Sanatate&Pharma

Medsana a revizuit în scădere estimările privind cifra de afaceri din acest an, din cauza crizei

Autor: Alice Gheorghe,

29.10.2010, 14:13 12

"Este evident că acea creştere bugetată la începutul anului nupoate fi realizată în primul rând din cauza climatului economicprin care trecem. Ne aşteptăm ca până la finalul anului 2010 cifrade afaceri să se situeze în jurul valorii de 6,2 milioane de euro,o valoare asemănătoare cu cea de la finalul anului trecut", adeclarat agenţiei MEDIAFAX directorul de vânzări al companiei,Doina Zidăroiu.

Ea a adăugat că Medsana a înregistrat în primele nouă luni aleacestui an o cifră de afaceri de 4,2 milioane de euro, valoaresimilară cu afacerile rulate în intervalul similar al anuluitrecut, însă mai mică decât cifra bugetată iniţial de companiepentru această perioadă.

Cu toate aceasta, reprezentantul Medsana precizează că numărulde pacienţi care au accesat serviciile medicale în centrelecompaniei a crescut cu aproape 10% în acest an, însă suma cheltuităde aceştia a scăzut de la o medie de 40 de euro în 2009 la 35 deeuro.

Medsana estimează că până la finalul anului 2010 numărulpacienţilor care vor apela la serviciile celor trei clinici dinBucureşti şi Ploieşti va fi de 171.500.

"Suma medie cheltuită per pacient a scăzut, în primul rând dincauza scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, care în momentulactual optează pentru mai puţine analize şi investigaţii medicale,limitându-se la strictul necesar", a mai spus Doina Zidăroiu.

Ea a adăugat că încasările generate de clienţii corporate auscăzut în acest an la o pondere de 40% din cifra de afaceri de la50% în 2008, din cauza reducerilor de bugete ale companiilor.

Reprezentantul companiei a adăugat că Medsana a îngheţat anulacesta mai multe investiţii, printre care deschiderea unei clinicide pediatrie, extinderea şi modernizarea laboratorului de analizeşi investigaţii medicale, deschiderea a două noi centre Medsana înBucureşti, precum şi reluarea proiectului de construcţie a unuispitalul cu o capacitate de 200 paturi.

"O ameliorare a climatului economic va influenţa şi deciziagrupului de a debloca investiţiile planificate", a afirmatdirectorul de vânzări al Medsana.

Potrivit Medsana, piaţa serviciilor medicale private ar puteacreşte în 2011, dar nu va înregistra acelaşi nivel de avans dinanii anteriori.

"Estimăm ca în anul 2011 să existe o creştere pe de-o partedatorită calităţii defectuoase a acestor servicii în sistemulpublic şi pe de altă parte datorită ofertei din ce în ce maigeneroase venite din partea reţelelor de clinici private. Estefoarte probabil ca în anul 2011 să nu se înregistereze rate decreştere similare cu cele din anii precedenţi, în primul rând dincauza disponibilizărilor şi îngheţării beneficiilor la nivelulcompaniilor, însă apreciem că şi anul viitor rezolvarea problemelormedicale în sistem privat va reprezenta o alternativă", a precizatZidăroiu.

De asemenea, ea se aşteaptă ca în anul 2011 că existe o creşterea concurenţei în sector.

Zidăroiu a mai menţionat că principala problemă cu care seconfruntă pe piaţa locală de profil este scăderea puterii decumpărare a românilor, pe fondul situaţiei economice actuale.

"Am constatat în acest an tendinţa populaţiei de a opta maidegrabă pentru servicii medicale în sistem privat care suntacoperite de Casa de Asigurări, Medsana fiind una dintre clinicileprivate ce nu au contract cu instituţia", a spus reprezentantulMedsana.

Până la finalul anului 2010, Medsana va lansa o ofertă nouă deabonamente, adaptată condiţiilor actuale ale pieţei, prin carevizează o creştere de aproximativ 15% a numărului de companii carevor încheia contracte tip abonament în 2011.

Compania Medsana este controlată de Athens Medical Center dinGrecia în asociere cu grupul german Asklepios Kliniken şi are 175angajaţi. Din componenţa Medsana fac parte trei centre medicale dediagnostic şi tratament, două laboratoare de analize şi cincipuncte de lucru la sediile unor companii multinaţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO