Media & Advertising

Aristotel Cancescu ar putea vinde reteaua Mix FM in doua saptamani

21.02.2007, 18:49 19

Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judetean Brasov, ar putea vinde reteaua Mix FM unui trust media in aproximativ doua saptamani, potrivit unor declaratii facute de omul de afaceri in cadrul sedintei de joi a Consiliului National al Audiovizualului (CNA). Cancescu a venit la CNA pentru a contesta decizia Consiliului de joia trecuta, de a ridica licenta pentru postul Mix FM din Oradea, pe motiv ca nu respecta grila de program si difuza programul Mix FM de la Bucuresti. In cadrul discutiilor, Aristotel Cancescu a spus ca decizia CNA afecteaza inclusiv intentia sa de a vinde afacerea. El nu a precizat insa niciun fel de detalii cu privire la trustul catre care va vinde aceasta retea. "Eu sunt un om politic care vrea sa iasa din presa si ce se intampla aici ma afecteaza", a spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels