LIVE: 15 MINUTE CU UN ANTREPRENOR – Cât loc de dezvoltare mai există pe piaţa cafenelelor din România. O discuţie cu Radu Savopol, cofondator 5 to Go.
Media & Advertising

Asociaţia industriei de marketing şi comunicare din România prelungeşte cu doi ani mandatul lui Valer Hancaş în rolul de preşedinte al organizaţiei

Valer Hancaş, director comunicare şi corporate affairs în cadrul Kaufland România, a fost reales în funcţia de preşedinte al asociaţiei profesionale a industriei de marketing, comunicare şi media din România  (IAA România), pentru un nou mandat de doi ani, începând cu anul 2022.

Conform statutului asociaţiei, preşedintele este ales cu un an înainte de începerea efectivă a mandatului, pentru a da posibilitatea persoanei alese să se familiarizeze cu proiectele IAA. Astfel, Valer Hancaş, preşedintele în exerciţiu al IAA România, îşi va continua mandatul, pentru încă 2 ani după expirarea celui curent.

”Anul acesta, IAA România a organizat cea de-a 5-a ediţie a IAA Global Conference ”Creativity4Better”, care, dincolo de orice limitări cauzate de contextul pandemic în care ne aflăm, a fost un real succes. Am digitalizat complet Effie România - festival care an de an aduce noi îmbunătăţiri experienţei de competiţie, am crescut modulele Şcolii IAA, am organizat IAA Content Hub pentru a uşura experienţa de navigare pe asset-urile noastre digitale, am creat un mini studio audio video disponibil membrilor.”, spune Valer Hancaş, preşedintele IAA România.

Organizaţia IAA România reprezintă interesele a peste 120 companii active în industrie: clienţi de publicitate, agenţii de publicitate şi media şi instituţii mass media.

Obiectivul IAA este să transforme România într-un hub global creativ, devenind astfel busola industriei de marketing şi comunicare.

IAA România este afiliată la IAA Global cu sediul la New York şi filiale în peste 56 de ţări. Pentru activitatea sa la standarde de excelenţă, IAA România a primit de 3 ori premiul global IAA Inspire Award - pentru cea mai activă şi creativă filială din lume.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.