.
În anul în curs, în care am intrat din nou cu “preaviz” de recesiune, am încheiat primele două trimestre cu 6, 4 şi 5,3 la sută. Ocupând cel de-al şaselea loc în topul UE. Şi turnând o temelie bună pentru un 2022 pe care să-l încheiem fără recesiune. Mai mult, nu există niciun motiv care să facă loc unei alte temeri. Şi anume, că vom vedea repetându-se ca laitmotiv cuvântul “default”. Cu semnificaţiile lui exprimând încetarea plăţilor. Nu s-a adeverit!
Şocuri inflaţioniste? Nu se întrevăd! Am avut parte de astfel de zguduiri în martie şi aprilie. Din mai însă, lună de lună, galopul a încetat. Practic, cu fluctuaţii de sub un punct procentual, inflaţia a stagnat. Iar din septembrie sau octombrie, tot cu paşi mici, ar putea să înceapă dezinflaţia.
