Media & Advertising

Publicitatea si PR-ul, in criza de resurse umane

19.05.2006, 00:00 39

Cresterea pietei de publicitate si a serviciilor de consultanta si comunicare in Romania a atras o cerere tot mai mare de personal.

Sosirea unor clienti internationali in Romania si dezvoltarea unora dintre cei mai mari advertiseri necesita de cele mai multe ori oameni cu experienta, dar industria comunicarii se confrunta momentan cu o "criza a specialistilor".

In ciuda faptului ca cererea de joburi in publicitate / PR este mai mare decat oferta, dupa cum arata si statisticile site-ului de joburi BestJobs, agentiile reusesc cu greu sa gaseasca oameni cu experienta si de cele mai multe ori nu au timp sa "creasca" tineri abia iesiti de pe bancile scolii.

Pe bestjobs.ro, media lunara a ofertelor pentru publicitate/PR este de 200-250 (in a doua saptamana a lunii mai erau 200 de oferte). In total, de la infiintarea site-ului s-au inregistrat 8.000 de anunturi in domeniu. In baza de date a BestJobs sunt 23.542 de CV-uri in acest domeniu, clasat pe locul 8 ca numar de CV-uri, dupa domenii ca Inginerie, Vanzari, Finante/Contabilitate, Software/Tehnologii, Marketing sau Management/Consultanta.

"Exista un numar limitat de oameni senior, in toate competentele comunicarii, nu numai in PR, pe care se "bat" toate agentiile, fie multinationale sau locale. Cei cu mai mult de 10 ani de experienta incep sa se retraga, sa-si faca businessul propriu. Cei cu experienta de 5-6 ani sunt vanati de agentii, iar unii dintre ei ajung sa-si schimbe locul de munca de trei ori intr-un an. Juniorii sunt avansati in pozitii superioare cu mult timp inainte de termenul lor natural de coacere, ajungem sa avem PR Manageri cu experienta de PR Executive. Aceasta situatie se va rezolva prin investitii in oameni: training-uri, carti, participari la conferinte. Relationistii trebuie sa creasca si trebuie sa creasca repede fiindca piata o cere", spune Ioana Manoiu, PR Director GMP.

Din lipsa de timp si din cauza circumstantelor, se recurge din ce in ce mai des la head hunting, din randul agentiilor concurente.

Fenomenul afecteaza intreaga industrie nu numai prin pierderea frecventa a unor angajati in care se investesc timp si bani, ci si prin angajarea unor persoane care nu se adapteaza noii culturi organizationale.

"Poti descoperi ca desi are un background similar, sistemul de lucru din noua organizatie este complet diferit, nu corespunde cu asteptarile angajatului si nu functioneaza", explica Ioana Manoiu.

Managerii de resurse umane spun ca angajarea de oameni fara experienta depinde de momentul ales, dar si de stadiul de dezvoltare al echipei care are nevoie de un om nou.

Astfel, Rebeca Atakul, Human Resources Manager McCann Erickson, (140 angajati in agentia de publicitate si 190 in grup), arata ca atunci cand este o perioada mai lejera, iar oamenii pot aloca timp procesului de invatare a altora, agentia isi permite sa angajeze oameni fara experienta. Cand este vorba despre proiecte dificile si urgente, oamenii nu au timp sa "creasca juniori" si atunci agentia trebuie sa se orienteze catre cei cu experienta.

Giana Pantiru, Human Resources Director Leo Burnett, este de parere ca exista un loc pentru fiecare in piata.

"Se intampla totusi ca atat agentiile mici, cat si cele mari sa ia oameni fara experienta. Depinde de stadiul de dezvoltare al echipei care are nevoie de oameni noi. Sunt echipe care au 1-2 oameni cu experienta si care prefera pentru inceput oameni care sa ii ajute in probleme mai putin complicate", arata ea.

In cazurile in care tinerii fara experienta sunt primiti in agentii, este vorba despre internship-uri sau despre posturi de junior.

Vorbind despre oamenii cu experienta, acestia pot proveni din departamentele de marketing sau de comunicare ale companiilor. In cazul in care nici aceasta solutie nu functioneaza, recrutarea din agentiile concurente ramane o optiune.

Fenomenul de head hunting afecteaza foarte mult si agentiile de PR, care au de cele mai multe ori echipe unite, construite in timp, pe care managerii au incercat sa le transforme in adevarate "familii". Gabriela Lungu, managing director Ogilvy PR, nu considera ca head hunting-ul este o solutie buna.

"Recunosc, si noi am apelat de cateva ori la ea, ca ultima solutie, dar nici asta nu ma poate face sa o consider brusc acceptabila. Pur si simplu nu e corect sa privezi compania care a crescut profesional un om de experienta pe care - dupa ani de pregatire, de investitie de know-how - omul respectiv o are", spune ea.

"La inceput era frustrant si dureros - acum eu si cei doi account directori din echipa il consideram - sigur, cu ironia de rigoare - un... compliment din partea competitorilor nostri", adauga Gabriela Lungu, vorbind despre incercarile de recrutare de personal din interiorul Ogilvy PR.

Una dintre agentiile de PR care angajeaza cu precadere tineri absolventi este Premium Communication. Sorana Savu, Managing Partner Premium Communication, spune ca in agentia pe care o conduce este o echipa, nu un colectiv.

"Suntem impotriva recrutarii din alte agentii din mai multe motive - etice si de compatibilitate culturala in primul rand. Preferam, asa cum am spus, sa ne formam oamenii in interiorul agentiei, conform principiilor noastre si prin instrumentele de training pe care le consideram noi eficiente. Este, de altfel, o politica pe care evolutia agentiei in general si a fiecarui om in parte ne-a confirmat-o", explica ea.

Daca agentiile opteaza pentru pregatirea si recrutarea unor juniori, pe langa scolile de specialitate, conferintele si seminariile organizate pe diverse teme legate de comunicare, unii au inceput chiar sa isi faca propriile scoli, asa cum este cazul Leo Academy, proiect demarat anul trecut de Leo Burnett, una dintre agentiile care investesc mult in juniori.

Astfel, in urma Leo Academy 2005, agentia a angajat 9 juniori in ariile creatie, media, strategie si client service. Incepand din ianuarie 2006, Leo Burnett (care are 120 de angajati) are o medie de 6 noi angajati pe luna, dintre care aproximativ 4 sunt juniori.

La randul sau, Premium Communication a angajat anual 1-2 oameni, si cu o singura exceptie toti au fost juniori. Agentia are acum 8 angajati.

Unul dintre evenimentele care a castigat foarte mare vizibilitate in ultimii doi ani, mai ales datorita implicarii mai multor agentii de publicitate si PR si participarii unor "vedete" ale domeniului, sunt Olimpiadele Comunicarii. Cea de-a sasea editie, adica cea de anul acesta, a atras inscrierea a 190 de echipe, adica a 950 de tineri dornici sa-si construiasca o cariera in domeniul comunicarii: advertising, relatii publice, comunicare institutionala sau comunicare politica.

Dupa faza preselectiilor au ramas in concurs 45 de echipe (225 de studenti).

Marius Balaci, director de PR Ethos, agentie organizatoare a Olimpiadelor Comunicarii, spune ca, de obicei, dupa fiecare editie a Olimpiadelor se angajeaza un numar de 40 - 50 de tineri (40-50 dintre finalisti).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO